Anul trecut, prin vară, a trebuit să petrecem câteva zile în Sibiu. Și cum dorul de ducă era mare, mai ales după perioada de lockdown, am profitat de ocazie să descoperim și să redescoperim obiectivele turistice, mai mult sau mai puțin renumite, din România. Acea Românie altfel, cum îmi place să spun. O Românie pitorească, dar cu infrastructură și servicii mai bune. Așa se face că, într-una din zile, am pornit spre județul Alba cu gând să ajungem la Râmetea, satul cel alb pe care aveam în plan să îl vedem de o bună bucată de vreme.
- Râmetea, probabil cel mai frumos sat al României
Despre Râmetea, micul sat de la poalele Munților Trascău, auzisem numai vorbe de laudă. De altfel, acesta este singurul sat românesc distins cu premiul „Europa Nostra” al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Acum, între noi fie vorba, meritul nu este neapărat la românilor, căci satul, în forma actuală, este rezultatul unui proiect derulat cu finanțare şi consultanță din Budapesta, în urma căruia o serie de proprietari au beneficiat de sprijin financiar pentru a-şi restaura casele, cu condiția păstrării elementelor arhitecturale tradiționale şi a aspectului stradal. Până la urmă, scopul scuză mijloacele, iar astăzi atât localnicii, cât și turiștii se pot bucura de frumusețea autentică a locului.
Așadar, pe măsură ce te apropii de sat, venind dinspre Aiud, peisajul devine din ce în ce mai sălbatic, ca pentru a te pregăti pentru festinul vizual de la destinație. Căci satul se întinde alb la poalele Pietrei Secuiului, un perete stâncos de peste 1000 de metri înălțime. Până să te bucuri de delicatețea detaliilor arhitecturale ale caselor văruite în alb, cu obloane verzi și mușcate roșii, te bucuri de dramatismul peisajului. Nici nu știu dacă mica așezare rurală înnobilează cadrul natural sau invers, dar parcă nici nu îmi venea a crede că locul este real și este situat la noi în țară. Ne-am învârtit aproape năuci pe ulițele pietruite, bucurându-ne de armonia locului. Doar câțiva turiști străini, ce își croiau drum în sus, către coama Pietrei Secuiului, mai tulburau din cât în când liniștea.
În mod normal, o parte dintre case sunt vizitabile și în centrul satului este amenajat un muzeu etnografic. Din cauza pandemiei, noi le-am găsit închise – un motiv în plus să revenim. Cel de-al doilea motiv ar fi să urmăm exemplul străinilor și să urcăm pe stânca cea golașă. Eventual la orele dimineții, pentru a ne convinge că la Râmetea soarele răsare de două ori, așa cum susțin localnicii.
- Conacul Secuiesc
După ce ai rătăcit îndelung printre casele albe ori te-ai încumetat la vreun traseu pe munte, e vremea pentru tihnă. Și pentru un prânz ardelenesc în toată regula, cu o porție zdravănă de gulaș cu pită de casă. Iar pentru asta nu trebuie decât să faci un popas la Conacul Secuiesc din Colțești, aflat la doar câțiva kilometri depărtare.
Cu arhitectura inspirată de tradiția locului, cu grădina generoasă, ce pare că se continuă până la poalele Pietrei Secuiului, cu mireasma bucatelor ce se perindă pe dinaintea ochilor, către o masă sau alta, conacul te îmbie negreșit să îi treci pragul și să zăbovești vreme de câteva ceasuri. Sau peste noapte, căci oferă și facilități de cazare. Noi ne-am bucurat de priveliște și de iarba verde, de mâncarea delicioasă și de atmosfera de vacanță. Și parcă ne-am fi întins mult și bine la un pahar de vorbă, dacă nu eram nevoiți să facem cale întoarsă spre Sibiu.
La plecare, nu uitați să treceți și pe la magazinul cu brânzeturi Torockoi. Doar se cade să duceți puțin din savoarea locului și acasă. Iar dacă alegeți să rămâneți la conac peste noapte, profitați de ocazie și faceți o excursie până la ruinele Cetății Trascăului, cu o istorie de peste opt secole.
- Cetatea Alba Carolina
Pe drumul spre Sibiu am oprit, din nou, la Alba Iulia, pentru o plimbare prin Cetatea Alba Carolina, unul dintre locurile mele preferate din România. Acum, învăluită în lumina caldă a asfințitului, cetatea se înfățișa și mai frumoasă, comparabilă cu orice oraș istoric din Europa de Vest. Ne-am strecurat, cu o înghețată în mână, printre localnicii ieșiți la promenadă. Am urmat traseul zidurilor roșii, de la o poartă la alta, de-a lungul șanțului cetății. Am poposit, cât să ne tragem sufletul, la una din terasele din centrul cetății, fix lângă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul și am contemplat la istoria de secole a locului.
Alba Carolina, cea mai mare cetate din România, merită revăzută așa, fără scop, dar numai după ce i-ai acordat șansa să îți dezvăluie secretele sale. Vă recomand, așadar, să o descoperiți pe îndelete, trecând prin toate porțile sale, acordând atenție monumentelor precum Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, vizitând catedralele ori muzeele din incinta acesteia și, bineînțeles, asistând la ceremonialul schimbului de gardă. Alba Carolina este mai mult decât istorie, este locul unde a luat naștere, oficial, poporul român. Cum să nu îi dedici măcar o zi din viață?
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
