Începusem aici să vă spun cum, pe la jumătatea lunii iulie, disperați să nu intre zilele în sac, ne-am luat bilete de avion pentru două destinații mediteraneene distincte. Ei bine, prima dintre acestea a fost Marsilia. Și cum ni s-a întâmplat și cu alte ocazii, va trebui să revenim să vedem orașul, căci abia l-am zărit tangențial. Asta pentru că ne-a acaparat întreaga atenție Parcul Național Calanques, cu peisajul său unic și uluitor.
Probabil vă întrebați ce sunt acelea “calanques” și de ce ne-au atras atât de tare, în condițiile în care regiunea se laudă cu obiective mult mai renumite. Ei bine, “calanques” sunt niște formațiuni geologice ca un soi de fiorduri miniaturale, săpate în calcar. Stâncile înalte, verticale, primesc ca într-o îmbrățișare strânsă apele turcoaz ale mării, formând o vale îngustă și abruptă. Astfel de formațiuni sunt specifice litoralului mediteraneean, însă cele înșirate între Marsilia și Cassis, cu rețeaua de trasee de drumeție ce le unește, creează un ansamblu nemaipomenit!
Trebuie menționat încă de la început că zona este una protejată, cu reglementări clare și precise. Înainte de a porni în drumeție prin parc, ar trebui să vă informați corespunzător. Traseele au grade de dificultate diferite, pentru majoritatea dintre ele impunându-se un minim de echipament de munte. Noi am ezitat în a pune în bagaj încălțămintea adecvată, am luat numai sandale de drumeție, astfel că plaja cea mai seducătoare am privit-o doar de pe marginea versantului. De asemenea, pe perioada verii sunt reguli stricte privind accesul în parc, din cauza riscului de apariție a incendiilor de vegetație. În fiecare zi se afișează pentru ziua următoare, raportat la condițiile meteo, dacă accesul este permis sau interzis. Nerespectarea indicațiilor este sancționată contravențional cu amenzi destul de usturătoare. Acum, că am lămurit aceste aspecte, vă invit la drum! La pas, pe coclauri, chiar dacă accesul este posibil și de pe mare…
- Cassis
Încă de anul trecut ne învățasem lecția în ceea ce privește orele de masă provensale, astfel că primul gând, cum am aterizat, a fost să căutăm un loc în buza apei, unde să savurăm un prânz delicios. Visam la bucate cu fructe de mare și la un rose rece în timp ce mașina gonea către Cassis. Dacă în prima parte a drumului peisajul anost, prăfuit, ne-a făcut să ridicăm nemulțumiți din sprânceană, imediat ce am trecut de Augbane și am cotit la dreapta prin pădurile de pini, zâmbetul ni s-a așternut pe fețe. Iar odată ajunși în Cassis, cu micul său port pitoresc în jurul căruia se înșiră numeroasele cafenele și restaurante, ne-am amintit de ce iubim Provence.
Despre Cassis am citit că pe vremuri era cunoscut pentru exploatarea pietrei, o mulțime de monumente universale fiind construite cu material de pe aceste meleaguri. Ar fi și cazul cheiurilor porturilor Marsilia, Alger și Pireu, dar și al soclului Statuii Libertății. Astăzi, orășelul ce combină armonios farmecul satelor provensale cu relaxarea unei stațiuni de la malul mării, a devenit un adevărat magnet pentru turiști. În arșița din miez de vară noi i-am găsit pe toți ascunși la umbră, sub prelatele și pergolele teraselor din Port de Cassis. Abia ne-am găsit și noi colțul nostru, unul cu arome marine ce se răspândeau în jur din marmite încinse.
Odată foamea, setea și zăduful potolite, ne-am făcut curaj și am pornit anapoda prin labirintul de străduțe aproape pustii.
Cu mintea am fi urcat până la Château de Cassis, o veche fortăreață amplasată pe o stâncă deasupra portului și care domină peisajul. Dacă odinioară aceasta proteja orașul de forțele invadatoare, astăzi găzduiește un hotel privat de 5 stele unde ne-am fi dorit să ne începem ziua. Cu siguranță priveliștea ar fi fost imbatabilă!
Cu trupul răpus de căldura dogoritoare abia ne-am târât până la plaja de la poalele acestuia, Plage de la Grande Mer. Doar cât să ne minunăm de masa aceea compactă de oameni puși la rumenit ca mititeii pe un grătar autohton. Însă un lucru bun tot a ieșit din povestea asta – ne-am decis să pornim în căutarea plajei perfecte! Și cum nici la Plage du Bestouan nu am avut mai mult noroc, ne-am urcat în mașină și am pornit spre “calanques”.
- Calanque de Port Miou
Uneori planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Degeaba speram noi să rătăcim în căutarea plajelor ideale, căci nimerisem o zi în care accesul în parc era interzis. Regula nu se aplica însă și în cazul Calanque de Port Miou, poarta de acces în parc, cum vii dinspre Cassis. Am parcat undeva în deal și am luat-o la pas, de-a lungul golfului, privind de sus șirul interminabil de ambarcațiuni, înlănțuite de-a lungul podețului de lemn ce plutea ca o panglică pe apa turcoaz. Iar nuanța aceea fantastică a apei ne ademenea tot mai tare, ca un drog ce se răspândea prin vene, acaparându-ne lent întreaga făptură. Am grăbit pasul, nerăbdători să găsim un loc de unde să ne putem lăsa pradă mrejelor ei.
La un moment dat am ajuns la un punct de belvedere, de unde am asistat la spectacolul oferit de câțiva tineri ce se aruncau în abisul acela azur de sus, de pe stânci. Într-o altă viață le-am fi urmat exemplul, dar în aceasta suntem niște fricoși. În încercarea de a ne aduce apa mai aproape, am continuat traseul la vale, trecând print-un mic tunel săpat în stâncă. Într-un final am ajuns la ultima treaptă, dar când m-am lăsat în voia apei, am avut parte de o surpriză: era rece ca gheața! Nicio clipă nu mi-aș fi imaginat că apa aceea atât de îmbietoare putea fi atât de înșelătoare! Dar ce bine a fost!
- Calanque de Port Pin
Baia aceea răcoritoare de la Calanque de Port Miou ne-a deschis apetitul pentru astfel de experiențe, astfel că atunci când am aflat că a doua zi accesul în parc era permis, ne-am schimbat planurile de călătorie fără să stăm pe gânduri. Orășelele provensale nu aveau decât să aștepte, noi aveam o misiune de îndeplinit și ne-am întors dimineața devreme la punctul de acces în parc. Aici, o tânără excentrică și foarte colorată ne-a întâmpinat zâmbind. Am crezut că vrea să ne vândă vreo excursie și am fost ușor reținuți. În realitate, voia să ne ofere informații despre traseele din parc și despre varianta potrivită pentru noi, în funcție de preferințe și de gradul de echipare. Recomandarea ei a coincis cu planurile noastre, așa că am pornit încrezători spre Calanque de Port Pin.
La început traseul este plat și merge paralel cu Calanque de Port Miou. Cam din dreptul clădirii căpităniei urmează o ușoară pantă ascendentă. Partea bună este că drumul continuă prin pădurea de pini, fiind parțial umbrit. Și așa, în zgomot de cicade, continuă până pe culmea de unde, printre crengile verzi începe să se întrezărească plaja perfectă!
Nici nu știu când am coborât la ea, de parcă emoția a împiedicat amintirile să se întipărească în creier. Nu eram nici singurii, nici primii, dar ne bucuram de parcă era numai a noastră! Ne-am aruncat cu nesaț în apa aceea atât de rece care curăța parcă gândurile de orice temeri, nemulțumiri și griji! În astfel de momente purificatoare te împaci parcă cu tine!
- Calanque d’en Vau
Odată ce am descoperit potențialul locului, ne-am dorit mai mult. Imediat ce ne-am uscat după baie, ne-am luat rucsacurile la spinare și am pornit mai departe, urmând traseul mai scurt spre Calanque d’en Vau. Până la răscrucea de la Le Portalet d’en Vau drumul nu este foarte dificil, dar nu vă așteptați nici la o oră de promenadă relaxantă. Zonele aflate direct în bătaia soarelui se succedă cu cele mai umbrite, iar parcursul este predominant ascendent. Pe alocuri pietrele devin alunecoase, de aceea nu recomand sub nicio formă să vă aventurați în șlapi. Peisajul este interesant în oarecare măsură, dar nu neapărat impresionant. Doar atât cât să sporească suspansul!
Odată ajunși la Le Portalet d’en Vau, lucrurile se complică. Potrivit indicatorului, urmează 30 de minute de traseu dificil. Privind la panta aceea abruptă și punând în balanță dorința cu rațiunea, am ales să fim responsabili. Chiar dacă poate am fi ajuns jos fără probleme, nu aveam nici încălțămintea adecvată și nici rezerve de apă astfel încât să putem urca înapoi fără să ne depășim limitele. Noroc că de aici nu se vedea încă plaja, căci sigur ne-ar fi întunecat mințile!
Împăcați cu decizia, am pornit înapoi, de data aceasta alegând traseul mai spectaculos. Cum era de așteptat, acesta este și o idee mai dificil. Porțiunile cu grohotiș ori cu plăci de piatră lucioase necesită mai multă atenție. Și e destul de complicat, în condițiile în care atenția îți este, de fapt, furată de peisajul spectaculos. Chiar dacă inițial mai mult intuiești că te afli deasupra unui defileu, în cele din urmă acesta se deschide spre mare. Iar priveliștea aceea este o recompensă excelentă!
Cât despre plajă, la zărirea acesteia ne-am simțit precum vulpea care nu ajunge la struguri! Și spuneți voi, nu este de înțeles?
Fiind un traseu circular, acesta se încheie pe versantul stâng ce delimitează Calanque de Port Pin. Și bine face, căci am uitat de frustrări odată ce ne-am răcorit, din nou, în apele străvezii ale acesteia.
- Route des Crêtes
După binemeritata pauză de prânz din Cassis – cum altfel? – am ales varianta mai comodă de a ne bucura de acele vederi deosebite: o tură cu mașina pe Route des Crêtes. Drumul panoramic șerpuiește de-a lungul stâncilor Cap Canaille, de la Cassis până la La Ciotat, oferind o priveliște magnifică. Ba mai mult, din loc în loc sunt amenajate puncte de belvedere unde puteți opri să zăboviți cât vreți cu ochii ațintiți insistent spre peisajul acela incredibil.
- Calanque de Figuerolles
V-am mai spus eu că la capătul oricărui drum sinuos veți găsi o comoară neașteptată. Pe acest principiu, odată ajunși la La Ciotat, nu ezitați să faceți un ocol spre Calanque de Figuerolles. Noi o descoperisem în seara precedentă. Și a fost tot ca în fabula cu strugurii cei acri. Nu de alta, dar accesul ne-a fost permis doar până la restaurantul de unde se profilează timid plaja aceea senzațională. Vă las doar imaginea de mai jos și aștept să îmi spuneți voi cum a fost să o explorați în detaliu!
Detalii logistice
Am călătorit către Marsilia cu Ryaniar (zbor direct din București), prețul biletului achiziționat pe ultima sută de metri fiind de aproximativ 120 euro (cu prioritate și 2 bagaje de mână). Sunt convinsă că în extra-sezon puteți găsi prețuri mai bune, iar parcul este accesibil tot timpul anului.
Pentru că timpul avut la dispoziție era limitat și am vrut să profităm la maximum de el, am închiriat mașină direct din aeroport. O rezervasem de acasă, de data aceasta prețul cel mai bun fiind oferit de Hertz.
În ceea ce privește cazarea, ne-am petrecut noaptea la un hotel mic, cu un aer boem, respectiv Hôtel Les Volets Rouges – Cassis. Interesant este că unele trasee prin parc porneau chiar din curtea acestuia.
Așa cum am spus încă de la începutul articolului, nu tratați superficial traseele către “calanques”. Fie că alegeți să ne călcați pe urme, fie că optați pentru alte trasee, să vă echipați corespunzător și să luați suficientă apă la voi. Iar vara nu uitați nici de pălărie și de cremele pentru protecție solară.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
