Later edit: Dacă la prima vizită în Puglia am prins o succesiune a anotimpurilor în 4 zile, de la soare blând la viscol (ați citit bine! atât de norocoși am fost!), am revenit, trei ani mai târziu, pentru a ne topi de-a dreptul sub un soare canicular. Cu această ocazie am înțeles, totuși, rolul siestei.
Puglia, acea fâșie îngustă de pământ scăldată din trei direcții de apele Mediteranei și care se identifică astăzi cu “tocul” Italiei, a stârnit, de-a lungul vremii, interesul marilor civilizații. Greci, arabi, romani, bizantini, venețieni, nord-africani, turci, cu toții și-au disputat acest teritoriu bătut de vânturi și consolat de soare. Am pornit și noi pe urmele acestora, mânați de curiozitate: oare ce frumuseți ascunde această regiune atât de râvnită? Ne-am trezit în mijlocul plantaților de măslini, colindând printre orașe albe pe un ger anormal pentru acele locuri ori tânjind după soare la malul unei mări prea agitate. Nu încape totuși îndoială că escapada a meritat din plin și am să vă argumentez mai jos de ce afirm acest lucru.
- Bari
Imaginându-l drept un oraș-port auster și murdar, era cât pe ce să excludem Bari din itinerariu. Și tare păcat ar fi fost! Noroc că ne-am decis, pe ultima sută de metri, să rămânem peste noapte, pentru a-i comunica o listă de dorințe lui Moș Nicolae. Da, cel adevărat! Căci în Bazilica Sfântul Nicolae din orașul vechi se află mormântul Sfântului Ierarh care a inspirat legenda lui Moș Crăciun. Moaștele acestuia au fost furate din Turcia și aduse în Bari cu sute de ani în urmă. Bazilica, a cărei construcție a durat peste 100 de ani, fiind finalizată în 1197, este astăzi un important loc de pelerinaj atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși. De altfel, în cripta unde sunt adăpostite sfintele moaște, este ridicat un altar de rit ortodox lângă cel catolic.
Însă orașul vechi, Bari Vecchia, ne-a rezervat o surpriză pe de-a-ntregul! Acesta s-a dovedit mult mai frumos și mai curat decât ne așteptam, cu multe cotloane pitorești, cu tradiții interesante și cu o atmosferă de-a dreptul relaxată. Plimbarea prin labirintul de străduțe ne-a dezvăluit o comunitate strâns unită, cu ușile și ferestrele larg deschise și cu conversații zgomotoase într-un dialect ce ne ducea cu gândul mai degrabă la malteză decât la italiană. La tot pasul te învăluie parfumul delicat al rufelor întinse la uscat.
Un loc cu totul aparte este Strada Arco Basso, cunoscută drept Strada delle Orecchiette, unde o înșiruire de bunicuțe cu mâini dibace confecționează pastele locale, orecchiette. Le-am privit curioși și le-am apreciat și mai mult îndemânarea când am degustat produsul finit, în combinația clasică a locului, cu rapini (o varietate de broccoli) și pesmet.
La capătul orașului vechi, flancat de faleza Lungomare, Vechiul Port (Porto Vecchia) oferă o altă experiență autentică. Aici se strâng pescarii și expun captura zilei. Noi i-am găsit într-o dimineață însorită de iarnă, înconjurați de localnicii ce devorau captura în stil sushi, direct din ligheanele pline cu apă de mare și orătănii marine. Le-am urmat exemplul și am savurat cu plăcere o farfurie imensă cu arici de mare. Ba chiar prima îmbucătură am primit-o direct din mâinile muncite ale unui pescar, pentru exemplificare.
Și dacă tot am povestit la început de trecutul turbulent al regiunii, locul ideal unde puteți afla mai multe detalii istorice este Castelul Normanno Svevo. Ridicat din ordinul Împăratului Frederic al II-lea pe ruinele unei foste fortificații, castelul a suferit numeroase transformări în cei aproape 800 de ani de existență. Perioada de glorie a fost atinsă în secolul a XVI-lea, când cetatea a fost mărită și înfrumusețată prin intervenția a două femei, mamă și fiică: Isabella de Aragon, ducesă de Bari și Bona Sforza. În 2017, după ample lucrări de restaurare, castelul a fost deschis publicului ca muzeu. L-a vizitat și noi și ne-au impresionat artefactele expuse, în special detaliile de pe ceramica grecească de secole VII-III î.e.n.
- Polignano a Mare
Îmi și imaginez casele albe din Polignano a Mare ținându-se strâns una de alta, ca nu cumva, la o adiere mai puternică a vântului, să se ducă grămadă în marea aceea turquoise. Căci așa par, gata să se rostogolească de pe stânca pe care șed înghesuite. Dramatismul acestei imagini urcă micul orășel în topul celor mai frumoase din Puglia și clasifică plaja îngustă de la poalele orașului, Lama Monachile, drept cea mai fotografiată plajă din Italia.
Cele mai reușite cadre le puteți imortaliza de pe podul Ponte Borbonico di Lama Monachile, dar și de la punctul de belvedere La Balconata sul Mare. Nouă ne-a plăcut însă și priveliștea de pe terasa unde parcă își cântă eternele versuri Domenico Modugno, mereu dornic de zbor spre albastrul infinit al cerului. Sau poate al mării ce se întinde agitată în zare? Și acum, în timp ce scriu aceste rânduri, fredonez în gând versurile ce l-au făcut celebru pe fiul acesta talentat al orașului: “Volare… oh, oh!… Cantare… oh, oh, oh, oh!/Nel blu, dipinto di blu, felice di stare lassù”.
Dar Polignano a Mare este fermecător în ansamblu. Un oraș poetic, atât la propriu, cât și la figurat. Străduțele sale înguste sunt „căptușite” (dacă îmi este permis să spun așa) cu versuri romantice. Nu trebuie decât să vă aventurați prin toate cotloanele și să le descoperiți! La final opriți-vă la o Caffè Speciale, cu notele sale discrete de Amaretto și coajă de lămâie. Iar dacă sezonul și bugetul vă permit, puteți opta și pentru o cină romantică la celebrul restaurant Grotta Palazzese, amplasat, așa cum indică și numele, într-una dintre grotele săpate de valurile mării în stânca ce susține întregul oraș.
- Monopoli
La numai un sfert de oră de Polignano a Mare, o altă bijuterie a Pugliei așteaptă tăcută să fie descoperită. Monopoli, căci despre el vorbesc, este un orășel micuț, dar fermecător. Aceleași străduțe înguste, mărginite de case văruite în alb și înghesuite una într-alta, aceeași mare albastră și agitată ce se deschide la capăt de drum, aceeași atmosferă boemă.
Iarna l-am găsit aproape pustiu, uitat parcă în bătaia vântului. Ne-am intersectat doar cu câțiva localnici zgribuliți. Pe cei mai mulți i-am găsit la biserică, la slujba de seară. Ni s-a părut perfect de explorat așa, gol. Încerc însă să fac un exercițiu de imaginație și să-l văd într-o seară de vară, la apus, ticsit cu turiști. Cred că nu mi-ar displăcea nici astfel, ba din contră!
- Zoosafari Fasanolandia
Pentru cei mai mici dintre călători (și nu numai), un popas la parcul tematic Zoosafari de langă Fasano aduce cu sine o experiență de neuitat. Imediat ce treci cu mașina de porțile parcului, te trezești înconjurat de animale, de la câteva capre răzlețe, la o incursiune în cușca leilor. Traseul șerpuiește printre sălbăticiunile captive, dar este o ocazie ca cei mici să se familiarizeze cu diverse specii animale, în cazul în care nu pot ajunge să le admire în mediul lor natural. Nu doresc să deschid subiectul privind etica acestor parcuri, însă pot confirma că, pe de-o parte, Alma a fost foarte fericită să vadă în carne și oase personajele favorite din cărticele, iar pe de alta, animalele păreau bine îngrijite și, cu mici excepții, dispuneau de spațiu generos.
- Ostuni
Pornind din Monopoli către sud, cum treci de Fasano, drumul unduiește printr-o întindere aproape nesfârșită de măslini. Din loc în loc, porțile monumentale ale câte unei maserii (fostă fermă fortificată) întrerup monotonia și stârnesc curiozitatea – oare ce se regăsește dincolo de ele? În acest context, Ostuni te ia aproape prin surprindere când se înfățișează, precum un val înspumat, deasupra mării aceleia verde-cenușiu de măslini.
Cunoscut drept Orașul Alb („La Città Bianca”), Ostuni este un loc dintr-acela unde merită să te pierzi cu orele. Asta dacă nu pățești ca noi și ajungi să îl vizitezi pe un ger năprasnic. Cine ar fi crezut că în sudul Italiei vom avea parte de o vreme atât de ostilă și chiar de fulgi de zăpadă, care se străduiau să concureze cu nuanța spălăcită a caselor? De multă vreme nu am mai îndurat un astfel de frig, dar vă spun sincer că a meritat!
Se pare că Ostuni ne primește numai cu extreme meteorologice. Dacă la prima vizită casele albe se pierdeau dincolo de fulgii de zăpadă, la cea de-a doua, acestea tindeau să se topească alături de noi, pe o căldură insuportabilă. Nici de data aceasta nu l-am putut explora în voie, căci am preferat să zăbovim la terasa umbrită descoperită la capătul unor trepte. Însă acum orașul avea alt suflu, mult mai animat! Poate data viitoare se lasă totuși descoperit mai în profunzime!
Și dacă tot am deschis subiectul “masseriilor”, sincer vă spun că trebuie să vă cazați măcar o noapte la o astfel de fermă. Acestea fac parte din individualitatea Pugliei și amintesc de epoca când pirații poposeau pe neașteptate pe aceste meleaguri. Fortificate, ferecate cu porți masive și văruite în alb ca să reflecte căldura năucitoare a verii, maseriile aveau rolul de a adăposti și a apăra avuția (a se citi producția de ulei de măsline) și onoarea familiilor locale. Transformarea acestora în proprietăți de lux a devenit o provocare arhitecturală și culturală a zilelor noastre. Confirmăm reușita proiectului după șederea la Masseria San Francesco, atât de frumos amplasată și decorată. Chiar dacă vântul și gerul ne-au pus bețe-n roate și ne-au țintuit la interior, lângă șemineu, întreaga proprietate ne-a încântat vizual și ne dorim să o revedem și în alte condiții.
- Cisternino
Vrăjiți de mai cunoscutele Monopoli, Ostuni sau Alberobello, majoritatea călătorilor ocolesc micul orășel Cisternino. De altfel, la fel am făcut și noi și, dacă nu se gândeau cei de la Wizzair să ne prelungească șederea cu încă o zi, reprogramându-ne zborul de retur, probabil că nu descopeream această bijuterie.
Cocoțat pe un deal ca și Ostuni, Cisternino te seduce întâi cu priveliștea amplă spre Valea Itriei.
Apoi, după ce te aventurezi prin labirintul de străduțe ale centrului istoric, înțelegi de ce este considerat unul dintre cele mai frumoase orășele ale Italiei. Intim și pitoresc, cu clădirile albe împodobite cu ghivece cu flori colorate, cu scările mici, cu arcadele care te conduc spre curți ascunse, Cisternino este genul acela de loc în care adori să te pierzi.
- Locorotondo
Considerat unul dintre cele mai frumoase sate ale Italiei, Locorotondo este un alt motiv pentru care te vei îndrăgosti de Puglia! Locorotondo nu se laudă cu obiective impresionante. Farmecul lui se regăsește în firescul detaliilor: un ghiveci cu flori ici, o damigeană colorată colo, o pictură murală, o ghirlandă colorată și tot așa!
Între atâtea orașe albe, Locorotondo, cu tușele sale de culoare, este ca o gură de aer proaspăt pe care trebuie să o inhalezi dacă ajungi în zonă!
- Alberobello
Alberobello nu are nevoie de nicio introducere. Casele sale atipice, „trulli”, realizate ca un puzzle din piatră, scot din anonimat micul orășel. Astfel de case țărănești, construite din plăci de piatră fără liant, am mai întâlnit și la Village des Bories, în inima Provenței. Spre deosebire de acelea, cele din Puglia sunt încă utilizate. Tehnica aceasta de construire se presupune că ar fi fost adusă în Puglia de agricultorii turci din Anatolia. Indiferent de origine, construcția acestor case, cu aspect în mod deliberat precar, a devenit o stratagemă a țăranilor din vremuri medievale pentru a evita plata unor taxe către autorități. Astfel, în cazul unor inspecții, țăranii demolau rapid casele și scăpau fără să scoată galbeni din buzunar. Tradiția trulli a dăinuit și după ce aceștia și-au dobândit libertatea, devenind parte din identitatea locuitorilor.
Trebuie să admit că mă așteptam să fie o arie foarte restrânsă cu astfel de căsuțe ca de ștrumfi, dar în realitate acestea se regăsesc de-a lungul întregii Văi Itria. Cele mai multe și mai bine conservate sunt concentrate în cartierele Rione Monti și Aja Piccola din Alberobello. Și cel mai bine le cuprinzi cu vederea de la Belvedere Santa Lucia.
Unul dintre cele mai fascinante trulli este Trullo Sovrano, singurul trullo cu două etaje, care astăzi găzduiește un mic muzeu. L-am vizitat și noi și ni s-a părut tare interesant modul de viață al locuitorilor. Fostă biserică, construcția a fost achiziționată de o familie înstărită pe la finele secolului XIX, fiind locuită de aceasta până în 1960.
Un alt trullo emblematic este Trullo Siamese, singurul trullo care are două cupole unite central. Pe acesta l-am admirat doar pe dinafară, însă ne-a impresionat cu aspectul său inedit.
La final, am zâmbit în sinea noastră, bucuroși că am avut ocazia să descoperim un astfel de loc unic, desprins parcă dintr-un film de desene animate!
Detalii logistice
Am zburat la Bari, cu Wizzair, prețul biletului achiziționat cu aproximativ două săptămâni înainte fiind de 330 lei, doar cu rucsac și cu loc inclus. La cea de-a doua vizită în regiune, am optat pentru un zbor pe aeroportul din Brindisi.
Pentru că timpul avut la dispoziție era limitat și am vurt să profităm la maximum de el, am închiriat mașină direct din aeroport. După experiența din Treviso, am ales tot Sicily by Car, bineînțeles cu asigurare integrală, fiind reținută o mică garanție pentru combustibil.
Parcare am găsit peste tot, cu plata la automat. Vă recomand să citiți cu atenție anunțurile, căci în unele locuri este interzisă parcarea în anumite intervale orare, în altele nu se plătește decât în zilele lucrătoare. De asemenea, țineți cont că în unele orașe sunt stabilite zone cu trafic limitat (ZTL), iar depășirea acestor granițe în perioadele de ZTL active vă poate aduce amenzi usturătoare.
În ceea ce privește cazarea, prima noapte am petrecut-o la Al Pescatore B&B, chiar la limita orașului vechi Bari. Îl recomandăm cu încredere, fiind bine localizat, cochet și cu un concept interesant de mic dejun. Cea de-a doua noapte am petrecut-o la Masseria San Francesco, despre care v-am vorbit deja în cuprinsul articolului. Am fost cazați într-un apartament cu două dormitoare, absolut superb! De altfel, și spațiile comune ni s-au părut decorate cu mult gust, întreaga investiție fiind făcută cu fonduri europene. Singurul inconvenient a fost vântul, care ne-a lăsat fără energie electrică peste noapte și ne-a determinat să servim atât cina, cât și micul dejun, cu gecile pe noi. Dar ce mai conta când ne aflam într-un loc așa minunat?
Din punct de vedere culinar, de neratat sunt sandwich-urile, în special cele cu burrata și caracatiță, de la Mastro Ciccio (Bari), Sgagliozze (mămăligă prăjită), “pasticciotti” de la patiseria Martinucci și feliile de cassata de la Gelateria Gentile, toate udate din belșug cu vin Primitivo di Manduria.
Un loc cu mâncare bună, vinuri geniale și o atmosferă relaxantă este și Cantine Amalberga, situat pe drumul ce leagă Ostuni de Cisternino.
- Ce mai aveam pe listă, dar nu ne-am încadrat în timp: turul ghidat la peștera “Grotte di Castellana” și excursia la Castel del Monte. De asemenea, ne-ar fi plăcut să mai avem câte un stomac să degustăm și Focaccia Barese de la Panificio Fiore, dar și Panzerotti (un soi de pizza calzone umplută cu sos de roșii și mozzarella și apoi prăjită) de la Pizzeria di Cosimo, ambele în Bari Vecchia.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
