Pe la jumătatea lunii iulie am avut o revelație. Ne-am dat seama că trece vara și noi nu am profitat cum trebuie de soare. Am zis să remediem situația și într-o singură seară, într-un soi de atac de panică, am cumpărat bilete de avion către două destinații distincte, ambele scăldate de apele Mediteranei. Dacă prima dintre ele, despre care voi vorbi într-un articol distinct, ne-a răsplătit cu priveliști geniale asupra apelor turquoise, cea de-a doua, respectiv Creta, ne-a oferit prilejul de a ne scălda în astfel de ape. De mult nu am mai petrecut atât timp bălăcindu-ne în ape străvezii, sub soarele dogoritor. Pur și simplu nu ne venea să ne mai întoarcem. De altfel, cum să vrei să te întorci dintr-un astfel de paradis?
- Elafonisi și împrejurimile
Ne asumasem încă de acasă că mica noastră escapadă urma să fie centrată în jurul plajelor. După cum spuneam și mai sus, cu acest gând luasem inclusiv biletele de avion. Așa se face că nu ne-am documentat deloc înainte de a porni la drum. Aveam însă pe Bucket List, de câțiva ani, plajele cu nisip roz, plaja Elafonisi fiind cea mai cunoscută dintre ele. E lesne de înțeles că spre aceasta ne-am îndreptat încă din prima dimineață, imediat ce am închiriat mașina. Drumul sinuos ne-a purtat printre livezile de măslini, prin sate răsfirate pe munte și de-a lungul unui canion spectaculos. Am și oprit la un moment dat pe marginea prăpastiei, într-o mică parcare unde vânzătorii ambulanți ne-au ademenit cu tot felul de minuni. Pepenata nu a fost tocmai rea, a completat într-un mod firesc senzația de amețeală dată de priveliștea aceea dramatică!
După mai bine de un ceas în care am avut prilejul să ne familiarizăm cu peisajul arid, dar pitoresc, ne-am trezit la “pomul lăudat”. Acela din proverb. Căci fix așa s-a dovedit plaja Elafonisi. După ce ne-am găsit cu greu loc printre marea de mașini și autocare parcate ușor anapoda printre dune de nisip, am înaintat printr-o mulțime dezordonată de turiști. Într-adevăr, apa ne ademenea cu culoarea sa ireală, dar ne țintuia în realitate aglomerația aceea de nedescris. Mă și mir cum de am zărit porțiunea cu nisip roz în tot acel haos…
Dezamăgiți de aglomerația de pe acea plajă emblematică a Cretei, dar toropiți de căldură, am căutat totuși un colț al nostru, unde să poposim pentru o baie. L-am găsit la limita din stânga, cum privești spre mare. Ne-am întins prosoapele pe pietrele încinse și ne-am lăsat pradă bucuriei de a ne bălăci în apa aceea azurie, clară, îmbietoare. Deodată, ne-am trezit transpuși în ambianța de vacanță!
Acum, că ne-am atins scopul, a venit vremea să explorăm puțin împrejurimile. Am început cu un prânz copios la o tavernă locală și am continuat cu momentele de reculegere, la Mănăstirea Chrisoskalitissa. Ne-a condus la ea Google Maps, dar vă zic sincer că a meritat micul ocol. Farmecul atemporal al mănăstirii, construite pe o stâncă accidentată și oferind o vedere minunată asupra mării, nu avea cum să ne lase indiferenți.
Se pare că numele „Chrisoskalitissa”, care s-ar traduce prin „săpat în aur”, ascunde mai multe legende. Una dintre acestea spune că un fermier ar fi găsit o icoană a Sfintei Fecioare într-o scobitură a stâncii, în urma unei viziuni. Acesta ar fi mutat icoana într-un loc propice pentru ridicarea unei biserici, dar icoana ar fi reapărut în locul unde fusese găsită inițial. Astfel s-ar fi decis construcția lăcașului fix în stâncă, la capătul a 98 de trepte îmbrăcate în aur. Mai târziu, treptele de aur ar fi fost predate otomanilor sub formă de bir. Despre o altă legendă, cea a roiului de albine care a atacat turcii pe treptele mănăstirii, preîntâmpinând astfel distrugerea acesteia, vă las să aflați de la fața locului.
Astăzi, în cadrul mănăstirii este amenajat și un mic muzeu, dar cred că cea mai de preț comoară pe care am regăsit-o aici a fost liniștea. Genul acela de pace care te face să te asculți și să te vezi pe tine însuți.
Un alt loc inedit pe care l-am descoperit urmărind niște indicatoare improvizate, care te îndemnau să te abați de la drumul principal pe o alee din livada de măslini, este Aspri Limni (Lacul Alb). Am găsit aici o plajă superbă, al cărui secret nu sunt încă convinsă că vreau să îl dezvălui. Nu de alta, dar mă gândesc să ne întoarcem cândva și să o găsim goală, doar pentru noi, așa cum au făcut-o a lor cuplul simpatic pe care l-am surprins bucurându-se de cea mai romantică cină cu putință, la asfințit, lângă camper-ul parcat la marginea peticului de nisip alb și fin.
- Kedrodasos
După popasul la mănăstire, cum soarele era încă sus, iar plaja de la Aspri Limni nu ne ieșise încă în cale, l-am întrebat tot pe Google unde putem opri pentru cea de-a doua baie a zilei. Din recenzii și imagini, plaja Kedrodasos a ieșit câștigătoare. Doar că încă o dată s-a dovedit că drumurile anevoioase conduc la destinațiile cele mai frumoase. Ne-am trezit astfel coborând prin ceea ce era, probabil, albia secată a unui torent. Dacă nu erau ceilalți turiști care își croiau drum la vale cu lăzi frigorifice și rucsacii plini, poate că am fi făcut cale întoarsă. Zilele următoare aveam să realizăm că la Kedrodasos abia ne făcusem încălzirea pentru traseele ce au urmat!
Un sfert de ceas mai târziu, iată-ne într-o pădure de pini unde, printre dune de nisip, se ascund tot felul de corturi și hamace colorate. Dincolo de crengile verzui din care răsună cicadele se întrezărește apa străvezie a mării. Da, exact genul de plajă pe care îl căutam! Și ce senzație de libertate ne conferă locul acesta hippie!
- Preveli
Ca să ajungem la Preveli a trebuit să traversăm întâi Canionul Kourtalioti, iar apoi să o luăm la pas, pe un traseu parțial amenajat, cu trepte înalte de piatră.
A meritat din plin efortul, căci la Preveli am găsit una dintre cele mai inedite plaje pe care le-am văzut vreodată. Actorul principal este râul cu apă rece, care traversează o pădure de palmieri, croindu-și drumul spre mare. Și ce plăcere resimți când ajungi jos, înfierbântat după drumeție și te scufunzi treptat în apa aceea răcoroasă a râului.
Nu ne-am fi gândit nicio clipă să găsim în Creta o astfel de oază, cu tot pachetul de senzații pe care îl oferă găsirea apei după parcursul greu sub soarele dogoritor. Fie că alegi să explorezi traseul râului până spre stâncile rotunjite ce îți îngreunează urcușul către canion, fie că rătăcești pe cărările întortocheate din pădurea de palmieri, fie că te răsfeți în valurile mării, Preveli îți va rămâne întipărită în memorie ca una dintre cele mai atipice și mai frumoase plaje. Și nici urcarea înapoi spre parcare nu mai pare atât de grea când te oprești și privești în urmă spre acel peisaj absolut fabulos!
Nu ne-am organizat cum trebuie astfel încât să putem vizita Mănăstirea Preveli și partea abandonată a acesteia, Kato Moni. Am oprit însă la taverna amenajată la umbra pinilor, lângă vechiul pod de piatră, unde am avut parte de un real festin. Cât despre podul cunoscut drept “Podul Venețian”, se pare că acesta nu este chiar așa de vechi. În realitate, ar fi fost construit de localnici pe la mijlocul secolului XIX și finanțat de călugării de la mănăstire. Imagina sa este totuși una pitorească, mai ales când este completată de rațele ce plutesc alene pe râu, dar și de turmele de oi ce îl învăluie, din când în când, într-o perdea fină de praf.
- Balos
Câștigătoarea trofeului “Cea mai frumoasă plajă din Creta” este indiscutabil Balos. De altfel, pot spune că este una dintre cele mai senzaționale din întreg palmaresul nostru! Da, drumul până la ea poate fi un impediment. Întâi ai de parcurs 8 km cu mașina pe un drum neasfaltat și fără parapeți. În stânga e muntele cu capre semi-sălbatice, iar în dreapta se deschide infinitul albastru al mării. Apoi, de la parcarea improvizată, o iei la pas pe un traseu de drumeție. Nu e tocmai dificil, dar nu îl poți încadra nici la plimbare ușoară. Cel puțin când te gândești la returul prin căldură, te cam apucă panica.
Însă când ajungi la punctul de belvedere către lagună, îți pierzi orice gând, orice cuvânt. Rămâi așa, cu ochii ațintiți spre nuanțele acelea atât de variate de albastru și atât de armonios alăturate.
Ne-am jucat precum copiii în apa de un albastru ce amintea mai degrabă de Oceanul Indian. Am traversat mai apoi la pas laguna. Odată ajunși la capătul acesteia, ne-am scufundat într-un fel de grote cu ape mai adânci și am degustat sarea naturală de pe stâncile ce o delimitează de valurile învolburate ale mării. Ne-am afundat apoi tălpile în nisipul acela roz, în deplin contrast cu algele întunecate, care încearcă parcă să îl înghită. Am zâmbit larg către soarele înfierbântat, iar el parcă ne zâmbea la loc. Ne era dor de astfel de momente de fericire pură!
- Chania vs. Rethymno
Chiar dacă le-am văzut pe fugă și pe înserat, cele două orașe Chania și Rethymno, cu amestecul lor cultural amețitor, ne-au surprins în cel mai plăcut mod. Din punct de vedere urbanistic, cele două sunt similare: orașul contemporan, vibrant, are un nucleu istoric. Aici, labirintul de străduțe cu clădiri cu accente venețiene și bizantine, care converg spre vechiul port, te acaparează fără să îți dai seama cum se scurg orele. Întreg acest ansamblu arhitectural este străjuit de câte un vechi far. Cel din Chania, construit de către venețieni în secolul XVI, a fost refăcut de egipteni pe la 1830.
Cu o istorie aproape identică, farul din Rethymno a fost ridicat tot în timpul ocupației egiptene, deși se presupune că pe acel loc a existat în prealabil unul venețian.
În ciuda acestor similitudini, fiecare dintre cele două orașe are propria energie. Iar noi am rezonat mai bine cu romantismul ce învăluie, ca într-o aură discretă, întregul Rethymno. Este locul în care ne dorim să revenim, căci simțim că l-am tratat mult prea superficial. Mă și văd trezindu-mă într-un boutique-hotel amenajat într-o fostă vilă venețiană și pornind apoi agale, pe străzile întortocheate, iluminate discret de razele rozalii ale dimineții. Sau seara la cină, într-unul din restaurantele acelea elegante, amenajate în grădinile interioare ale clădirilor ascunse pe cele mai înguste dintre străduțe. Vis!
Detalii logistice
Am călătorit către Chania cu Ryaniar, prețul biletului achiziționat cam cu trei săptămâni înainte fiind de aproximativ 120 euro. Zic că nu e chiar rău pentru un zbor în plin sezon, achiziționat cu puțin timp înainte de călătorie.
La cazare a fost mai greu, căci disponibilitatea era limitată. Am optat în final pentru Hotelul Arion, ceva mai convenabil din punct de vedere financiar și oarecum decent din punct de vedere al confortului. Personalul a fost foarte amabil și de ajutor, micul dejun a fost chiar bun, dar locul, în ansamblu, arată mult mai bine în fotografii decât în realitate. De asemenea, au perceput tarif suplimentar pentru „vedere parțială la mare” pentru o cameră situată la parter, al cărei balcon dădea spre ușa de acces în hotel și era înconjurat de vegetație. Doar cu gândul puteai vedea marea. Dacă însă nu aveți pretenții prea mari, este o opțiune.
Dat fiind orarul nocturn al zborurilor, pentru transferul de la și la aeroport am colaborat cu cei de la hotel. Noi fiind 5 persoane, am plătit 100 de euro pentru un microbuz, la dus, respectiv 110 euro pentru două taxiuri, la retur. Tot prin cei de la hotel am închiriat și mașină. Studiasem încă de acasă ce opțiuni am fi avut și am văzut că nu prea era nimic de găsit sub 65 de euro pe zi. Se pare că trendul universal al creșterii costului pentru închirieri auto se aplică și în Grecia. Așa că, pentru a nu pierde timp să căutăm o ofertă mai bună la fața locului, am mers pe mâna celor de la hotel. În final, am plătit 85 euro pe zi pentru o mașină mai încăpătoare, la care s-a adăugat prețul carburantului, respectiv 76 euro (peste 2 euro/litru).
Traseele de drumeție către plajele descrise nu sunt tocmai ușoare, ba din contră! Recomandat ar fi să aveți la voi încălțăminte adecvată (nu ca noi, în șlapi), pălărie de soare și apă multă! Atât la Preveli, cât și la Balos se poate ajunge și cu barca. Iar la Preveli, dacă ne-am fi documentat mai bine, am fi știut că se poate ajunge cu mașina până la Drimiskiano Ammoudi, de unde este un traseu mult mai ușor de parcurs. Înțeleg însă că nu am fi avut parte de acele priveliști care îți taie respirația ceva mai tare decât urcușul propriu-zis!
Taxa de parcare atât la Preveli, cât și la Balos a fost de 2 euro pe zi. În plus, la Balos am mai achitat câte 1 euro de persoană, un fel de taxă de rezervație. Aș adăuga că la Preveli plaja nu este amenajată. În schimb există un soi de terasă unde găsiți diverse băuturi răcoritoare și, în fața acesteia, un duș. La Balos există un bar cu băuturi reci, înghețată și pizza la felie. De asemenea, găsiți toalete publice (1 euro taxa de acces) și sezlonguri cu umbrelă (7,5 euro taxa per șezlong). Și la Elafonisi era o zonă amenajată cu șezlonguri, dar nu vă pot oferi detalii privind prețurile, căci am fugit cât am putut de repede din înghesuiala aceea.
Pentru experiențe culinare remarcabile, puneți pe listă Glykeria Hotel restaurant, de lângă Elafonisi, dar mai ales Taverna Gefyra, de lângă Preveli.
- Faceți un efort să ajungeți dimineața devreme la plajele descrise. Vă asigur că nu veți regreta!
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
