După o amânare de doi ani, iată-ne ajunși, în sfârșit, pe meleaguri canadiene. Am aterizat la Montreal într-o dimineață ploioasă, așa că prima zi a fost cam compromisă, atât din cauza amețelii dată de diferența de fus orar și de lipsa de somn, dar și de vremea nu tocmai prietenoasă. Însă știam că am adus soarele cu noi, ca de fiecare dată, așa că nu ne-am făcut probleme prea mari. Ne-am odihnit bine, iar a doua zi am luat-o la pas, kilometri întregi, prin oraș, încercând să luăm pulsul vieții cotidiene. Am rătăcit pe bulevardele deosebit de lungi și de late, admirând arhitectura și amestecându-ne în mulțime la câte un festival local, în încercarea de a înțelege oamenii și obiceiurile.
Am descoperit astfel că Montreal nu este despre a bifa obiective, ci despre senzații. De altfel, obiective ne-au tot rămas pe listă pentru data viitoare. Însă ne-a plăcut maxim să ne imaginăm cine locuiește în casele acelea grandioase de pe Mont Royal, să savurăm deliciosul covrig de la Fairmount Bagel, să stăm la coadă pentru un sandwich cu carne afumată la Schwartz’s Deli, să ne îndulcim cu “Tire sur la neige” (sirop de arțar coagulat pe zăpadă ori fulgi de gheață) ori să degustăm berile artizanale de la o micro-berărie. Nici apusul văzut din Marea Roată nu a fost mai prejos! Iar spectacolul de lumini și sunete de la Bazilica Notre-Dame a încheiat într-un mod senzațional o experiență perfectă! Dar haideți să vă povestesc, mai bine, despre obiectivele incluse în itinerariul nostru de două zile…
- Piața Jean-Talon
Montreal este al doilea oraș vorbitor de limbă franceză din lume, după Paris. Totuși, pe lângă moștenirea sa francofonă, așteptați-vă să auziți o varietate de alte limbi atunci când explorați acest oraș cu aproximativ 120 de comunități etnice distincte. Este evident că o astfel de diversitate etnică nu poate decât să contribuie la atractivitatea orașului. Și, ca de obicei, la piață se resimte cel mai intens energia unui loc. De aici și vizita noastră matinală printre tarabele cu produse proaspete înșirate în Piața Jean-Talon din inima cartierului Little Italy (Mica Italie).
Printre tijele de rubarbă, cepe albe, tomate în toate culorile, ghivece cu flori multicolore și chiar mici ori pufuleți, am descoperit că, în Canada, noțiunea de „diversitate” se traduce prin organizat, simplu, corect.
- Mount Royal
Înălțându-se maiestuos în mijlocul orașului, Mount Royal este un simbol al moștenirii locale, găzduind clădiri grandioase și instituții fondatoare, dar oferind și o evadare relaxantă pentru iubitorii de natură, pasionații de sport, familiile cu copii mici și oricui vrea doar să inspire o gură de aer proaspăt. Inaugurat în 1876, Parcul Mount Royal este un spațiu verde urban magnific, de biodiversitate uimitoare. O drumeție până spre vârful acestuia, la punctul de belvedere Kondiaronk, te răsplătește cu cea mai încântătoare vedere asupra orașului. Suita aceea de zgârie-nori din sticlă, ce se ridică parcă dintr-o mare de verde, descrie cel mai bine esența Montrealului: o așezare modernă, dar plină de viață! Ne-am așezat pe treptele de la Chalet du Mont-Royal cu câte o cafea și o înghețată în mână și am privit îndelung în zare, dincolo de mulțimea care captura imaginea într-o poză, înainte de a-și continua drumul la vale.
Ce nu am apucat să vă spun este că noi am ajuns la punctul de belvedere urcând la pas dinspre Oratoriul Sfântului Iosif, prin – probabil – cel mai impresionant cartier rezidențial pe unde am ajuns vreodată. Ne-am lăsat conduși de Google Maps printre acele case desprinse din filme. Ne-am simțit de-a dreptul săraci privind la impozantele construcții, dar cumva zâmbetele calde ale localnicilor care își plimbau animalele de companie sau ieșeau la alergat ne-au convins că suntem cu toții plămădiți din același aluat, diferența o face doar norocul.
Și dacă tot am pomenit de Oratoriul Sfântului Iosif, este momentul să vă spun că acesta este unul dintre cele mai vizitate spații sacre din lume și unul dintre cele mai emblematice repere din Montreal. Construcția catedralei de dimensiuni colosale, ce se înalță maiestuos deasupra peisajului urban, a început în 1914, după ce capela micuță a Fratelui André, membru al Congregației Sfintei Cruci, a devenit neîncăpătoare pentru multitudinea de pelerini ce îi treceau pragul. Astăzi, peste 2 milioane de credincioși vizitează anual catedrala. Indiferent că vă numărați sau nu printre catolicii practicanți, trebuie să includeți Oratoriul pe lista locurilor de văzut într-o călătorie prin Canada.
Unul dintre secretele cel mai bine păstrate ale Oratoriului Sfântul Iosif este grădina cu cele 17 sculpturi reprezentând Drumului Crucii. Aleile umbrite ale acesteia oferă o oază de liniște, departe de agitația vieții cotidiene a orașului de la poalele muntelui.
Interesant este și faptul că în apropierea Oratoriului, capela inițială încă poate fi vizitată; atât doar că a fost mutată de pe locul originar.
- Plateau Mont-Royal
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Montreal își depășise zidurile și printre primele cartiere dezvoltate a fost Plateau Mont-Royal. Cunoscut de către localnici drept „Le Plateau”, acest cartier cu străzile sale comerciale, mărginite de mici magazine și restaurante, cu casele sale cu scări exterioare, cu agitația de la festivalurile estivale și cu vibrația sa continuă a devenit chiar chintesența Montrealului.
Platoul este și locul unde puteți avea parte de o experiență culinară locală complexă. Noi am început cu câte un covrig proaspăt scos din cuptor, la faimosul Fairmount Bagel. L-am servit pe stradă, în mod clasic, cu brânză Philadelphia deasupra.
După ce ne-am câștigat dreptul, așteptând la coadă, am înfulecat cu poftă din celebrele sandwich-uri cu carne afumată de la Schwartz’s Deli. Se pare că istoria acestui local ce datează de la 1928 este strâns legată de țara noastră, fondatorul său fiind un evreu de origine română. În prezent, restaurantul este administrat de familia cântăreței Celine Dion, iar experiența este una aparte.
În continuare, vă puteți răcori cu o bere la una dintre micro-berăriile locale, precum Le Saint-Bock Microbrasserie. Noi am găsit-o aglomerată, dar ne-am revanșat mai târziu, la o altă berărie din zona Vechiului Port.
Dacă încă nu v-ați potolit foamea (deși n-aș crede), puteți asista la un adevărat spectacol gastronomic și să savurați delicioasele preparate cu foie gras și poutine (unul dintre preparatele culinare specifice regiunii, constând în cartofi prăjiți cu fâșii de brânză Cheddar și un sos special) la Au Pied de Cochon.
Cu burțile pline, ne-am continuat drumul prin mulțime de-a lungul bulevardului Saint – Laurent, oprindu-ne la câte un concert local ori admirând picturile murale aflate în plin proces de creare, la festivalul anual MURAL.
În inima cartierului, mai exact în Piața Saint-Louis (Carré Saint-Louis), am regăsit unul dintre cele mai fotogenice locuri ale orașului. Amenajată în 1876, piațeta este mărginită de casele deosebit de pitorești, cu design victorian, din piatră cenușie cu tâmplăria intens colorată. Ne-au fermecat și pe noi și le-am adus acasă în câteva zeci de cadre.
- Old Montreal
Istoria de aproape 400 de ani a orașului se dezvăluie pe măsură ce coborâți pe străzile pietruite ale bătrânului cartier ce se întinde până în buza apei, la Vechiul Port (Vieux-Port). Multe dintre clădirile sale au fost renovate și servesc astăzi ca hoteluri, restaurante, magazine de designeri ori galerii de artă. Ajunși în Place Jacques-Cartier, o piață plină de viață ce leagă Primăria de Vechiul Port, nu ocoliți mica Cabane à sucre unde puteți degusta acel “Tire sur la neige” despre care vă spuneam mai sus.
Pentru a vă familiariza cu natura dinamică a vechiului Montreal, varianta ideală este ascensiunea în La Grande Roue de Montréal (cea mai înaltă roată de observație a Canadei). De sus, în lumina caldă a apusului, ni s-au dezvăluit într-un mod cât se poate de romantic liniile elegante ale clădirilor ce mărginesc portul.
Un alt reper al peisajului urban din Montreal este și Podul Jacques Cartier. Acesta poate fi admirat pe îndelete din zona de promenadă ce duce spre Turnul cu Ceas ori în timp ce vă relaxați pe un șezlong, la plaja urbană amenajată de-a lungul acesteia.
În fine, călătoria în Montreal nu este completă fără o vizită la Bazilica Notre-Dame, un edificiu magnific cu arhitectură neogotică de inspirație franceză. Tavanul uimitor cu cele 13000 de stele aurii, sculpturile în lemn, vitraliile și orga masivă ale acestei superbe biserici neogotice vă vor lăsa fără cuvinte. Iar cel mai fascinat mod de a le “savura” de-a dreptul este în carul spectacolului AURA, o experiență multimedia care combină muzica și proiecțiile laser pe pereții și pe bolta arcuită a bazilicii.
- Incursiune în lumea florilor, a insectelor și a animalelor
V-am mai povestit și cu alte ocazii că suntem devoratori de grădini botanice. Nu putem rata, așadar, Grădina Botanică din Montreal, considerată ca fiind una dintre cele mai mari și mai frumoase din lume. Și dacă Montreal ni s-a părut un oraș verde în ansamblu, aici am regăsit o adevărată oază de liniște și de verdeață. Ne-a plăcut foarte mult modul de amenajare al acesteia, pe zone tematice. Însă o adevărată euforie ne-a cuprins în mijlocul miilor de bujori multicolori din apropierea Grădinii Chinezești. Acolo mi-aș fi dorit ca timpul să se oprească în loc, să mă pot bucura pe îndelete de nuanțele variate și de eleganța acestor minunate flori. Iar zona dedicată bonsai-lor, între care unii având peste o sută de ani, a dat o notă de noblețe vizitei.
Una dintre fobiile mele este legată de insecte. Cu toate acestea, mi-am învins fricile și am intrat la Insectarium. Primul muzeu din America de Nord de acest gen, Insectarium-ul din Montreal te întâmpină cu o ploaie de fluturi.
Însă acesta oferă șansa de a te familiariza cu o mulțime de alte insecte, multe dintre ele vii, cu scopul de a te ajuta să înțelegi mai bine natura și să reconsideri relația cu insectele. Nu pot spune că le iubesc mai mult după această vizită, dar pot confirma că m-au fascinat formele, coloritul și capacitatea de a se camufla o multora dintre insectele expuse.
De fiecare dată când este vorba despre animale în captivitate, am sentimente amestecate. Uneori evit să vizitez astfel de locuri, alteori le înțeleg scopul educativ sau chiar de ajutorare a vietăților naturii. Un astfel de loc de cunoaștere și angajament ecologic pentru adulți și copii deopotrivă este și Biodôme-ul din Montreal. Aici, vizitatorii pot învăța despre cele mai diverse cinci ecosisteme ale Americii, într-un spațiu arhitectural cu adevărat grandios.
- Parcul Olimpic
Locul unde Nadia a făcut istorie cu acel prim 10 al gimnasticii mondiale, Parcul Olimpic din Montreal, trebuie inclus în itinerariul oricărui vizitator român. Designul îndrăzneț al acestui stadion include cel mai înalt turn înclinat din lume, dar pentru noi punctul de maxim interes a fost piațeta dedicată gimnastei române. Recunosc, ne-ar fi plăcut să urcăm și în turn, dar l-am găsit închis pentru restaurare. Ne-am consolat cu o porție generoasă de poutine.
- Château Dufresne
După lecțiile de științe ale naturii și educație fizică, se cădea și puțină istorie. Astfel că următoarea oprire am făcut-o la Château Dufresne, situat fix vis-a-vis de Parcul Olimpic. Vizitarea muzeului a fost ca o călătorie în lumea privată a unei familii francofone din clasa de mijloc de la începutul secolului al XX-lea. Despre frații Oscar și Marius Dufresne, proprietarii construcției de tip duplex, nu auzisem până la acel moment, însă turul caselor acestora ne-au transpus într-o altă dimensiune temporală. Am avut astfel ocazia să ne familiarizăm cu gusturile și preferințele pentru opulență ale burgheziei canadiene de prin anii 1920.
După cum ați ghicit probabil, Montreal ne-a încântat toate simțurile și așteptăm cu nerăbdare să revenim, căci lista cu obiective a rămas deschisă!
Detalii logistice
Accesul în Canada în scop turistic este permis numai persoanelor vaccinate împotriva SARS-CoV-2. În plus, este obligatorie completarea unui formular online, ArriveCAN, în cadrul căruia se face inclusiv dovada vaccinării. De asemenea, în cazul în care intrarea în țară se face pe calea aerului, este necesară obținerea, în prealabil, a unei autorizații electronice de călătorie (eTA). Aceasta se obține online, costul fiind de 7 CAD. eTA este asociată pașaportului și poate fi folosită pe toată perioada de valabilitate a acestuia. Condițiile actualizate de călătorie le puteți consulta aici.
Biletele de avion către Montreal le-am achiziționat de la Lufthansa, zborul transatlantic fiind operat de Air Canada. Am optat pentru o variantă cu escală de aproximativ două ore, pe ambele sensuri, la Frankfurt.
Ajunși la destinație, am completat o declarație la un dispozitiv automat și am susținut un interviu de aproximativ două minute (am fost întrebați cu ce scop călătorim, cât intenționăm să stăm și dacă avem rude ori cunoștințe în Canada). Ulterior, am aflat că am fost selectată aleatoriu să fac și un test de detectare a virusului ce ne-a dat lumea peste cap. Procedura a durat câteva minute și am fost lăsată să plec fără vreo obligativitate de a mă izola. În timpul nopții am primit și rezultatul negativ, prin e-mail.
Cazarea am ales-o chiar în centru, aproape de Vechiul Port. Le Dauphin Montréal Centre-Ville s-a dovedit o alegere inspirată, atât ca și condiții, cât și ca amplasare.
În Montreal ne-am deplasat mai mult pietonal, însă pe două rute am călătorit și cu metroul. Biletele le-am achiziționat de la automat, pentru fiecare călătorie în parte, dar exista și posibilitatea achiziționării de abonamente.
- Ce obiective mai aveam pe listă, dar nu ne-am încadrat în timp: Château Ramezay, Underground City, Biosphère, Circuitul de Formula 1 Gilles-Villeneuve, Habitat 67 (pe care l-am zărit din depărtare).
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!