Sub aspect turistic, principala atracție a Alsaciei sunt târgurile de Crăciun considerate între cele mai frumoase din Europa. Însă pentru o amatoare de vinuri bune, vă spun sincer că principala atracție a Alsaciei este Drumul Vinului, cel mai vechi drum de acest gen din Franța. Acesta șerpuiește printre podgoriile întinse la poalele Munților Vosgi, trecând printr-o succesiune de sate cuibărite printre vița-de-vie. În fapt, Drumul Vinului străbate nu mai puțin de 70 de sate cu un farmec de netăgăduit. Acestea, cu casele lor tradiționale, ale căror culori vii sunt evidențiate de bârnele vechi de lemn și de balcoanele încărcate cu flori curgătoare, întruchipează chiar esența Alsaciei. Haideți să le descoperim împreună pe cele mai șarmante dintre ele!
Ribeauvillé
Periplul prin încântătoarele sate alsaciene l-am început cu Ribeauvillé. Imediat ce am pășit pe Grand-Rue, strada principală, am fost luați cu asalt de mulțimea de turiști care se poticneau în fața câte unei case cu fațada colorată și atent decorată sau se înghesuiau la una dintre terasele ce servesc delicii locale. Ne-am croit însă drum printre aceștia și ne-am abătut pe străzile învecinate, absolut pitorești. Aici am putut admira în voie clădirile din secolele XV-XVIII, cu detaliile lor aparte, dar și fântânile renascentiste ce însuflețesc parcă fiecare piațetă.
Am avut chiar o tentativă de a porni pe traseul ce urcă spre ruinele celor trei castele construite de nobilii din dinastia Ribeaupierre. Căldura istovitoare ne-a determinat să facem cale întoarsă și să ne adăpostim și noi la umbra unei terase, prilejul perfect pentru un prânz delicios, cu accente deopotrivă franțuzești și nemțești (căci Alsacia și-au disputat-o, pe rând, cele două popoare, iar influența amândurora se resimte pe toate planurile). Bineînțeles, nu a lipsit nici savurosul vin spumant local, Crémant. Iar vizita ar fi fost perfectă, dacă la plecare mașinuța noastră împrumutată nu ar fi cedat emoțional (probabil de dorul proprietarei) și nu ne-ar fi determinat să poposim preț de vreo două ceasuri la service-ul auto local. Dar cui îi pasă de astfel de incidente când are retina încărcată de frumos și papilele gustative în extaz?
Hunawihr
Deși fiecare sat alsacian are farmecul lui, favoritele mele rămân cele mai puțin turistice, pe aleile cărora am rătăcit aproape singuri. Spre exemplu, Hunawihr, care se înalță semeț pe o colină, deasupra podgoriilor. Premiat cu distincția unuia dintre cele mai frumoase sate din Franța, Hunawihr te surprinde cu armonia dintre clădirile tipic alsaciene și peisajul înconjurător. Iar Biserica Saint-Jacques-le-Majeur, înconjurată de cimitirul său fortificat, oferă cadrul perfect de unde puteți admira acest ansamblu excepțional.
Noi am avut norocul să nimerim chiar într-o zi a porților deschise la una dintre cramele locale. A fost o ocazie perfectă să degustăm varietatea sortimentelor produse aici, alături de localnicii mândri de moștenirea lor. Și am să trec o astfel de experiență în fruntea celor ce trebuie încercate, odată ajunși în Alsacia.
Riquewihr
Înscris și el pe lista celor mai frumoase sate din Franța, Riquewihr este situat într-o vale înconjurată de aceeași viță-de-vie. De-a lungul secolelor, Riquewihr a prosperat prin cultivarea strugurilor și comercializarea vinului său reputat în toată Europa. Iar casele construite în secolele XV-XVIII, ce formează un patrimoniu arhitectural excepțional de bogat, sunt dovada acestei prosperități. Mărturisesc că șarmul arhaic al acestui sat medieval m-a cucerit instant. Poate să fi fost lumina asfințitului, care transforma întregul sat într-un pastel delicat, ori poate micile detalii care împodobeau casele? Să fi fost aromele irezistibile ale primei Tarte flambée degustate sau notele distinctive ale Riesling-ului ce au acompaniat-o? Aș miza chiar și pe turta aceea dulce, umplută cu gem de portocale! Cert e că la finalul vizitei m-am declarat iremediabil îndrăgostită de Riquewihr!
Apropo, traseul pietonal sau pentru biciclete dintre Hunawihr și Riquewihr oferă unele dintre cele mai reprezentative priveliști ale regiunii.
Kaysersberg
Întregul trecut al orășelului Kaysersberg pare că se oglindește în apele râului Weiss, ce îl taie pe din două. În prim plan sunt aceleași case de poveste, cu fațade colorate și bârne de lemn. În planul secund se disting colinele verzi, parțial acoperite de podgorii. Iar pe una dintre acestea tronează, încă impunătoare, structura fostului castel imperial.
Construit în 1227 în numele lui Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu German, castelul, flancat de un donjon circular de 4 metri, care a servit drept punct de observare, avea rolul de a controla un drum important dintre Alsacia Superioară și Lorena. Deși rolul său defensiv a scăzut odată cu prosperitatea și autonomia orășelului pe care îl străjuia, în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648), castelul, împreună cu locuințele și clădirile anexe, a fost incendiat și lăsat să se deterioreze. Astăzi silueta sa captează privirile vizitatorilor încă din depărtare, iar zidurile ce poartă amprenta vremurilor apuse te atrag într-un mod magnetic. Drumeția până la baza acestora este una ușoară, iar priveliștea magnifică ce ți se înfățișează, odată ajuns sus, merită pe deplin orice efort.
În fine, podul vechi, de piatră, ce unește cele două maluri ale râului, se profilează ca o punte între veacuri.
Colmar
Vedeta satelor alsaciene de pe Drumul Vinului este, incontestabil, Colmar. Acesta este tipul de loc la care visează oamenii atunci când plănuiesc o călătorie în Franța. Acest aspect se vede în mod clar și în numărul mare de turiști ce se înghesuie pe străduțele înguste și de-a lungul canalelor Micii Veneții. Aș spune că aglomerația este motivul pentru care nu am rezonat neapărat cu Colmar. Nu spun că nu ar fi încântător – în fond este dintre centrele culturale ale Franței încă din secolul al XIII-lea, ci pur și simplu am avut dificultăți în a-i găsi farmecul, dincolo de mulțimea de oameni ce gravitau în dezordine, în jurul caselor colorate și, pe alocuri, poate prea ostentativ decorate.
Fac un exercițiu mental și încerc să îmi imaginez cum ar arăta Casa Pfister fără turiștii care se străduiesc să surprindă cu camera telefonului toate detaliile arhitecturale. Construită în 1537 pentru un bogat producător de pălării, clădirea este cel mai bun exemplu de arhitectură renascentistă din Colmar, deși are și caracteristici medievale. Decorată laborios, clădirea surprinde cu superba galerie din lemn și cu picturile reprezentând scene biblice.
L’Ancienne Douane, numită și Koïfhus, este cea mai veche clădire publică din Colmar. Această clădire impunătoare a fost construită în secolul al XV-lea. Parterul său a fost folosit pentru depozitarea mărfurilor supuse taxelor locale. În ceea ce privește etajul superior, acesta a fost folosit pentru ședințele administrative ale magistraților.
Maison des Têtes este o altă casă magnifică, construită în 1609 în stil renascentist german, își datorează numele celor 106 capete sau măști grotești care îi împodobesc fațada. Cât privește statuia de deasupra clădirii, aceasta a fost proiectată de celebrul sculptor Auguste Bartholdi, în jurul anului 1902, la cererea bursei de vin care a ocupat clădirea în 1898.
Deși exemplele privind minunile arhitecturale pot continua, esența Colmarului o veți descoperi de-a lungul canalelor din Mica Veneție. Imaginea de carte poștală a clădirilor colorate, înghesuite una în alta, care-și oglindesc fațadele pline de flori în cursul liniștit al râului, este reprezentativă pentru Colmar.
Poate că orașul este un muzeu în aer liber, însă vă recomand să completați plimbarea pe aleile sale și cu o vizită la muzeele propriu-zise. Nu ratați, spre exemplu, Muzeul Unterlinden, amenajat într-o fostă mănăstire. Piesa centrală a colecției sale este o adevărată comoară: Altarul din Isenheim. Această capodoperă, creată de artistul Nikolaus Hagenauer (porțiunea sculptată) și de pictorul Matthias Grünewald, la începutul secolului al XVI-lea, cuprinde unsprezece tablouri care nu încetează să captiveze vizitatorii încă de la înființarea muzeului, în 1852.
Eguisheim
Dacă Colmar nu s-a ridicat neapărat la nivelul așteptărilor noastre, Eguisheim, în schimb, este o altă poveste! De fapt, mai corect spus, Eguisheim este poveste! Aici se consideră că și-ar fi găsit inspirația și cei de la Disney când au creionat satul lui Belle din celebrul film de animație “Frumoasa și bestia”. Străzile și aleile sale pietruite șerpuiesc în cercuri concentrice, în jurul castelului Château des Comtes. Iar căsuțele ca de turtă dulce, la ferestrele cărora atârnă petunii și mușcate multicolore, vinăriile care te invită să le deguști licorile și detaliile ce ademenesc obiectivul aparatului de fotografiat fac din plimbarea pe aceste străduțe și alei, una de neuitat.
Gueberschwihr
Atestat încă din secolul al VIII-lea, Gueberschwihr este un alt sat caracteristic Drumului Vinului, cu bogatul său patrimoniu cultural. Pe aleile sale ne-am plimbat în tihnă deplină și parcă ne simțeam și stânjeniți când pașii noști tulburau liniștea. Am admirat în voie arhitectura caselor, am zâmbit localnicilor ieșiți cu treburi dincolo de gardurile de piatră și ne-am imaginat cum trebuie să se deruleze viața într-un loc atât de pitoresc.
Ceea ce ne-a adus la Gueberschwihr a fost dorința de a cuprinde cu vederea, până hăt departe, suita aceea de podgorii ce definesc regiunea. Iar Capela Notre-Dame du Schauenberg, fondată în secolul al XV-lea și dedicată Sfintei Fecioare, pe lângă faptul că reprezintă un loc de pelerinaj încă din 1483, este locul ideal pentru a contempla întreg acest peisaj.
Bergheim
Pe drumul de retur spre Strasbourg ne-a captat atenția un alt sat, cuprins ca-ntr-o îmbrățișare de zidurile vechi de piatră. Am oprit și am luat-o la pas, să-l descoperim. Întâi ne-am cocoțat pe zidul de apărare, întrerupt din loc în loc de mici turnuri, pe care l-am parcurs până în capătul opus al satului. A fost o bună ocazie pentru a observa modul de organizare a burgului medieval.
Ne-am aventurat apoi pe aleile de un farmec bucolic ale satului. Ne-am lăsat seduși de frumusețea caselor cu bârne de lemn și a grădinilor pline de flori, care conferă satului o atmosferă romantică unică. Și nici nu știam la acel moment că Bergheim fusese încununat, în 2022, cu titlul de Sat favorit al francezilor. Încă o dată s-a dovedit că, atunci când te lași ghidat de instinct, surprizele plăcute nu se vor lăsa așteptate!
Château du Haut-Kœnigsbourg
Deși nu este tocmai un sat, ci un castel în toată regula, Château du Haut-Kœnigsbourg își merită locul său în itinerariu. Într-o ordine geografică, chiar cu acesta ar fi trebuit să încep. Dar regula nu am respectat-o nici în ceea ce îl privește pe Bergheim. Important este că, indiferent de ordinea în care alegeți să vizitați obiectivele, la finele zilei vă veți simți mai bogați în amintiri frumoase.
Dar să revenim la castelul nostru, pe care l-am descoperit pe o ploaie torențială. Și tind să cred că norii cenușii ce se dezlănțuiau deasupra vechilor ziduri de piatră nu au făcut decât să îi sporească misterul. Odată ce am pătruns pe poarta înaltă a castelului, ne-am simțit transpuși într-un roman cu cavaleri și domnițe. Parcă și vedeam vacarmul unei zile obișnuite din Evul Mediu. Din curtea pietruită, am urcat degrabă scările în spirală, către apartamentele nobiliare, pline de istorie. Turul ne-a purtat prin curtea superioară, pe poduri mobile și prin turnurile ce constituie o amintire constantă a scopului acestei cetăți de munte cu o istorie tumultoasă, care a fost asediată, distrusă și jefuită de nenumărate ori de la construirea ei.
Abandonat în 1633, castelul a intrat în posesia Kaiserului Wilhelm II von Hohenzollern. Prin grija acestuia, edificiul a fost restaurat în stilul medieval și și-a redobândit grandoarea de odinioară. Ambiția politică a acestui imens proiect de renovare, întreprins la începutul secolului al XX-lea, a fost de a legitima noua dinastie imperială Hohenzollern și de a crea un simbol pentru lume al puterii deținute de acest nou imperiu. Deși există o serie de controverse cu privire la calitatea proiectului în ceea ce privește autenticitatea, eu sunt convinsă că veți fi impresionați, ca și noi, de structura impozantă a castelului și de detaliile arhitecturale delicate ale interioarelor. Aș spune că Château du Haut-Kœnigsbourg se apropie cel mai mult de imaginea mentală pe care mi-o creionam citind basmele copilăriei.
Detalii logistice
Am ajuns în Alsacia folosind ca poartă de intrare orașul Strasbourg, după o combinație de zbor cu destinația Frankfurt, iar apoi transfer cu autocarul, oferită ca atare de Lufthansa. Drumul Vinului poate fi accesat însă și în sens invers, zburând cu Wizzair spre Basel-Mulhouse-Freiburg.
Am fost cazați la o prietenă, căreia îi mulțumim din nou cu această ocazie, iar mașina am împrumutat-o tot de la ea. Astfel, de data aceasta nu vă pot veni în ajutor cu sugestii legate de cazare sau despre companiile de închiriere auto. Pot doar confirma că Strasbourg este un punct bun de plecare și merită vizitat el însuși. Dar despre acesta într-un alt articol…
În plan gastronomic, trebuie să încercați Tarte flambée, un soi de pizza locală. Unul dintre cele mai celebre preparate ale regiunii Alsacia, aceasta se compune dintr-un blat subțire și crocant, uns cu smântână grasă și/sau o brânză locală de vaci, numită ”fromage blanc”, presărată cu ceapă și afumătură. Evident, există o mulțime de variații pornind de la această bază, iar fiecare merită încercată! Iar dacă o stropiți din belșug cu vinurile locale, succesul mesei este asigurat!
Nici la deserturi nu stau tocmai rău alsacienii, iar turta dulce este demențială! Favorita mea a fost cea cu gem de portocale, dar puteți încerca toate sortimentele. În Gertwiller veți găsi chiar o casă decorată ca în povestea lui Hansel și Gretel, de unde puteți cumpăra și pentru acasă turtă dulce produsă în mod tradițional.
Dacă timpul vă permite, vă recomand să vă abateți și pe la Mont Sainte Odile. Vechea mănăstire închinată sfântului patron al Alsaciei, Odile, amplasată la o altitudine de 767 de metri, în inima munților Vosges, oferă vederi panoramice spectaculoase asupra regiunii.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
