Vacanța pe Coasta de Azur am început-o prost, cu un zbor întârziat, urmat de vreo două ore de așteptare la centrul de închirieri auto pentru a ridica cea mai scumpă mașină de până acum. Mai mult, imediat ce am pornit la drum, până să ne dezmeticim asupra regulilor din trafic, ne-a luat și radarul. Noroc cu cei de la hotel, care ne-au așteptat îngăduitori peste ora limită de sosire. Și ne-au pregătit și un platou cu brânzeturi în miez de noapte, lângă care a mers perfect vinul roșu, cu texturi catifelate. Asta ne-a mai ridicat moralul!
Lucrurile aveau să se balanseze începând cu ziua următoare, când am pornit în explorarea împrejurimilor și ne-am îndrăgostit la prima vedere de Riviera Franceză. Am trăit din nou emoția aceea până la lacrimi, în fața frumosului. M-au cucerit peisajele spectaculoase, curățenia și simplitatea, dar mai ales atenția la detalii. Și m-au cucerit și oamenii, cu zâmbete largi și binevoitoare.
Timpul limitat ne-a determinat să tratăm cu oarece superficialitate regiunea. A fost mai mult un fel de expediție de recunoaștere, pentru a putea plănui mai în detaliu următoarea vizită. Bineînțeles, am oprit pentru câteva ceasuri și în celebrele stațiuni. Ne-am plimbat pe Promenade des Anglais în Nisa, unde am admirat arhitectura elegantă a hotelurilor ce găzduiau elita socială a Europei în perioada La Belle Époque, precum Le Negresco Hotel ori Palais de la Méditerranée.
Am nimerit fix în mijlocul Festivalul Internațional de Film de la Cannes, alături de mulțimea strânsă în fața hotelurilor moderne, așteptând să întrezărească vedetele favorite.
Ne-am pozat în fața jandarmeriei lui Louis de Funès și am servit o tartă tropeziană, alături de un pahar de Pastis, la o terasă din Saint-Tropez. Bineînțeles, după ce ne-am minunat în fața mulțimii de milionari octogenari, ieșiți ca la expoziție pe punțile yacht-urilor care de care mai sofisticate, ancorate în port. Mai apoi, ne-am plimbat alene pe străduțele cochete, dincolo de aglomerația cosmopolită din același port celebru.
Astăzi am ales să vă povestesc despre acea Coastă de Azur mai pe gustul meu, cea de dincolo de aglomerație și de comercial. Cea ascunsă în satele medievale, lângă stâncile roșiatice sau în orășelele mai puțin călcate de turiștii în căutare de extravagant.
- Haut-de-Cagnes
Încep istorisirile cu Haut-de-Cagnes, căci aici am fost cazați în prima parte a șederii noastre în regiune. Am ajuns, după cum spuneam, la ceas târziu în noapte. Asta nu ne-a împiedicat să apreciem cum se cuvine aspectul pitoresc al clădirii medievale, cocoțate deasupra coastei, cu detaliile elegante ale mobilierului și ale decorului de epocă. Abia dimineață aveam să ne bucurăm în tihnă de priveliștea amplă asupra mării azurii, la micul dejun servit pe terasa micului castel.
Surprinzător, turiștii lipseau de pe străduțele pline de farmec istoric ale satului. Imediat ce pășeam dincolo de ușa din lemn masiv a hotelului, păream singurii intruși într-o lume încremenită în timp. Am rătăcit în voie pe aleile pietruite, printre casele cu povești felurite, până la poalele Castelului Grimaldi.
Construit în jurul anului 1300 de Rainier Grimaldi, Castelul Grimaldi a reprezentat în primul rând un fort, asigurând protecție orașului față de atacurile din exterior. În anul 1620, Jean-Henri Grimaldi a transformat castelul într-un palat mai bogat și mai confortabil. În prezent, impresionanta clădire funcționează ca muzeu. Noi nu am reușit să ne pliem pe programul de vizitare, așa că ne-am mulțumit să o admirăm numai din exterior.
- Saint-Paul-de-Vence
Sunt unele locuri care îți pătrund în suflet în cel mai adânc mod cu putință. Și ajungi să te miri de firescul situației. Și te întrebi de ce ai irosit atâția ani înainte să ajungi să le descoperi. Așa mi s-a părut și Saint-Paul-de-Vence.
Am mai văzut orășele medievale, dar unul care să respire atâta artă și preocupare pentru frumos ca acesta, parcă nu am mai întâlnit. Chiar și acum, când încerc să vă povestesc despre el, am senzația că niciun cuvânt nu este suficient de potrivit pentru a reda atmosfera aparte a locului. Orășelul trebuie simțit! Am încercat să iau cu mine, acasă, câteva crâmpeie din farmecul local. Le împărtășesc cu voi în imaginile de mai jos!
Dacă pe aleile pietruite ale orășelului, timpul pare că a stat în loc, teleportarea în vremuri mai moderne are loc în incinta Fundației Marguerite și Aimé Maeght, cu lucrările sale artistice armonios integrate în natură. Pare că arta modernă și contemporană nu a putut găsi un cadru mai frumos decât acest ansamblu arhitectural, pentru a se etala în cea mai autentică și pură formă.
- Cap-Ferrat
Cap-Ferrat este o peninsulă îngustă, presărată cu vile și case de vacanță luxoase, ascunse în grădini elegante și mărginite de marea în nuanțe de albastru intens. Între acestea, se remarcă cu siguranță Vila Ephrussi de Rothschild, construită de Béatrice Ephrussi de Rothschild, fiica bogatului bancher Baronul Alphonse de Rothschild. Vila este un exemplu al rafinamentului din La Belle Époque, dar și o radiografie a personalității remarcabile a proprietarei.
Proiectată în stilul unui palat italian, cu fațada în nuanțe de roz delicat, vila surprinde vizitatorul cu mobilierul vechi atent decorat, cu covoarele datând din vremea lui Ludovic al XVI-lea ori cu colecțiile de porțelanuri fine. Iar după ce te lași impresionat de decorul somptuos al interiorului, la exterior se întind magnificele grădini tematice, cu zeci de soiuri florale, dar mai ales cu fântânile arteziene muzicale.
Nici nu am simțit când au trecut orele, rătăcind prin camerele vilei ori pe aleile grădinilor sau savurând apa cu sirop sau paharul cu vin de pe terasa vilei. Tot aici am servit și prânzul, iar pentru cei mai romantici, domeniul oferă și posibilitatea achiziționării unui pachet de picnic, care constă dintr-o salată, un gazpacho și un desert ce pot fi servite pe peluza din grădina franceză.
- Èze
Èze stă cocoțat într-un vârf de stâncă, parcă gata să se arunce în mare. Te ademenește cu silueta clădirilor sale vechi, din piatră, dar în realitate te cucerește cu priveliștea spectaculoasă asupra întregii Riviere Franceze. Și cu neașteptata sa grădină, Jardin Exotique, plină de plante suculente și cactuși feluriți.
Fabricile de parfumuri, hotelurile de lux precum La Chevre d’Or, găzduit într-un castel din secolul al XIV-lea și restaurantele cu stele Michelin completează peisajul fabulos al micului sat.
- Port Grimaud
Supranumit Veneția provensală, Port Grimaud este un mic orășel lacustru, cu case colorate și bărci ancorate lângă acestea. Pentru noi a fost însă una dintre cele mai plăcute surprize ale Coastei de Azur. Rezultatul visului unui arhitect francez, această mică Veneție cu aer provensal ne-a încântat pur și simplu prin inedit și culoare. Plimbarea cu vaporașul pe canalele sale a fost unul dintre cele mai relaxante și agreabile momente ale vacanței.
Dacă timpul vă permite, nu ezitați să luați trenulețul turistic pentru a ajunge și la satul medieval Grimaud. Situat în imediata apropiere, acesta este un adevărat “village perché”, comparabil cu cele de care ne-am îndrăgostit iremediabil în timpul turului prin Luberon. Tânjeam după clipe în plus, să îl putem explora în tihnă, nu doar din goana trenulețului.
- Grasse
În Grasse am ajuns pe ultima sută de metri, făcând un ocol în drumul spre aeroport. Liniștea și farmecul aparte al capitalei parfumurilor ne-a determinat să regretăm că nu i-am acordat mai multă atenție. Am reușit să vizităm totuși muzeul și fabrica de parfumuri Fragonard, de unde am aflat o mulțime de lucruri interesante.
Știați, spre exemplu, că pentru a obține un kilogram de ulei esențial sunt necesare sute sau chiar mii de kilograme de petale de flori? Ori că diferența între parfum, apa de parfum și apa de toaletă este dată de raportul dintre esență, alcool și apă? Sau că nu există parfum bărbătesc, în contextul în care pH-ul pielii bărbaților ajută la reținerea mirosurilor pentru perioade mai îndelungate? Tot aici am aflat că în componența unui parfum intră zeci de esențe, marea majoritatea a acestora fiind, în prezent, obținute artificial. Acest aspect este dictat și de regulile legate de etică, căci, spre exemplu, două dintre notele de bază ce compun parfumuri renumite, respectiv mosc și ambră, sunt de origine animală. Am fost surprinși să aflăm că ambra era obținută din fecale de balenă, iar moscul din intestin de cerb recoltat într-o anumită perioadă a anului.
- Cap Roux
Nu m-am gândit niciodată la Coasta de Azur ca la o destinație de plajă. Cumva, ideea plajelor aglomerate din Nisa, Cannes sau Saint-Tropez nu corespundea idealului meu de plajă perfectă. Se pare însă că m-am înșelat. Dincolo de marile stațiuni, Riviera Franceză ni s-a dezvăluit naturală, liberă, încântătoare. Și chiar dacă în drumul nostru am întrezărit multe locuri încântătoare, cel mai mult am rezonat cu plajele roșiatice, ascunse de ochii curioșilor, de la poalele Masivului Esterel.
Zona Cap Roux abundă în golfulețe marcate de contrastul între stâncile și pietrișul roșiatice, vegetația în nuanțe felurite de verde și apele turquoise ale Mediteranei. O parte dintre acestea se lasă descoperite ușor, dar majoritatea abia se întrezăresc la capătul unor trepte improvizate sau a unor cărări prăfuite. Le-am descoperit și noi cu încântarea unor copii curioși și ne-am bucurat de liniștea lor și de apele răcoroase.
Detalii logistice
Călătoria în sudul Franței am organizat-o incognito, așa cum îi stă bine oricărui călător în vremuri pandemice. Zborul București – Nisa și retur l-am achiziționat de la Tarom. Cazarea am împărțit-o între castelul medieval despre care vă spuneam mai sus, Château Le Cagnard și un boutique – hotel cu decor estival, situat în apropiere de Antibes, respectiv Blanc Sable Hôtel. În ambele cazuri ne-am declarat mulțumiți de experiență și de servicii. Cât despre mașina cea scumpă, pe aceasta am închiriat-o de la Sixt. Am ales furnizorul după ce am citit o mulțime de recenzii negative despre celelalte companii prezente pe aeroportul din Nisa. Din păcate, nici serviciile celor de la Sixt nu au fost dintre cele mai bune, motiv pentru care am regretat că nu am riscat totuși cu Goldcar, care avea o ofertă mult mai avantajoasă.
Referitor la cheltuielile locale, taxele de drum și parcările au fost sub pragul așteptat. Ca idee, cea mai scumpă parcare a fost cea de la Saint-Tropez, unde pentru aproximativ 2 ore am achitat 7 euro. Biletele de intrare la Fundația Maeght și la Villa Ephrussi de Rothschild ne-au costat câte 16 euro de persoană, iar la Jardin Exotique d’Eze am plătit câte 6 euro.
- Nu am ajuns în Monaco din pricina timpului limitat, dar și a restricțiilor locale cauzate de pandemia Covid 19. Asta nu ne-a împiedicat însă să cuprindem cu privirea întregul stat liliputan fix de deasupra acestuia, de la punctul de belvedere Tête de Chien. Accesibil cu mașina până la un anumit punct, iar de acolo printr-o drumeție ușoară, locul ne-a încântat de-a dreptul cu priveliștea sa amplă, atât asupra Principatului Monaco, cât și asupra Coastei de Azur, până dincolo de Nisa.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
