Prima noastră călătorie în doi, pe vremea când eram încă studenți, a fost un soi de road-trip pe la cetățile medievale din Transilvania. O să înțelegeți în continuare de ce spun “un soi”. Așadar, intenția noastră sinceră de a ne cunoaște mai bine țara și istoria s-a lovit de totalul dezinteres al autorităților în a conserva și promova patrimoniul național. Mă bucură însă faptul că, măcar acum, după mai bine de 15 ani de la acel prim voiaj, lucrurile par să se schimbe în bine. Cel puțin în unele cazuri. Haideți să vă explic!
- Cetatea țărănească Râșnov
Cocoțată pe o stâncă abruptă și încununând vechiul Oraș al Rozelor, Cetatea Râșnov se numără printre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania.
Construită, cel mai probabil, în perioada stăpânirii teutone din Țara Bârsei, pe locul unei foste cetăți dacice, cetatea medievală a fost atestată documentar abia în anul 1335. Aflăm astfel despre existența, în acele vremuri, a unei fortificații puternice, care a rezistat asediului inamic din timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, salvând viețile locuitorilor refugiați între zidurile sale. Amplasamentul strategic, arhitectura sa adaptată reliefului, accesul restricționat la o singură latură, dar și fortificațiile puternice, au făcut ca cetatea să reziste și numeroaselor asedii ulterioare ale otomanilor. Ba mai mult, interiorul cetății, organizat ca o mică așezare cu locuințe, școală, capelă și fântână adâncă de aproape 150 de metri, permitea traiul aproape normal al populației în cazul asediilor îndelungate.
Abia începând cu dominația habsburgică, când pericolul invaziilor militare a fost drastic diminuat, comunitatea și-a pierdut interesul pentru întreținerea cetății medievale. Lăsată pradă uitării și calamităților naturale, cetatea se degradează treptat. Abia în perioada 1955-1956, aceasta este supusă unui proces de restaurare și ulterior devine decorul preferat de către regizorul Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale istorice.
Din păcate, la începutul anilor 2000, fostul administrator al cetății a deteriorat incinta, ridicând o serie de construcții neconforme și demolând unele originale. Acesta este unul dintre motivele pentru care obiectivul a fost închis pentru restaurare, speranțele fiind că acesta va fi reintrodus în circuitul turistic în vara aceasta.
- Cetatea medievală Marienburg de la Feldioara
Când am ajuns prima dată la Feldioara, în locul unei cetăți am găsit o movilă de pământ și câteva bucăți de zid, dincolo de care câțiva săteni și un grătar încins rezumau ideea de “turism sustenabil”. Ne-am croit drum pe lângă ei, prin iarba deasă și înaltă, încercând să descoperim o urmă de istorie. Am reușit doar să facem spectacol când am început să alerg urlând, cu un păianjen uriaș pe braț.
În contextul incidentului de mai sus, nici nu vă imaginați ce bucurie am avut când, în locul acelor ruine lăsate pradă abandonului, am regăsit o cetate mândră, care-și așteaptă vizitatorii să le spună povești despre Cavalerii Teutoni. Restaurarea sa, desfășurată în perioada 2013-2017, a salvat acele resturi de ziduri care se încăpățânaseră să reziste veacurilor și i-a redat înfățișarea din anii de glorie. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut asemenea evoluție!
La Feldioara ar fi existat, încă din timpuri preistorice, o cetate de pământ pe care au găsit-o și cuceritorii unguri când au trecut pe aceste meleaguri. De aici și denumirea derivată din limba maghiară, “foldvar”, care s-ar traduce fix prin “cetate de pământ”. Abia începând cu 1211, Teutonii au ales locul pentru a le deveni reședință, în urma actului de donație al regelui ungar Andrei al II-lea. Aceștia au început construirea cetății fortificate, din piatră și cărămidă, dându-i numele Sfintei Maria, patroana ordinului.
Despre parcursul în timp al cetății și despre locuitorii acesteia puteți afla mai multe din muzeul organizat aici, cu aplicații interactive și nu numai. Un exemplu de “Așa da!”
- Cetatea Rupea
În acea primă călătorie a noastră, următoarea oprire după Feldioara a fost la Cetatea Rupea. Pe aceasta o zăream periodic, în drumurile din copilărie, cocoțată în vârf de deal. Îmi imaginam pe atunci scenarii pline de romantism, cu cavaleri și domnițe. Trecând pe lângă ea în acel prim voiaj în doi, am decis să oprim pentru o vizită. Am găsit cu greu un drum de acces, trecând mai mult prin curțile localnicilor, cu sufletul la gură să nu cădem pradă câinilor lăsați liberi. Când într-un final am ajuns sus, am găsit poarta masivă ferecată bine cu lacăte.
Și, la fel ca și în cazul Feldioarei, tare încântată am fost să o redescopăr acum, după ce a fost restaurată și înscrisă în circuitul turistic.
Atestată documentar încă de la 1324, cetatea a constituit loc de refugiu al sașilor din calea inamicilor. Ba mai mult, în secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a sașilor privilegiați s-a mutat cu totul între zidurile cetății. Pe atunci cetatea devenise un oraș în miniatură, în care locuiau în permanență câteva sute de oameni. Locuitorii săi dispuneau de toate facilitățile, de la case de locuit la spații pentru administrația comunității, capelă, casă parohială, loc pentru căruțe, depozite de provizii şi arme, fântână și chiar un loc de târg.
Grație fortificațiilor şi înțelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic. Din fericire, a avut șansa unei conservări de excepție, astfel că după procesul de restaurare din anii 2010-2012, cetatea şi-a recuperat mare parte din zestrea originală.
- Cetatea Sighișoara
Vedeta incontestabilă între cetățile medievale transilvănene este Sighișoara. Considerată cea mai frumoasă şi mai bine păstrată cetate orășenească din Transilvania şi totodată singura cetate medievală locuită în întregime din Sud-Estul Europei, Sighișoara a fost înscrisă de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Mondial. Istoria scrisă a Sighișoarei începe abia în anul 1280, când apare menționată într-un document cu numele Castrum Sex. În acele vremuri, coloniștii sași aduși în Transilvania, la inițiativa regilor maghiari, pentru a păzi granițele fostului regat, au ridicat la Sighișoara o cetate medievală din piatră, cu rol de refugiu. Amplasarea cetății nu a fost aleasă la întâmplare, ci aceasta a fost construită pe locul unei fost fortificații preistorice, distruse în timpul invaziei mongole din 1241. Cetatea a evoluat și un secol mai târziu dobândea rangul de oraș, locuitorii săi fiind meșteșugari organizați în bresle.
Astăzi, cetatea își păstrează farmecul de odinioară, turnurile sale de apărare ce aparțineau câte unei bresle, bastioanele, zidul din incintă, transpunând vizitatorii în atmosfera medievală.
Cel mai reprezentativ element al sistemului defensiv și un adevărat simbol al orașului este Turnul cu Ceas. Cu o înălțime de 64 de metri, acesta a fost ridicat în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală a cetății. Figurinele rotative din lemn, create de Johann Kirschel în 1648, personifică parcă timpul atunci când anunță schimbarea orei sau a zilei. Evident, spre bucuria turiștilor strânși în piață, la baza turnului.
O altă construcție originală și inedită este Scara acoperită, construită în 1642 și care facilitează accesul spre liceu și spre Biserica din Deal. Aceasta avea inițial 300 de trepte din lemn, dar în urma unor modificări au rămas doar 178.
Lista atracțiilor poate continua cu Casa Vlad Dracul, una din cele mai vechi din cetate, unde se presupune că s-ar fi născut Vlad Țepeș. Pe celelalte vă las să le descoperiți singuri! Iar la final vă recomand să admirați acest întreg ansamblu din vârf de deal, de pe terasa Vilei Franka.
- Cetatea Făgărașului
Favorita mea între cetățile transilvănene rămâne Cetatea Făgărașului. Reflexia zidurilor roșii în șanțul ce o înconjoară, tulburată din când în când de câte o lebădă, aspectul de reședință nobiliară și structura bine conservată îți stârnește curiozitatea și te îndeamnă să îi descoperi poveștile.
Și aici, ca și în celelalte cazuri, cercetările arheologice au dezvăluit existența unei fortificații din lemn cu val de pământ, distrusă probabil la invazia tătară din 1241. Prima atestare documentară a cetății de piatră datează din 1455, iar un an mai târziu Iancu de Hunedoara, scriind brașovenilor, amintește de ,,cetatea noastră Făgăraș”. Începând cu secolul al XVI-lea, cetatea de apărare va fi transformată într-un castel cu o puternică fortificație exterioară. Rând pe rând, principii Transilvaniei și-au adus aportul la consolidarea și înfrumusețarea castelului, până când, odată cu trecerea Făgărașului în proprietatea austriacă, acesta este transformat în garnizoană. A început astfel declinul, iar în decursul anilor, castelul şi cetatea de la Făgăraș își pierd eleganța şi măreția de odinioară. Probabil că perioada cea mai tristă a cetății s-a înregistrat între anii 1948-1960, când aceasta a fost transformată în închisoare pentru deținuți politici.
Au trecut câțiva ani de la vizita noastră și sunt tare curioasă să o redescopăr cât de curând, căci a fost supusă și ea unui amplu proces de restaurare. Cu atât mai mult cu cât doar cele două fotografii de mai sus s-au mai păstrat în arhiva personală! 🙁
Detalii logistice
În prezent, Cetatea Râșnov este închisă publicului, fiind victima birocrației și a unui proces încâlcit de restaurare.
Pentru biletele de acces la Cetățile Feldioara și Rupea am plătit câte 15 lei.
În ciuda aglomerației, perioada cea mai bună pentru a vizita Sighișoara este vara, în timpul festivalului medieval.
Detalii legate de organizarea vizitei la Cetatea Făgărașului, orar și tarife găsiți aici.
O altă cetate ce merită cu prisosință să fie inclusă în itinerariu, dar despre care am povestit într-un articol distinct, este Cetatea Alba Carolina.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
