Întotdeauna am avut senzația că destinațiile ne aleg pe noi și nu invers. Așa a fost și cu insula La Palma, cea mai izolată din Arhipelagul Canarelor. Ani la rând am plănuit să o vizităm, dar nu a fost să fie. Ba chiar în toamna lui 2021, după ce explorasem suratele Tenerife, Gran Canaria și Lanzarote, eram la un pas de a face rezervările. Însă erupția vulcanului Cumbre Vieja ne-a amânat încă o dată planurile. I-am dat timp apoi insulei să își revină, iar ea ne-a dat timp să ne obișnuim cu călătoriile în trei, înainte de a se lăsa descoperită. Căci La Palma este atât de intensă încât îți trebuie oarece stabilitate emoțională să o explorezi și să o simți. Iar după ce îți dezvăluie din secretele sale, te lasă dornic să o cunoști pe de-a-ntregul.
Am petrecut pe insulă trei zile pline, insuficient însă pentru a bifa măcar obiectivele esențiale. Dar ne-a lăsat poarta deschisă. Haideți să vă povestesc, totuși, pe unde am colindat.
- Salinele Fuencaliente
După un zbor din două tronsoane, ceva mai solicitant decât de obicei cu Alma din ce în ce mai dornică de explorare, am ajuns în La Palma cam obosiți. Astfel că pentru prima zi am ales un traseu mai ușor în drumul spre hotel. Probabil starea de spirit ne-a influențat și percepția și imediat ce am părăsit aeroportul Claudiu a pus în cuvinte ceea ce și eu gândeam: “Iar m-ai adus la țară?”…
Prima impresia nu era deloc cea așteptată: casele simple, grădinile nu neapărat cele mai îngrijite și lipsa oamenilor de pe străzi ne-au făcut să ne îndoim puțin de frumusețea acestei “Isla bonita” (“Insula Frumoasă”) – cum este supranumită La Palma. Însă pe măsură ce mașina vira spre sud, soarele tot mai cald și mai luminos, peisajul tot mai vulcanic și oceanul strălucind în zare ne-au insuflat emoția vacanței.
Odată ajunși în capătul sudic al insulei, la Fuencaliente, ne-am relaxat total și ne-am lăsat pradă încântării. Căci peisajul ce se înfățișează, cu bazinele în nuanțe diferite de alb și roz, mărginite de coloane de bazalt de un negru intens și de oceanul neastâmpărat, provoacă doar încântare. Iar cele două faruri, care se înalță în imediata apropiere, conferă un plus de dramatism imaginii de ansamblu.
Ne-am plimbat de-a lungul bazinelor cu apă sărată, în diverse stadii de evaporare și am aflat despre unicitatea locului, declarat sit de mare interes ecologic și științific, fiind un loc de odihnă, hrănire și reproducere pentru numeroase păsări migratoare, dar și casă pentru alte specii de organisme endemice. În plus, prânzul târziu și deloc grăbit, savurat cu ochii în zare, spre ocean, cu delicioase feluri de mâncare înnobilate cu flori de sare, ne-a răsfățat pe deplin simțurile. Până și Alma, care s-a trezit din somn la căldură și a fost lăsată să umble liberă, pe promenada din fața restaurantului panoramic, și-a manifestat bucuria printr-un râs plin de drăgălășenie.
- Playa de Echentive
Nu departe de Fuencaliente, Playa de Echentive, cunoscută și sub numele de „Playa Nueva”, este o plajă cu nisip negru, situată într-un peisaj cu curgeri de lavă recente, rezultat al erupției vulcanului Teneguía din 1971. Am ajuns pe plajă, după ce am coborât suita de trepte, la fix pentru a admira soarele care se lăsa înghițit de ocean. Lumina caldă a asfințitului a dat un plus de farmec plajei străjuită de coloane de bazalt. Iar un ochi de apă străvezie, care oglindea coloanele făcându-le să pară infinite, ne-a dus degrabă cu gândul la Lacul de Smarald de la Racoș.
O construcție subterană ciudată, cu porțile ferecate, ne-a stârnit curiozitatea. Aveam să aflăm mai târziu că aceasta adăpostește un izvor termal descoperit recent (Fântâna Sfântă) și asupra căruia există un proiect de reabilitare, astfel încât vizitatorii să se poată bucura de el.
- Vulcanul San Antonio
A doua zi ne-am pus iile de sărbătoare, am închinat un „La mulți ani!” cu ocazia zilei de 1 Decembrie și am pornit iarăși pe drumurile virajate ale insulei. Prima destinație a zilei, Centrul pentru vizitatori al vulcanului San Antonio, oferă o varietate de experiențe legate de istoria geologică neobișnuită a insulei La Palma. După un parcurs rapid prin zona de expoziții care cuprinde informații atât despre vulcanul care a erupt în 1677, cât și despre vulcanism la modul general, ne-am amuzat, dar ne-am și îngrozit la perspectiva unui cutremur major, pe simulatorul de cutremure care oferă o experiență cât se poate de autentică.
Am pornit apoi într-o drumeție pe marginea imensului crater vulcanic, până la un punct de belvedere care prezintă una dintre cele mai frumoase panorame din Insulele Canare. Câmpuri de lavă, ferme întinse de bananieri, bazinele salinelor și satele colorate din zare, toate proiectate pe fundalul albastru al oceanului, creează un tablou cu adevărat impresionant.
- Caños de Fuego
Rămânem în zona vulcanismului și continuăm itinerariul cu vizitarea Centrului de Interpretare a Peșterilor Vulcanice Caños de Fuego. Acesta a fost creat ca urmare a descoperirii unui sistem de tuburi vulcanice în zona Las Manchas, format prin solidificarea lavei ieșite din erupția vulcanului San Juan în 1949. Centrul cuprinde o expoziție ce își propune să-i învețe pe vizitatori despre formațiunile geologice care se dezvoltă în timpul și după erupțiile vulcanice și, în același timp, să evidențieze importanța ecologică și fragilitatea ecosistemelor care înconjoară centrul, precum și valoarea conservării acestora.
Experiența se completează cu un tur ghidat în interiorul unui tunel de lavă, respectiv Cueva de Vidrio, care ne-a amintit de experiențe similare din Lanzarote, Tenerife, Terceira sau Madeira.
Suplimentar, o succesiune de pasarele te poartă dincolo de șosea, pe deasupra câmpurilor de lavă neagră, până la un punct de belvedere de sticlă ce oferă o perspectivă neobișnuită asupra zonei.
Tot în acest punct se face accesul către un alt tunel de lavă, Cueva de Las Palomas, însă întrucât accesul cu copii mici nu era permis, am amânat vizita pentru când mai crește Alma.
Și dacă tot suntem în zona Las Manchas, un popas atipic este la Plaza la Glorieta. Piațeta acoperită cu mozaicuri colorate, operă creată între 1993 și 1996 de artistul local Luis Morera, este în realitate un punct de belvedere artistic unde creativitatea și natura se îmbină, oferind un loc unic pentru plimbări, odihnă și meditație.
- Roque de los Muchachos
În cel mai înalt punct al insulei se află unul dintre cele mai privilegiate locuri de pe La Palma: Roque de los Muchachos. Situat la o altitudine de 2426 de metri deasupra nivelului mării și considerat unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru observarea stelelor, Roque de los Muchachos a fost declarat “Starlight reserve”, o adevărată rezervație stelară. Poziția vârfului muntos, pe insula izolată în ocean și deasupra unui plafon permanent de nori, fac ca poluarea luminoasă să fie practic inexistentă. Nu este surprinzător, în acest context, că locul găzduiește douăsprezece observatoare astrofizice aparținând unor centre universitare renumite.
Imaginea acestor construcții atipice, în peisajul stâncos, amintește fără îndoială de filmele SF. Iar amploarea spectacolului vizual este dublată de senzația de capăt de lume pe care o resimți acolo sus, pe craterul abrupt, deasupra norilor. Până acum doar pe marginea craterului Teide sau la World’s End, în Sri Lanka, am mai trăit un sentiment similar.
Tot din filmele SF pare și circuitul expozițional de la Centrul pentru vizitatori Roque de los Muchachos. Aici, exponatele interactive pot fi detaliate cu simpla mișcare a palmelor, iar filmul de prezentare al rezervației este unul deosebit de actual și interesant conceput.
Ce pot adăuga este că Roque de los Muchachos, dincolo de faptul că este unul dintre cele mai fascinante locuri unde am pășit, nu este pentru cei care suferă de vertij. Până să te amețească priveliștea de sus, de pe crater, te îmbată de-a dreptul complexitatea drumului extrem de virajat și cu pante abrupte. V-am mai spus eu că de cele mai multe ori frumusețea nu rezidă în destinație, ci în calea către aceasta. Roque de los Muchachos le îmbină însă pe ambele și este o trăire intensă întreaga excursie.
Noi am condimentat ascensiunea și coborârea cu câteva opriri la punctele de belvedere de pe traseu, între care amintesc punctul de belvedere El Time, care oferă una dintre cele mai spectaculoase priveliști spre vasta vale Aridane, acoperită de plantații de bananieri și străbătută de defileul adânc Las Angustias, care se termină în fermecătorul port Tazacorte.
La coborâre ne-am abătut puțin de la traseu până la un punct de belvedere plutitor, Mirador de Izcagua, ale cărui balustrade de sticlă induc o senzație de zbor deasupra râpei cu același nume.
- Porís de Candelaria
Și dacă tot vă povesteam despre drumurile din La Palma, care dincolo de priveliști care taie respirația, oferă și senzații similare, trebuie să mărturisesc că spre Porís de Candelaria am avut al doilea atac de panică din viață. Primul l-am avut pe un drum similar, în Azore, către Ponta do Arnel.
Ei bine, și de data aceasta am coborât din mașină înainte de a ajunge la parcare, am pus-o pe Alma în marsupiu și am luat-o la vale, străbătând la pas ultimele două curbe în ac de păr, cu o pantă a cărei înclinație nici nu vreau să mi-o imaginez. A urmat apoi drumeția pe poteca ce coboară către ocean. Deși mă gândeam cu groază la drumul de întoarcere, avansam cu pas grăbit. Mă împingea de la spate și panica legată de faptul că imediat ce soarele va apune, se va întuneca și returul va fi și mai dificil. Însă nu puteam renunța, simțeam că aveam să descopăr unul dintre cele mai magice colțuri din La Palma. Și așa a și fost…
La un moment dat, când nici nu te aștepți, dincolo de o stâncă se înfățișează imaginea unui mic sat de pescari, ascuns în interiorul unei peșteri naturale înalte de aproximativ 50 de metri. Oricât de insensibil ai fi, nu poți opri să îți scape printre dinți un “Wow!” la vederea acelui loc surprinzător. Pentru Claudiu, spre exemplu, care nu știa unde mergem și credea că la vreo plajă izolată, uimirea a fost cu atât mai mare.
Casele pitorești au fost construite de localnicii care căutau un refugiu departe de căldura apăsătoare a verii. Deși părea părăsit, am citit că satul ar fi încă locuit de familii care îl fac a doua lor casă, căutând să se conecteze cu marea și să scape de stresul vieții de zi. O pisică ce ne intersecta pașii la fiecare cotitură a stat mărturie acestei realități. Tot ea parcă ne-a călăuzit și spre debarcaderul de unde ai cea mai amplă perspectivă asupra gurii peșterii, care amintește întocmai de forma geografică a insulei La Palma.
- Puerto de Talavera
Un alt loc inedit, similar satului Porís de Candelaria, însă mult mai ușor accesibil, este micul sat pescăresc de la Puerto de Talavera. De data aceasta, după un drum prin mijlocul plantațiilor de bananieri, o potecă pietruită te coboară spre ocean, unde o stâncă ține ca într-o îmbrățișare câteva căsuțe de lemn. O imagine perfectă pentru amatorii de fotografie melancolică, aș putea spune. Bineînțeles, valurile înfuriate ale oceanului, care parcă vor să înghită mica stâncă cu tot cu așezarea pescărească, însuflețesc peisajul altfel amorțit, pierdut parcă în timp.
Continuând pe drumurile înguste, mărginite de plantațiile de bananieri, imediat ce treci de Farul de Punta Cumplida (care astăzi găzduiește un hotel unde luăm în calcul să ne cazăm în viitor), ajungi la piscinele naturale La Fajana. Locul este frumos amenajat, cu restaurante, toalete, parcare pentru autorulote. Însă noi l-am prins într-o zi în care agresivitatea oceanului i-a scos la vedere doar latura dramatică, nu pe cea relaxantă. Doar un tip în șlapi, care a căutat liniștit un loc unde să se retragă pentru o sesiune de yoga, parcă a temperat puțin atmosfera, aducând-o într-un prezent uman.
- Charco Azul
Într-o zi obișnuită, piscinele naturale Charco Azul, cu ape turcoaz, ideale pentru o baie relaxantă și cu facilități perfecte pentru o ieșire la plajă, atrag atât turiștii, cât și localnicii. Însă nouă ne-au arătat o realitate care nu trebuie ignorată și anume aceea că natura este imprevizibilă.
Ploaia se oprise, dar oceanul era agitat. Nici nu se punea problema de bălăceală, dar am oprit pentru o plimbare scurtă, cât să admirăm peisajul. Însă într-o fracțiune de secundă, ne-am trezit învăluiți de un val uriaș. Am apucat doar să facem câțiva pași din calea lui și să ne întoarcem cu spatele pentru a ne feri, când apa sărată a căzut deasupra noastră ca dintr-o găleată. Pentru Alma a fost amuzant, însă noi ne-am îngrozit puțin în fața forței neașteptate a apei.
- Santa Cruz de la Palma
Am lăsat la urmă istorisirile despre orașul reședință al insulei nu pentru că nu ar merita un loc fruntaș, ci pentru că povestind despre un centru urban îmi pare că fac mai ușoară legătura cu prezentul. Deși, sincer vă spun că aș prefera să străbat din nou străduțele cu farmec colonial și să zăbovesc la o cafenea, cu un Barraquito în față, decât să stau închisă în casă, printre aerosoli, picături și siropuri, așteptând să biruim o viroză care ne-a izolat de lume la acest început de an.
Revenind la narațiune, Santa Cruz de la Palma este un oraș maritim fermecător, iar balcoanele colorate de pe Avenida Marítima sunt adevărate podoabe pe care orașul le afișează cu mândrie.
Tot ca o podoabă stă ancorată la capătul principalei străzi pietonale Barco de La Virgen, o replică a navei lui Columb, care găzduiește un mic muzeu naval. Muzeul nu l-am vizitat, dar ambarcațiunea nu are cum să nu îți atragă atenția.
La acele vremuri cu exploratori și pirați te poartă cu gândul și ruinele Castelului Santa Catalina, cu zidurile groase deasupra cărora se zăresc vechile tunuri de apărare.
În fine, plimbarea pe promenada ce mărginește orașul de plaja întinsă este un ultim reper cu care poate fi încheiată o zi reușită. Iar dacă divinitatea te răsplătește și cu un curcubeu dublu, te poți considera de-a dreptul norocos!
Detalii logistice
Pentru a ajunge pe insula La Palma am optat pentru un zbor combinat, rezervat de la Lufthansa și ale cărui tronsoane au fost operate de Lufthansa City și Discover Airlines. Bineînțeles, există zboruri locale între insulele arhipelagului și vă puteți organiza și în acest mod, legând mai multe insule într-o singură vacanță. De altfel, și noi am zburat apoi pe Gran Canaria, cu Canary Fly.
Ca de fiecare dată în Insulele Canare, mașina am închiriat-o de la Cicar, cu rezervare prealabilă.
Ne-am cazat la un hotel renovat recent, respectiv Meliá La Palma. Hotelul se află în Puerto Naos, una dintre zonele afectate de erupția vulcanică din 2021. Astfel, pe drumul spre și dinspre hotel am putut observa efectele erupției, am zărit casele îngropate de lavă, dar și mobilizarea localnicilor pentru a reconstrui infrastructura distrusă.
Pentru că între timp noul membru al echipei @chenckedin.ro ne-a schimbat prioritățile în materie de călătorit, aș adăuga că insula ne-a uimit la capitolul accesibilitate cu căruciorul. Mai mult, un muzeu era închis pentru renovări astfel încât să devină mai ușor accesibil. În plus, aproape toate toaletele publice erau prevăzute cu măsuță de înfășat – o raritate în localurile cu pretenții din București.
- Ce ne-a rămas pe listă: traseele de drumeție prin pădurea de lauri Los Tilos și Cubo de la Galga, o incursiune în Parcul Național Caldera de Taburiente (mare parte din drumul de acces și parcarea adiacentă punctului de belvedere La Cumbrecita erau închise temporar), un tur ghidat cu explicarea efectelor celei mai recente erupții vulcanice (nu este permis cu copii mici) și relaxare pe plajele locale, între care Playa de Nogales.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
