- De ce este tronsonul feroviar Nuwara Elyia – Ella unul dintre cele mai spectaculoase din lume?
Inclus de numeroși inlfluenceri şi de publicații de succes din întreaga lume în topul celor mai spectaculoase trasee de tren din lume, traseul Kandy – Ella a devenit o atracție turistică de sine stătătoare în Sri Lanka. Acesta face inclusiv obiectul unui documentar, pe care îl puteți viziona aici.
Construită de britanici pentru a asigura transportul produselor de la diverse plantații către portul din Colombo, rețeaua de căi ferate din Sri Lanka continuă şi astăzi să fie exploatată după aceleași reguli ca şi acum mai bine de un secol. Dacă la această atmosferă vintage mai adaugi niște peisaje ireale, cu plantații de ceai de un verde crud care se prăvălesc parcă la vale, în depresiuni întunecoase ori se ascund dincolo de ceața albă, ai toate elementele pentru a transforma un banal traseu feroviar într-una din cele mai căutate atracții ale insulei.
Ne aflam la Nuwara Elyia și planul nostru era în felul următor: dimineață devreme mergem la gară în Nanu Oya, luăm bilete pentru trenul de 9:30, ne bucurăm de călătorie şi la 13:26 ne întâlnim cu Jerry, șoferul nostru, care urma să ne aștepte în gara din Ella. Dar despre socoteala de acasă o să vă povestesc în continuare!…
Pe la 8 ajungem la gară şi găsim bilete doar la clasa a 3-a, fără loc. Ne resemnăm, luăm biletele, Jerry ne conduce pe peron și apoi ne despărțim. Doar nu e nevoie să piardă timpul cu noi o oră în gară, suntem în stare să ne urcăm şi singuri în vagoane.
Gara mică, cu două peroane şi multe ghivece cu flori, ne poartă cu gândul la drumurile cu trenul din copilărie. Undeva, pe o linie dezafectată, două vagoane roșii ne amintesc şi mai mult de casă. Aveam să aflăm că sunt vagoane românești, cumpărate în jurul anului 1978, care acum servesc drept adăpost pentru angajații companiei feroviare. „Vagoane bune, parcă nu ne-am despărți de ele!” Povestea ne-o spune – într-o engleză impecabilă – un domn trecut de 50 de ani, care coordonează lucrarea de deblocare a unui mic macaz şi de completare a șinei ruginite.
Căile ferate din Sri Lanka nu au fost supuse niciunui proces de modernizare de pe vremea britanicilor, micile lucrări de mentenanță desfășurându-se rudimentar, cum este şi cazul la care suntem martori. Mai avansăm puțin şi dăm peste biroul impiegatului, care amintește de vremea telegrafului. Apropo, despre modul de funcționare al sistemului feroviar din Sri Lanka, inclusiv despre povestea cheii pe care impiegații şi conductorii le schimbă la fiecare stație, puteți afla din documentarul despre care vorbeam mai sus.
Captivați de acest mic univers feroviar, suntem luați prin surprindere când la linia noastră oprește o locomotivă, urmată de trei vagoane extrem de vechi, fără geamuri. Întregul ansamblu amintea mai degrabă de trenurile de marfă cu locomotive cu abur, prin care se alergau pistolarii din vestul sălbatic. Călătorii strânși pe peron, în mare parte turiști, dau năvală şi ocupă aproape instant orice centimetru pătrat disponibil. Ne urcăm şi noi alături de alte două cupluri. Am nimerit însă într-un fel de birou, de unde un domn în uniformă ne alungă imediat. Oare aceasta să fie experiența pe care toți o recomandă cu atâta entuziasm? Autentică, ce-i drept, dar totuși…
Claudiu refuză să călătorească în asemenea condiții timp de patru ore, aşa că nu avem decât să coborâm. Privesc la sardelele înghesuite într-o conservă uitată parcă în dulap şi descoperită după 100 de ani şi îi dau dreptate. Îl sunăm pe Jerry şi îl anunțăm că așteptăm următorul tren. Acesta era deja la o oră depărtare, dar convenim că dacă nu ne putem urca nici în trenul de 12:45, se întoarce să ne ia.
Ne interesăm la casa de bilete și aflăm că nu mai au bilete pentru trenul următor, dar le putem folosi fără probleme pe cele deja achiziționate. Întorși pe peron, mai avem o tentativă de a lua trenul care întârzie să plece. Găsisem un loc liber în spațiul dintre două vagoane, dar ne-am convins aproape instant că am fi rezistat cel mult până în gara următoare. Ca idee, trenul într-adevăr era unul cargo, la cele 3 vagoane aşa zise de pasageri, atașându-se câteva vagoane de marfă. Dintre vagoanele de pasageri, primele două erau de clasa a 3-a, iar ultimul, aparent de clasa 1. Singura diferență era aceea că ultimul vagon avea câteva geamuri şi călătorii erau asezați pe niște banchete.
Încă 3 ore petrecute în gara din Nanu Oya, timp în care peronul se aglomerează. De data aceasta avem lecția învățată, întrebăm impiegatul unde să așteptăm vagoanele de clasa a 3-a şi nu ne mișcăm din locul indicat. Un tren albastru, modern, își face apariția la ora preconizată şi de data aceasta avem locuri premium, în primul vagon de clasa a 3-a, în dreptul unui bar, la ușă! Mulțumim pe această cale domnului impiegat!
Trenul se pune în mișcare. La scurt timp după ce părăsește gara, o diversitate de interjecții mă determină să mă mut necontenit de pe partea dreaptă pe cea stângă şi invers, neștiind pe ce parte este priveliștea mai frumoasă. Din păcate, nu prea am fotografii, fiind una din puținele dăți când prefer să nu ratez nicio secundă din spectacolul vizual la care iau parte!
Într-una dintre gări, însoțitorul de tren ne anunță că în scurt timp va urma un tunel, după care priveliștea va fi mai frumoasă pe partea stângă a sensului de mers. Este momentul în care îmi adjudec un loc în primul rând, în pragul ușii, cu picioarele atârnând din tren. De-acum, parcă aș vrea ca gara din Ella să fie undeva cât mai departe…
- Nine Arch Bridge
Am ajuns la hotelul din Ella: un hotel de două stele, căci cel la care visam era ocupat în întregime la data rezervării. Începutul lunii martie este o perioadă bună de călătorit prin Sri Lanka și acest lucru s-a văzut și la gradul de ocupare al hotelurilor din Ella. În cameră miroase a mucegai. Strâmb nemulțumită din nas şi trag draperiile să deschid puțin fereastra, dar rămân înmărmurită. Nu mă așteptam la o asemenea priveliște! Parcă mirosul dispare. Dacă mai aprind şi niște bețișoare, deja nici nu mai contează! Trag repede cămașa albă de bumbac pe mine, dau cu puțină Citronella şi sunt gata de plecare!
Mașina oprește la marginea pădurii şi Jerry ne zice să îl urmăm. Știe el o scurtătură către Nine Arch Bridge, podul feroviar care amintește de lumea lui Harry Potter.
Construit la o altitudine de 3100 m deasupra nivelului mării, Nine Arch Bridge formează un viaduct între gările Demodara și Ella. Realizat integral din cărămidă, piatră și ciment, fără o singură bucată de oțel, podul a rămas intact de la 1921 şi până astăzi.
Dezvăluindu-se printre crengi pe măsură ce coborâm pe poteca din pădure, podul înconjurat de verde pare desprins din cărți de colorat. Întregul cadru se completează în jurul orei 17:40, când trenul dinspre Badulla își face apariția, în aplauzele curioșilor. Împrăștiați prin toate zările, aceștia se întrec cu intenția comună de a surprinde imaginea într-o fotografie perfectă!
Odată cu trenul dinspre Badulla parcă pleacă şi soarele din loc. Mergem şi noi să servim cina într-un alt loc recomandat de Jerry ca fiind unul foarte „chill”. După antecedente, nu prea știu cum să interpretez asta, dar e loc pentru surpriză!
În centrul plin de localuri pentru turiști, locul nostru se prezintă ca un restaurant clasic şi curat. Pare însă că nu ar mai fi locuri libere, dar Jerry ne conduce spre scări. La etaj, un munte de sandale şi sneakers de toate mărimile şi culorile ne indică gestul următor – descălțarea! Terasa are un bar mare, circular, pe centru, înconjurat de mese de diverse dimensiuni, care cu scaune, care cu perne de stat pe jos. Întreaga atmosferă definește întocmai înțelesul general valabil al termenului “chill”. Ne prăvălim şi noi pe câte o pernă, cu un cocktail în față. Gândul ni se întoarce obsesiv la călătoria de mai devreme: cu siguranță vom reveni cu trenul la Ella!
Detalii logistice
Biletul de tren pe ruta Nanu Oya – Ella, la clasa a 3-a, fără loc, a costat 60 de rupii de persoană, echivalentul a aproximativ 1,25 lei. Trenul cu care am călătorit pleacă la 12:45 din Nanu Oya şi ajunge la Ella în jurul orei 15:14. În cazul în care intenționați să rezervați biletele online, detalii despre rute, orar, agențiile vânzătoare și modul de achiziție găsiți aici.
În Ella am fost cazați la Ella Gap Panorama. Nimic de contestat, panorama a fost cu adevărat surprinzătoare, după cum am povestit și aici. Dar cam atât.
În schimb, dacă am fi stat aici, lucrurile cred că ar fi fost cu totul altfel!
Cina am servit-o într-o atmosferă de-a dreptul relaxantă la Cafe Chill. De menționat că mâncarea șoferului a fost inclusă pe notă cu valoarea 0. De asemenea, meniul a fost destul de ofertant, iar mâncarea absolut delicioasă!
- Având în vedere cele expuse mai sus, nici nu vă gândiți să luați în considerare trenul de dimineață, care pleacă din Nanu Oya în jurul orei 9:30! A se nota că la un moment dat, șeful lui Jerry ne recomandase trenul de la prânz. Dornici să cuprindem cât mai multe într-o zi, am ignorat total mesajul.
- În cazul în care nu găsiți locuri la “observation car”, considerate cele mai bune, nu vă faceți probleme! Cel mai bine se călătorește în dreptul ușii deschise, cu picioarele atârnând din vagon, adăugând la ineditul imaginilor şi puțină adrenalină; de asemenea, între clasa a 2-a şi a 3-a nu am sesizat nicio diferență a confortului.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
