Vă povesteam în articolul precedent că am amânat destul de mult călătoria în Provence. Spiritul meu boem mă îndemna de ani de zile să ajung în zonă, dar nu îi dădeam ascultare de teamă ca visul să nu capete alt contur și să îl pierd. Însă Provence s-a dovedit mai frumoasă ca în orice plăsmuire și îndrăznesc să afirm că odată ajuns pe meleagurile provensale nu poți decât să îți dorești să te întorci. Ca într-o buclă fără sfârșit!
Am rătăcit în lung și-n lat prin regiune, încercând să îmi întipăresc pe retină fiecare peisaj, iar la final pot spune că sufletul acesteia este, fără tăgadă, Parcul Natural Regional Luberon. Toate acele imagini care îți vin în minte când te gândești la Provence, cu lanurile de lavandă și podgoriile întinse, cu satele cocoțate pe culmi domoale cunoscute drept “les villages perchés” și cu lumina aceea caldă, ce a inspirat atâția și atâția artiști celebri, aici le vei regăsi. Pe unde mai exact ne-au purtat drumurile? Aflați în continuare!
- Gordes
Citisem undeva, când mă documentam pentru călătorie, că dacă Luberon ar fi o țară, Gordes ar fi, incontestabil, capitala sa. Acum, după ce l-am vizitat și am și termen de comparație raportat la celelalte “villages perchés”, nu pot decât să fiu de acord cu afirmația. Încă de când te apropii, orășelul îți captează toată atenția prin poziția sa dominantă, tronând parcă deasupra văilor din jur.
Însă distincția care îi conferă titlul de unul dintre cele mai frumoase sate din Franța se confirmă odată ce începi să explorezi satul la pas, de-a lungul aleilor înguste. Deși a avut de suferit în urma celui de-al doilea război mondial, Gordes își păstrează aerul atemporal și te transpune într-un fel de transă în care percepi doar bucuriile. Fie că te plimbi fără un scop anume printre clădirile frumos restaurate, fie că te îmbeți cu priveliștea amplă spre câmpurile din jur sau cu un pahar de rosé la una din terasele ce împânzesc piațeta din jurul castelului ori că explorezi, ca și noi, adâncurile Palatului Saint Firmin pentru a-ți face o idee mai concludentă despre istoria locului, Gordes nu poate fi decât încântare totală!
Și dacă tot ai ajuns în zonă, nu poți să pleci mai departe fără a face un ocol la Abația Notre-Dame de Sénanque, una dintre imaginile reprezentative ale ținutului provensal. Transformată în vedetă a regiunii prin prisma lanului de lavandă ce se întinde la poalele acesteia, abația este luată cu asalt de turiști din toate colțurile lumii. Noi am prins-o însă într-o perioadă mai puțin glorioasă, fiind acoperită de schele. Chiar și așa, locul este unul deosebit de pitoresc, mai ales văzut dimineața, înainte de sosirea grupurilor organizate de turiști.
Pe de altă parte, pentru a-i descoperi cu adevărat farmecul, trebuie să privești dincolo de aspectul comercial al locului. Partea bună este că majoritatea turiștilor pozează lanul violet din fața abației, cumpără câte un buchet ori un săculeț de lavandă și pleacă mai departe. Interiorul rămâne astfel liber, numai bun de descoperit în tihnă! Și am aflat o mulțime de informații interensante, despre istoria locului și nu numai. Spre exemplu, unul dintre lucrurile drăguțe despre care am învățat este proveniența cuvântului „companion” din latinescul „companio”, adică „cel cu care împarți pâinea”.
Tot la mică distanță față de Gordes se întinde și Village des Bories, o așezare de aproximativ 30 de clădiri construite în stilul distinctiv “borie”, din piatră uscată fără mortar sau alt liant. Acest stil constructiv s-a remarcat în special în rândul populației rurale din diverse colțuri ale Europei și a fost listat de către UNESCO ca și patrimoniu cultural intangibil al umanității. La Bories fiecare clădire avea un scop anume, unele servind pe post de locuințe, altele pe post de adăposturi pentru animalele domestice ori depozite de grâne sau ulei de măsline și se presupune că întregul sat se putea autosusține.
Satul a fost restaurat prin anii 1960 și reprezintă un obiectiv inedit, pe care ne-a făcut plăcere să îl descoperim.
- Roussillon
Situat în inima unuia dintre cele mai mari depozite de ocru din lume, Roussillon este renumit pentru magnificele sale stânci în nuanțe roșiatice, foste cariere de ocru, care formează un contrast izbitor cu verdele copacilor din jur. La definitivarea cadrului spectaculos intervine și albastrul viu al cerului provensal și calitatea excepțională a luminii.
Paleta cromatică în nuanțe calde vă va insoți de la primii pași prin labirintul de străduțe pitorești ale satului. Fațadele caselor ce variază subtil de la galben deschis la roșu aprins, cu uși și ferestre în culori contrastante, par desprinse de pe pânza unui pictor naiv.
Le-am admirat și noi îndelung, cu o porție de clătite sărate și o cană de cidru în față, înainte de a porni într-o scurtă drumeție printre pământurile colorate din apropiere.
Singurul regret este că nu am avut răgaz să ajungem și la fosta fabrică de ocru, transformată în centru de unde se pot afla detalii despre modul în care ocrul este tratat și utilizat în industria construcțiilor, respectiv Conservatoire des Ocres et des Pigments Appliques.
- Ménerbes
Ca să combatem răul de mișcare sau teama de zbor, în avion ne uităm la filme. Pentru zborul de dus am ales să vizionăm filmul “A good year”, inspirat de unul dintre romanele lui Peter Mayle și a cărui acțiune se petrece – ați ghicit – în Provence. Acesta a fost filmat în mai multe locuri din Luberon, Ménerbes fiind unul dintre ele. De altfel, alegerea este pe deplin îndreptățită, căci Ménerbes este oficial unul dintre cele mai frumoase sate din Franța. Acesta a atras de-a lungul vremii o mulțime de artiști, între care Picasso, care i-a cumpărat amantei sale Dora Maar o casă în vârful satului.
Și fix când colindam pe străduțele întortocheate și printre casele șarmante, am dat peste un alt platou de filmare.
Nu știu dacă firul romantic al filmului m-a influențat în vreun fel, dar pot spune că Ménerbes a fost preferatul meu între satele provensale. Impresia de tihnă mi s-a părut că îl definește și aș fi zăbovit ceasuri fără sfârșit pe aleile sale. Mă și imaginam, asemenea personajului din film sau chiar a autorului romanului, stabilită pentru totdeauna în acel vârf de deal, departe de lumea dezlănțuită!
Pe drumul spre Ménerbes am oprit și la Muzeul Lavandei, unde am aflat mai multe detalii despre „aurul albastru al regiunii”, respectiv despre utilizarea lavandei de-a lungul secolelor, despre evoluția procesului de distilare a acesteia, dar și despre diferențele între lavandă și lavandin. Astfel, dacă vreți să identificați planta recunoscută pentru calitățile sale medicinale, aflați că spre deosebire de suratele ei, aceasta are o singură inflorescență.
- Lacoste
Imediat ce treci de Café de France și începi ascensiunea printre clădirile medievale, Lacoste se dezvăluie suspendat parcă în timp, rămas neschimbat de pe vremea când era martor al orgiilor marchizului de Sade. După ce ne-am cazat în fost proprietate a familiei de Sade, iată că am ajuns și la castelul primit ca și cadou de nuntă de controversatul personaj și folosit pe post de refugiu după scandalurile provocate la Paris. Distrus parțial în timpul revoluției franceze și demolat în 1816, castelul a fost restaurat, într-o oarecare măsură, începând din anii ’40. Cumpărat în anul 2001 de către Pierre Cardin, castelul a fost supus unui proces de renovare și restaurare, fiind astăzi scena unui festival renumit, dedicat artelor lirice, dansului și teatrului.
În prezent, castelul adăpostește mobilier de colecție, achiziționat de Pierre Cardin la licitații internaționale, dar și elemente ce amintesc de istoria marchizului de Sade, cu personalitatea sa excentrică.
Și dacă tot vorbim despre personalități excentrice, urcând spre castel am poposit și la o expoziție temporară, dedicată designer-ului vestimentar ce a scos micul sat din anonimat.
- Bonnieux
Înainte de a ne cuceri Bonnieux, cu arhitectura sa impunătoare, amintind de vremurile când înalții prelați ai bisericii catolice se stabiliseră în zonă, ne-a cucerit priveliștea spectaculoasă ce se deschide spre împrejurimi. Am admirat-o atât de la o terasă, cu un pahar de vin în față, dar și din vârful satului, printre crengile cedrilor bătrâni.
Ne-am plimbat apoi pe aleile satului și printre clădirile grandioase, savurând o înghețată cu aromă de verbină. La fiecare colț am descoperit noi și noi imagini pitorești și am fi vrut să le surprindem pe toate în diferite instantanee, ca să nu le dăm uitării.
La final am pornit spre Château la Canorgue, scena centrală din filmul vizionat în avion. Din păcate, castelul este proprietate privată și nu este deschis publicului. Asta nu ne-a împiedicat să poposim la crama din incintă pentru o degustare de vin.
- Saignon
Saignon se distinge între satele din Luberon datorită amplasării sale pe o stâncă ce îi conferă un aspect de castel de nepătruns. Prin poziția sa privilegiată, satul veghea asupra siguranței orașului Apt, dând semnale de alarmă cu ajutorul clopotelor bisericii în cazul unor primejdii iminente. De aici probabil că îi provine și numele, fiind derivat din latinescul “signum” ce se traduce prin „semn”. Datorită acestui rol important, Saignon a fost un sat privilegiat și nu mai puțin de trei castele au răsărit în limitele sale, ceea ce este cu adevărat remarcabil raportându-ne la dimensiunile reduse ale satului.
În Saigon turiștii puteau fi numărați pe degete, așa că ne-am bucurat de autenticitatea și aspectul pitoresc al locului. Cât despre priveliște, numai cuvinte de laudă!
Detalii logistice
Am vizitat Luberon pe parcursul a două zile, combinat cu câteva obiective situate dincolo de limitele parcului. Zona este extrem de ofertantă și de-a dreptul cuceritoare, așa că poate fi străbătută fără un traseu anume. Oricum, la fiecare intersecție de drumuri ori la fiecare curbă veți descoperi noi și noi imagini încântătoare, care vă vor epuiza rezerva de interjecții.
În traseu pot fi incluse și multe castele, muzee sau stabilimente culturale. Ce pot spune este că timpul abia ne-a permis să ne bucurăm de sate în ansamblul lor. Am plătit totuși taxe de acces la o serie de obiective. Spre exemplu, intrarea la Abația Notre-Dame de Sénanque ne-a costat 8 euro de persoană și a inclus turul virtual cu ajutorul tabletei HistoPad. Pentru vizitarea subteranului Palatului Saint Firmin am scos din buzunar câte 6 euro și cam tot atât ne-a costat și biletul de acces la Castelul Marchizului de Sade din Lacoste. Cât despre accesul pe „Le Sentier des ocres”, traseul prin inima fostei cariere de ocru, acesta a costat 3 euro de persoană.
- Pentru a întregi povestea vacanței, recomand să încercați să vă cazați, măcar pentru o noapte, la unul din castelele specifice regiunii Provence. Noi nu ne-am cazat în aria parcului, dar dacă vă preocupați din timp sunt sigură că veți găsi disponibilitate. Iar dacă nu găsiți alternativă, o opțiune poate rămâne Château de Mazan, castelul ales de noi și care s-a dovedit a fi una dintre fostele proprietăți ale familiei de Sade. Se pare că aici s-au născut tatăl și unchiul marchizului, iar infamul personaj a petrecut mult timp la castel, asta până în timpul revoluției franceze, când a fost declarat persoană indezirabilă de către autoritățile locale ale acelor vremuri.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
