În căutarea unor locuri drăguțe, unde să mai evadăm dintre betoane în câte o zi însorită de week-end, am descoperit câteva palate și conace la scurtă distanță de București. Astăzi am să vă povestesc despre două dintre ele, amplasate la maximum o oră distanță de capitală. Am ales să scriu despre ele în același articol, căci ambele au un element comun: într-o anumită perioadă istorică, au aparținut familiei Obrenovici.
Nu ați auzit de familia Obrenovici? Ei bine, nici eu, până să ajung la Domeniul Manasia. Efrem Obrenovici a fost fratele domnitorului Serbiei, plecat din motive politice din țara natală. Acesta s-a stabilit în județul Ialomița. Ajunsă pe meleaguri românești, familia acestuia s-a mărit odată cu nunta lui Miloş, fiul său, cu Maria, fiica lui Costin Catargiu din Iași. În anii ce urmează, Maria trăiește o controversată poveste de dragoste cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Din idila celor doi amanți, au luat naștere doi copii, care vor fi adoptați de Doamna Elena Cuza. Câțiva ani mai târziu, Maria îi dăruiește și lui Miloş primul său moștenitor, pe Milan Obrenovici. Acesta din urmă avea să devină primul rege al Serbiei.
Acum că ne-am pus la curent cu intrigile familiei princiare sârbe, haideți să aflăm unde au locuit aceștia.
- Domeniul Manasia
Dacă vă numărați printre fanii serialului Vlad, mai mult ca sigur că Domeniul Manasia o să vă pară cunoscut. Asta pentru că vila din serial, aparținând personajului interpretat de Bebe Cotimanis, este în realitate Conacul Hagianoff de la Manasia.
Povestea domeniului începe pe la 1650, cu familia Cantacuzino. Un secol mai târziu, moșia devine proprietatea domnitorului Alexandru Ipsilanti, iar la 1839 aceasta intră în posesia familiei Obrenovici, despre care vorbeam mai sus. Pe perioada cât s-a aflat în posesia familiei Obrenovici, moșia a cunoscut o perioadă de înflorire, eleganța fiind cuvântul cheie al conacului. Nu vă mai stresez însă cu istoria domeniului, căci dacă sunteți interesați, o regăsiți detaliată aici.
În prezent, domeniul este proprietatea doamnei Ariadna Löwendal Dănilă. Aceasta, împreună cu soțul său, s-au ocupat de restaurarea domeniului, au decorat conacul cu piese de epocă achiziționate la licitații internaționale și au reușit să îi redea rafinamentul de odinioară. Salonul principal, cu pianul său alb, camera turcească, cu pernele pufoase ce te invită la relaxare, biblioteca atent decorată și crama cu colecția sa de vinuri, toate amintesc de o lume de mult apusă. Dacă vreți să vă simțiți pentru o zi prinți și prințese, aici aveți ocazia.
Pe proprietară am și întâlnit-o în timpul unei vizite. Organizează aproape în fiecare zi de week-end câte un prânz fine dining, iar la unele are rezervată propria masă, alături de prieteni. De altfel, acesta este modul ideal de a vizita domeniul. Contra unei sume fixe, stabilite pentru fiecare eveniment în parte, vă puteți bucura de cele mai alese bucate, de multă liniște, de plimbări în voie prin parcul frumos întreținut, dar și de un tur al conacului. Poate la prima vedere prețul pare cam piperat, dar noi am plecat de fiecare dată de acolo cu convingerea că merită fiecare bănuț!
- Domeniul Năstureilor de la Herești
“La Herești, deși satul este foarte vechi, este dintre puținele din zonă unde străzile sunt dispuse liniar”. Cu asta își începe povestea părintele de la Biserica de Piatră din Herești, ctitorită de Elina Doamna, soția lui Matei Basarab, pe pământul familiei Năsturel-Herescu. L-am deranjat într-o duminică, după slujbă, dornici să aflăm cum putem lua legătura cu doamna care îngrijește domeniul alăturat bisericii. Ne anunțasem vizita, dar când am ajuns la fața locului, poarta conacului era închisă, iar la telefon nu răspundea nimeni. Părintele ne-a invitat la biserică și a început să ne povestească, cu mult har narativ, povestea familiei Năsturel, a Casei și a Bisericii de Piatră.
Aflăm astfel că familia Năsturel a avut patru copii, toți cu educație aleasă. Dintre aceștia, un băiat a murit la aproximativ 12 ani, fiica, Elina, s-a căsătorit la 14 ani cu domnitorul Matei Basarab, iar ceilalți doi, Udrişte și Cazan, sunt cei care au construit Casa de Piatră de la Herești. Udrişte și Elina vor deveni sfătuitorii lui Matei Basarab în domeniul culturii, căci voievodul, cu puțină știință de carte, a fost foarte receptiv la îndemnurile acestora.
Părintele ne spune despre Casa de Piatră că a fost construită la 1642, din piatră mare, șlefuită, adusă de la Ruse, din Bulgaria. Doi ani mai târziu, a fost ridicată și biserica, din același material atipic la acea vreme. Cărturari implicați în introducerea limbii române în tipografiile și bisericile Țării Românești, boierii Năsturel şi-au dorit o reședință de vară diferită de arhitectura epocii: două case lipite, cu arcade boltite şi intrări separate, dar cu saloane, tunele de refugiu şi crame identice, pentru fiecare în parte. Așa a luat naștere conacul, considerat unic din punct de vedere al arhitecturii vremii.
În anul 1831, Constantin Năsturel, general în armata română, este nevoit să vândă conacul familiei pentru a acoperii datoriile acumulate la jocuri de noroc. Astfel, acesta devine proprietatea principelui sârb Miloş Obrenovici şi-al soției sale Maria, cei despre care vorbeam mai sus. Părintele ne-a povestit că Obrenovici a făcut o serie de modificări atât la conac, cât și la biserică. La biserică, spre exemplu, au fost lărgite ferestrele, s-a închis pridvorul și a fost înfrumusețată pictura. Din nefericire, aceasta nu s-a păstrat, pictura actuală fiind realizată recent de pictorul Alexandru Conț. Privim cu atenție și ne atrage atenția cromatica în tonuri roșcate. Părintele ne spune că la realizarea picturii, nu a fost folosită culoarea albastru.
Ulterior, conacul este vândut boierului Anastase Stolojan. Un incendiu major afectează conacul în 1932, iar familia Stolojan se mută în casa alăturată, construită de aceștia. În anul 1949 conacul a fost preluat de comuniști și restaurat. După 1990, conacul a fost administrat de Muzeul Naţional al Țăranului Român, iar mai târziu este retrocedat familiei Stolojan și scos la vânzare pentru suma de 1,8 milioane de euro.
În final, pentru a ne demonstra calitățile acustice al bisericii, în a cărei cupolă au fost integrate vase de lut, părintele ne-a cântat și ne-a încântat cu piese celebre din repertoriul românesc. Vizita a fost încheiată de fiul acestuia, preot și el, care a rostit Tatăl Nostru. După un moment atât de plăcut, la care nu ne-am fi așteptat sub nicio formă, am pornit să vizităm Casa de Piatră. Între timp sosise doamna care are grijă de domeniu.
Dincolo de poarta metalică, te întâmpină un peisaj aproape toscan, completat de parfumul delicat al pomilor abia înfloriți. În lateral, printre arcadele văruite în alb, se întrevede casa Stolojenilor. Dacă continui pe alee, în spatele unui pâlc de tuia se înalță conacul Năstureilor, amintind de o veritabilă vilă cocoțată pe colinele Italiei. Ni se deschide ușa din lemn masiv și suntem conduși prin camerele austere, în care lumina creează cel mai autentic spectacol. Două fotolii roz, niște oglinzi, o masă mare de lemn pe care zac uitate niște potire și un pat de lemn cu așternuturi albe sunt singurele elemente care dau viață interiorului. Aflăm că sunt rămase de la nunta recentă a actualilor proprietari. Mai mult, patul se pare că a fost un dar primit cu această ocazie.
Ne-am amuzat urcând pe un rând de scări și coborând pe altul, descoperind refugiul, mascat de o podea, prin care se ajunge în beci și aflând despre tunelul prin care s-ar ajunge, potrivit unor legende locale, la piciorul podului de la râul Argeș. Pentru vânătorii de comori arhitecturale, locul este surprinzător și merită cu prisosință vizita. Ne bucurăm că actualii proprietari permit accesul, chiar fără a percepe o taxă în acest sens. Cu siguranță trebuie să fie persoane deosebite, care apreciază cultura! Dar ținând cont că lucrurile se pot schimba, vă recomand să treceți incursiunea la conac pe un loc fruntaș în planurile voastre de călătorie!
Iar dacă peisajul vă încântă și nu ați vrea să vă întoarceți prea repede la betonul din București, am o sugestie. Un prânz la Domeniul Greaca, situat în apropiere, este ideea salvatoare. E drept, noi am nimerit în prima duminică însorită și terasa domeniului a fost luată cu asalt de oamenii sătui de carantine, dar poate voi aveți mai mult noroc. Mâncarea a fost bună, servirea a lăsat de dorit, personalul fiind subdimensionat. Dar ne-am relaxat la soare, copii s-au bucurat de locul de joacă, așa că în final a fost o duminică mai mult decât frumoasă!
Detalii logistice
La Manasia ajungeți în aproximativ o oră de la București, satul fiind situat la aproximativ 3 km după Urziceni. Rezervări la prânzurile cu public puteți face aici.
Domeniul de la Herești se află la mai puțin de o oră de capitală, în direcția Oltenița. Nu știu dacă este deschis în fiecare week-end. Noi am sunat înainte la numărul disponibil pe Google și ne-am anunțat vizita.
Dacă, de la Herești, continuați drept spre Oltenița, în mai puțin de 15 minute veți întâlni indicatoarele spre Domeniul Greaca. Pentru rezervări, găsiți datele de contact aici.
- Până vă mobilizați să porniți la drum. vă invit la un mic tur virtual al Casei de Piatră de la Herești.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
