Vă spuneam aici că interesul pentru Sri Lanka a luat naștere după vizionarea documentarului “Monkey Kingdom”. Acesta a fost filmat, în mare parte, printre ruinele de la Polonnaruwa. Evident, era musai să ajungem acolo. Dar înainte de Polonnaruwa, ziua avea pregătite pentru noi şi alte surprize.
Răsăritul ne-a găsit pe marginea fabuloasei piscine a resortului unde eram cazați. Unul dintre avantajele vizitării ansamblului Sigiriya la apusul zilei precedente s-a dovedit a fi faptul că dimineața am avut întreaga piscină numai pentru noi. Exceptând un grup mic de indieni care transformaseră zona de lângă piscină în studio foto pentru evenimente, nimeni nu ne-a tulburat liniștea. Bine, dacă nu punem la socoteală păunul sălbatic ce își striga disperat consoarta!
- Village Safari
Pe la orele prânzului, conform celor stabilite cu Jerry, am pornit la drum. La sugestia lui, prima oprire am făcut-o în dreptul unui indicator pe care era scris strâmb “Village Safari”. În spatele panoului, la umbra unor palmieri, erau “parcate” câteva vaci ciudate, albe şi cu cocoașă. Un localnic vine în întâmpinarea noastră și ne povestește ce include un astfel de pachet. În tot acest timp, câțiva nemți gălăgioși se pozau într-un car cu coviltir, care se punea în mișcare. Considerând toată povestea o țeapă turistică şi mult prea scumpă față de așteptări, mormăi nemulțumită atunci când Claudiu se lasă convins. Mă gândesc totuși că ceva bun o ieși şi din experiența asta, măcar masa de prânz, care era inclusă.
Turul începe, după cum v-ați imaginat, cu o plimbare cu carul cu coviltir. Tras de vaca ciudată, acesta își croiește drumul printre plantații de orez şi ochiuri de junglă. Parcă începe să-mi placă! Verdele energizant şi liniștea locurilor, tulburată doar de mersul cadențat al văcuței, nu au cum să nu îți dea sentimentul de pace, de mulțumire că exiști şi nimic mai mult! Ne hlizim, ne pozăm şi timpul curge alene. La un moment dat, localnicul care conduce carul trage pe dreapta, leagă vaca de un pom – în secunda doi aceasta se tolănește plictisită la umbră – şi ne face semn să îl urmăm.
Nu acordasem prea multă atenție prezentării, aşa ca habar nu aveam ce va urma. Facem câțiva pași prin arșiță şi în față ni se deschide un lac imens, cu câteva bărcuțe ancorate la mal – model local, adică “d’astea nu am mai văzut până acum”. Seamănă cu două canoe unite la mijloc printr-o platformă. Însoțitorul nostru se urcă într-una dintre canoe și ne ajută să ne așezăm pe platformă. Jerry își adjudecă cea de-a doua canoe, își deschide umbrela colorată pe care a împrumutat-o din car şi primește şi o vâslă.
În scurt timp ne punem în mișcare şi parcă am vrea să ne ținem respirația, ca să nu perturbăm cu nimic liniștea din jur. Nu facem decât să curgem lin, urmărind curioși concursul de pescuit ce se poartă între păsări și pescarii cufundați în apă până la brâu. Nu știu cât a durat până când ambarcațiunea s-a oprit la un ponton. De aici, printre pâlcurile de stufăriș, se zărea malul. Din nou, însoțitorul leagă de această dată barca de ponton şi ne face semn să îl urmăm.
Ajungem la o colibă unde câteva ceaune clocotesc pe sobă. Aromele ce ne învăluie ne amintesc că este trecut de orele prânzului. O localnică cu zâmbetul până la urechi amestecă într-unul dintre ceaune, gustă şi, vădit mulțumită, ia vasul de pe foc. A se nota că degustarea s-a făcut prin picurare pe mână şi nu direct din lingura cu care se amesteca în vasul cu mâncare! Cea de doua localnică ne invită să ne spălăm pe mâini.
Urmează o demonstrație de pregătire a sambol-ului, prezentarea bucatelor şi, momentul cel mai plăcut, verdictul! Complimentele către chef sunt insuficiente, abia la supliment ne potolim puțin pofta. Noroc că linsul pe degete se confunda cu metoda tradițională de a mânca!
Cât ne facem siesta, cu același zâmbet binevoitor cu care ne-am obișnuit până acum, cele două localnice ne fac diferite demonstrații de activităţi cotidiene. Aflăm cum se face decorticatul orezului, măcinarea cerealelor pentru roti și împletirea frunzelor de palmier pentru acoperișuri. Noi am mai avut ocazia să ne familiarizăm cu traiul simplu de la țară şi găseam corespondent în etapele turului. Sunt însă convinsă că, pentru mulți turiști vest-europeni, toată experiența este cu adevărat autentică, de la plimbarea cu carul până la zâmbetul plin de ospitalitate a localnicelor.
Jerry confirmă autenticitatea, povestind inclusiv că vacile ciudate fac parte, de fapt, dintr-o rasă de tracțiune, fiind folosite şi astăzi pentru transport pe distanțe foarte mari. Aceasta pentru că guvernul local a impus o serie de taxe exorbitante pentru diverse produse, cum ar fi mașinile. Spre exemplu, o mașină care în Europa se vinde cu 15÷20 mii de euro, în Sri Lanka ajunge la 60 mii USD. Diferența de preț constă exclusiv în taxe. Inclusiv tuk-tuk-urile se vând la prețuri ce ating de patru ori valoarea lor reală. Acesta este motivul pentru care vacile cu cocoașă sunt la mare căutare, una ajungând să coste cel puțin 1000 USD.
Experiența la sat culminează cu returul cu tuk-tuk-ul, condus parțial de către Claudiu! Până la urmă, acest safari atipic chiar a meritat!
- Polonnaruwa – incursiune printre ruine
Este trecut de ora trei. Mașina oprește în parcarea muzeului de la Polonnaruwa. Luăm în grabă biletele și ne așezăm câteva minute în sala unde rulează filmul de prezentare, neavând răbdare să îl urmărim până la final. Trecem în viteză prin muzeu, dornici să ajungem în parcul ale cărui peisaje ne-au adus până aici. Jerry ne duce la centrul de închiriere a bicicletelor, de unde luăm la nimereală câte una. Pornim apoi spre parc – Jerry la volan, noi pe biciclete. În cazul meu, terorizată după cum vă spuneam de traficul local, mai mult pe lângă bicicletă. La intrarea în parc, ne despărțim de Jerry şi pornim în incursiunea imaginară către trecut.
Polonnaruwa a fost cea de-a doua capitală medievală a țării, înlocuind Anuradhapura. Aceasta din urmă fusese jefuită, pustiită și lăsată fără speranță de către armatele invadatoare din sudul Indiei. Orașul atinge perioada de glorie în secolul XII, numeroasele ruine evocând încă grandoarea templelor şi a palatelor de odinioară.
Trebuie spus că odată ce ai avut ocazia să vezi complexul de la Angkor, Polonnaruwa nu mai inspiră acel sentiment de “wow!”. Dar cadrul natural care înconjoară ruinele, nu numai că salvează situația, dar te transpune într-un tărâm aproape mitic. Acel tărâm surprins şi realizatorii documentarului despre care vă vorbeam la început. Te trezești oprindu-te din pedalat pentru că un langur gri tocmai ți-a tăiat calea. Câțiva metri mai în față, un varan şi-a făcut apariția din șanțul de lângă drum. În lateral, printre copaci, suratele lui Bambi și ale lui Ferdinand pasc la umbră. Tot acest decor este suficient ca atunci când, ajungând la ultimul templu şi văzându-te înconjurat de localnici îmbrăcați în alb, care zâmbesc printre flori de lotus şi fum de bețișoare parfumate, să fii convins că mantra care se repetă insistent în difuzoare spune de fapt “Acesta este Raiul!”
- Ce este de văzut la Polonnaruwa?
În partea dreaptă a parcului, la scurtă distanță față de intrare, ni s-a dezvăluit complexul palatului regal. Deși astăzi amintește timid de perioada sa de glorie, palatul trebuie să fi fost un edificiu impozant, cu cele șapte etaje pe care le avea odinioară și cu decorațiunile impresionante. Parcă totuși ar avea mai multe de spus despre acele momente Sala Audiențelor, situată vis-a-vis de palat, cu coloanele sale care susțineau edificiul.
La scurtă distanță, spre nord, zona cunoscută drept Patrulaterul este literalmente un patrulater. Acesta cuprinde un grup compact de ruine fascinante, amplasate pe o terasă delimitată de un zid. Această incintă dreptunghiulară reprezenta inima orașului. Din punct de vedere religios, constituie astăzi cea mai impresionantă și mai variată colecție de clădiri vechi din Sri Lanka, cele mai mari dintre structuri fiind Vatadage şi Hatadage.
Vatadage este o structură circulară de o frumusețe şi o eleganță aparte. Cele patru scări de acces, îndreptate spre fiecare punct cardinal, sunt frumos decorate. La baza acestora sunt gravate impresionante pietre protectoare – moonstones. Câte o statuie a lui Buddha tronează imounătoare la capătul fiecărei scări.
Hatadage, alături de structura vecină Atadage, sunt templele care adăposteau dintele sacru al lui Buddha. Ambele structuri sunt frumos împodobite cu sculpturi fine, iar Hatadage impresionează inclusiv prin simetria ușilor care se retrag în depărtare.
Rankoth Vehera, cea mai mare stupă din Polonnaruwa, având o lungime de 54 m, face parte din complexul monahal Alahana Pirivena. Cupola imensă a fost realizată din umplutură de pământ, acoperită de o manta de cărămidă și tencuială. Aceasta imită, se pare, stilul stupelor din vechea capitală Anuradhapura, pe care nu am avut ocazia să o vizităm.
Detalii logistice
Pachetul “Village Safari” l-am achiziționat de la una dintre agențiile locale care organizau astfel de tururi, la recomandarea lui Jerry. Nu am reținut denumirea agenției și sunt convinsă că am plătit puțin mai mult decât media, dar m-am împăcat cu ideea că a fost “cel mai bun tur de acest fel din zonă”. Dacă sunteți tentați de activități pe care nu le aveați în program, recomand să vă informați cât mai exact ce cuprind și să negociați prețul.
Pentru cetățenii străini, intrarea la Polonnaruwa, inclusă pe lista Patrimonioului Mondial UNESCO, costă 25 USD. Biletele se pot achiziționa de la muzeul dedicat și includ vizitarea acestuia. Muzeul este situat la aproximativ 15 minute de mers pe jos față de parcul arheologic.
O parte dintre ruinele de la Polonnaruwa sunt considerate sacre. Din respect pentru cultura și religia locale, în timpul vizitei este recomandat să păstrați liniștea și să purtați haine care acoperă umerii şi genunchii. De asemenea, pentru că la intrarea în temple este necesar să vă descălțați, se recomandă o încălțăminte ușoară.
- La intrarea în muzeu, vă vor aborda diverși ghizi care își oferă serviciile. În cazul în care nu sunteți pasionați de istorie și vreți să vă bucurați în liniște de ceea ce oferă muzeul și parcul, puteți viziona înainte de tur filmul de prezentare. Acesta rulează în încăperea special amenajată lângă casa de bilete. Noi nu am avut răbdare să îl vizionăm până la final, dar în timpul alocat am primit suficiente informații despre istoria locului. Ulterior, am putut identifica cu ușurință fiecare grup de palate și temple.
- Parcul arheologic se întinde pe o suprafață mare. Deplasarea între grupurile de temple și palate se poate face cu bicicleta, cu tuk-tuk-ul sau cu mașina. Recomand varianta cu bicicleta, pentru a vă bucura și de cadrul natural spectaculos. Încercați să închiriați bicicleta de la un centru cât mai apropiat de intrarea în parc, pentru a evita să pedalați prea mult prin traficul local.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
