Orașul Québec, cu atmosfera sa franțuzită, ne-a intrat indiscutabil la suflet. Însă împrejurimile acestuia ne-au schimbat orice prejudecată cu care plecasem de acasă și ne-au făcut să privim Canada ca pe o destinație ce merită atenția oricărui călător. Să vă zic drept, nu pornisem la drum cu așteptări prea mari. Și acestea se diminuaseră și mai tare când am fost întrebați de ce am ales această destinație, căci în opinia multora pare un loc unde te duci când le-ai epuizat pe toate celelalte. Ne-am schimbat însă impresia gradual, pe măsură ce avansam către noi ținuturi și lăsam în urmă ideile preconcepute. Câteva zile mai târziu, printre sate pitorești, cascade, canioane și alte minuni ale naturii aveam să ne simțim acasă! Și este momentul să vă povestesc și vouă despre toate acestea…
- Cascada Montmorency
Încă de pe băncile școlii asociem Canada cu cascada (în realitate, cascadele) Niagara. Mulți oameni sunt însă surprinși să descopere o cascadă mult mai înaltă decât Niagara Falls la doar câteva minute de orașul Québec. Căderea de apă de la 83 de metri a Cascadei Montmorency oferă o priveliște de un dramatism aparte. Fie că alegeți să urcați cu gondola până la podul suspendat deasupra cascadei învolburate ori să vă răcoriți în ceața suavă ce se formează la baza acesteia, veți avea parte de o experiență senzorială de neuitat.
Noi am ales traseul combinat. Am urcat cu gondola până la elegantul conac Manoir Montmorency și ne-am îndreptat apoi, cu nerăbdare, spre podul suspendat. Aici, vuietul apei și curgerea sa nervoasă te încarcă cu energie, cât să suporți cu stoicism căldura moleșitoare ce te învăluie la coborâre. Căci pe cele câteva sute de trepte panoramice, dispuse pe versantul lateral, orice adiere de vânt, ce poartă cu ea stropii discreți de apă, se resimte ca o adevărată revelație.
- Île d’Orléans
Ne-am bucurat de imaginea Cascadei Montmorency din diverse unghiuri, însă cel mai tare ne-a încântat priveliștea acesteia de pe pajiștea vinăriei Saint Pierre Le Vignoble. Prin transparența paharului cu vin, cascada părea încremenită într-un timp pe care ne-am fi dorit să îl oprim în loc. Ca și cum căzusem pradă unei incantații, ne-am simțit vrăjiți instant de acest loc! Poate că același sentiment l-a avut și Jacques Cartier, primul explorator al Golfului St. Lawrence, când a descoperit insula acoperită de viță de vie sălbatică, pe care a numit-o întocmai „Île de Bacchus” (Insula lui Bacchus – Zeul Vinului). Redenumită ulterior „Île d’Orléans”, mica așezare de pâmânt scăldată de apele reci ale fluviului a devenit unul dintre leagănele civilizației franceze din America de Nord.
Situată la doar câțiva kilometri de Québec, Insula Orléans oferă o perspectivă complet diferită asupra regiunii. Peisajul rural amintește mai degrabă de mult iubitele sate provensale, cu casele pitorești, cu câmpurile arate, cu micile ferme unde puteți opri pentru a degusta produsele locale. De altfel, turul insulei s-a dovedit a fi o experiență gastronomică complexă!
După degustarea vinurilor locale din Sainte-Pétronille, răsfățul a continuat cu râuri de ciocolată la Chocolaterie de l’Île d’Orléans. Piesa de rezistență a fost însă înghețata scufundată într-o baie de ciocolată!
O vizită scurtă la Parcul maritim Saint-Laurent este ca o călătorie înapoi în timp, în epoca când parohia Saint-Laurent găzduia aproximativ douăzeci de constructori de bărci din lemn cu vâsle și câteva șantiere navale de familie.
Am făcut turul insulei în plin sezon al căpșunilor. Dincolo de fructele proaspete, aroma desăvârșită a acestora am regăsit-o în gemurile și dulcețurile degustate la Confiturerie Tigidou. Chiar dacă magazinul, cu interiorul inspirat din anii 1920, era oficial închis, fiind o afacere de familie am fost primiți cu căldură atunci când am bătut neanunțați la ușă. O tânără cu pistrui și bucle răsucite ne-a invitat înăuntru, ne-a povestit despre produsele lor naturale și ne-a oferit scones cu unt și gem pentru a le devora la aer, pe malul apei.
Cu atâtea bunătăți ne-am ridicat puțin nivelul glicemic, însă asta nu ne-a împiedicat să oprim lângă o mică plajă, pentru un prânz în toată regula. Resto de la Plage ni s-a părut locul perfect unde să savurăm primul nostru “lobster roll”.
O ascensiune în Turnul de observație Saint-François-de-l’Île-d’Orléans, situat în punctul cel mai nordic al insulei, vă răsplătește cu vederi minunate asupra insulelor din jur și asupra estuarului fluviului St. Lawrence.
Ne propusesem și o călătorie în timp până în secolul al XVII-lea, pentru a gustă prima brânză făcută în America, la Fromages de l’isle d’Orléans. Citisem despre varietatea brânzeturilor produse aici și tare dezamăgiți am fost când am găsit locul închis. De altfel, puși în fața faptului împlinit am aflat că multe dintre micile afaceri își deschid porțile pentru vizitatori doar în week-end, mai ales de când cu pandemia. Ne-am pozat însă lângă hambarul deosebit de pitoresc și am încercat să ne imaginăm agitația de la sfârșit de săptămână.
Nu foarte departe, Maison de nos Aïeux găzduiește înregistrări genealogice ale celor 300 de familii fondatoare, sosite din Franța și care au poposit pe insulă înainte de a se răspândi prin întreaga Americă. Ceasul indica deja ora 17, astfel că muzeul l-am găsit închis. Ne-am plimbat însă prin parcul adiacent acestuia, unde am trăit un sentiment de relaxare totală. Doar gândul că ne aștepta un drum de câteva ore ne-a trezit din reverie.
La Relais des Pins Sugar Shack am oprit pentru a ne aproviziona cu sirop de arțar pentru acasă. Însă aici puteți încerca tot felul de preparate culinare ce au ca ingredient de bază siropul de arțar, între care și “Tire sur la neige”, despre care vă povesteam și aici. În plus, am aflat despre diversele varietăți de sirop și am degustat inclusiv untul de arțar. Delicios!
În fine, ultima oprire, înainte de a traversa podul înapoi pe partea continentală, o puteți face la Cassis Monna & Filles. Lichioruri, vinuri și chiar înghețata de coacăze negre vă vor încânta papilele gustative și vă vor convinge să reveniți pe Île d’Orléans!
- Sainte-Anne-de-Beaupré
În jur de un milion de pelerini ajung anual la Bazilica Sainte-Anne-de-Beaupré, cel mai vechi loc de pelerinaj din America de Nord. Însă nu trebuie să fii ultra-religios pentru a aprecia frumusețea bazilicii cu superbele sale vitralii și cu ușile masive din cupru, cu ale lor sculpturi magnifice.
Sanctuarul cu o vechime de peste 350 de ani include mai multe edificii. Întrucât popularitatea locului a crescut de la an la an, biserica inițială a fost mărită de mai multe ori pentru a găzdui toți pelerinii. Astfel, Capela Memorială amintește de biserica veche ce se înălța în acest loc sfânt. Capela a fost construită în 1878, materialele, inclusiv decorul și turla fiind preluate din vechea biserică. O giruetă cu un cocoș, simbol al tăgăduirii lui Petru, pivotează în vârful turnului.
În laterala acesteia se înalță un alt locaș de cult, la interiorul căruia se află o replică a Scării Sfinte. „Scala Santa” este scara pe care Iisus a urcat la pretoriul lui Pilat, fiind o amintire prețioasă a Patimilor. Replica scării sfințite de pașii Mântuitorului se regăsește în multe locuri ale lumii catolice. La Sainte-Anne-de-Beaupré, în 1891, a fost construit primul monument de acest tip din America. În semn de venerație, credincioșii urcă treptele acestei scări în genunchi.
Câțiva kilometri mai la nord schimbăm registrul și pornim într-o drumeție prin Canionul Sainte-Anne-de-Beaupré, unde râul Sainte-Anne-du-Nord se transformă într-o cascadă nărăvașă. Ne știți deja că ne plac la maximum cascadele, cu acel sentiment de intens pe care îl conferă, iar sistemul de trasee cu poduri ce leagă ambele părți ale Canionul Sainte-Anne-de-Beaupré ne-a dat prilejul să ne bucurăm din plin de imaginea căderii de ape de la o înălțime de 74 de metri. Adrenalina a atins cote maxime pe podul suspendat la 60 de metri deasupra râului. Iar pentru cei dornici de senzații și mai tari, există o tiroliană al cărei traseu trece fix pe deasupra cascadei.
- Baie-Saint-Paul
În armonie cu peisajul înconjurător, Baie-Saint-Paul te surprinde cu arhitectura sa pitorească, dar și cu viața artistică și culturală. În spatele fațadelor colorate de pe principala stradă a orășelului, Rue Saint-Jean-Baptiste, se regăsesc o mulțime de galerii de artă. Tradiția acestora provine de la pictorii canadieni renumiți care s-au stabilit acolo în urmă cu câțiva ani. Ajunși, ca de obicei, la o oră târzie, am putut doar privi din exterior operele de artă înșirate în ateliere. Cu toate acestea, plimbarea prin orășelul cu aer american s-a dovedit mai mult decât agreabilă. Iar atmosfera generală era una de relaxare, de week-end estival!
- Tadoussac
Deși numărul de kilometri nu ar încadra Tadoussac în categoria împrejurimilor, raportat la Québec City, am ales să vorbesc despre acesta în articol întrucât vine ca o completare și o desăvârșire a frumuseții și unicității locurilor. Drumul spre Tadoussac părea, de fapt, spre capătul lumii. Și cam la capătul lumii te și simți în acest orășel cu aproximativ 800 de locuitori. Iar ploaia monotonă și ceața lăptoasă cu care ne-a întâmpinat mica așezare a sporit și mai mult această senzație și i-a adăugat farmec.
Aflat la capătul fiordului Saguenay, mai exact la joncțiunea acestuia cu fluviul St. Lawrence, Tadoussac a fost prima așezare franceză din America de Nord. Având în vedere poziția sa geografică ideală, Tadoussac a servit atât ca post de pescuit, cât și ca centru al comerțului cu blănuri între europeni și popoarele indigene. Astăzi puteți intui istoria bogată a satului vizitând locuri precum Capela Indienilor (cea mai veche biserică de lemn din America de Nord) și Postul Comercial Chauvin, o replică a primului post de comerț cu blănuri construit în 1600.
Dar, mai presus de toate, la Tadoussac vii pentru întâlnirea cu balenele! Orășelul este un renumit punct de observare a acestor uriașe mamifere marine, recunoscut la nivel mondial. Fie că pornești în excursie cu barca, fie că faci câte o drumeție pe mal, ai toate șansele să zărești câteva exemplare. Spre exemplu, o drumeție pe traseul Pointe de l’Islet, pe lângă peisajul sălbatic, oferă ocazia unui prim contact vizual cel puțin cu exemplarele albe de Beluga.
La capătul traseului, Centrul de Interpretare a Mamiferelor Marine este o oprire obligatorie pentru a înțelege mai multe despre balene.
Însă de o experiență totală legată de aceste fantastice mamifere vă puteți bucura doar în cadrul unei excursii tematice, cu barca. Fie că alegeți varianta mai intensă din punct de vedere senzorial, respectiv barca de tip Zodiac ori optați pentru varianta confortabilă, respectiv vaporașul, veți fi cu certitudine încântați! Chiar dacă noi am prins o zi cu ceață, spectacolul a fost de neuitat! Doar că trebuie să mă credeți pe cuvânt, căci personajele principale nu prea au zâmbit frumos la poză. Parcă înadins, de câte ori apăsam pe declanșator, ele se scufundau!
La final, vă recomand o plimbare spre sectorul dunelor de nisip, aflat la aproximativ 6 kilometri de sat. Veți găsi aici locul ideal pentru relaxare și visare cu ochii deschiși!
Detalii logistice
Traseul descris l-am parcurs individual, cu mașina închiriată din Montreal. Peste noapte am poposit la Hotel Taddousac. Dincolo de farmecul istoric, hotelul oferă condiții de maximum 3 stele, fiind destul de învechit. Totuși, aș spune că este cea mai bună opțiune în zonă.
Eventualele nemulțumiri au fost compensate de micul dejun copios și prânzul delicios de la cafeneaua din apropiere, Café Bohème.
În ceea ce privește excursia pentru observarea balenelor, pe aceasta am achiziționat-o de la Croisières AML, cu rezervare în avans.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
