Într-o lume atât de mare și diversă, ni se întâmplă rar să revenim într-un loc deja explorat. Iar atunci când se întâmplă, aș putea spune că energia locului ne-a pătruns în vene și ne-a făcut dependenți de pământurile și apele acelea unice. Așa a fost și cu Salento, cea mai sudică porțiune a Pugliei. Am ajuns prima data pe meleagurile sale la mijloc de mai și, doar o lună mai târziu, ceva ne-a atras iarăși printre acele câmpii arse de soare, bătute de vânturile sărate și înconjurate ca într-o îmbrățișare strânsă nu de una, ci de două mări distincte.
Pe o parte este Coasta Adriatică, mai sălbatică, cu golfuri stâncoase și grote adânci. Aici, roca gălbuie, specifică zonei, se pierde sub ape dintre cele mai turcoaz. Aici, cărări înguste lasă în urmă pădurile de pini și dezvăluie plaje ascunse, cu nisip din cel mai fin. Este zona în care mă regăsesc cel mai bine. Însă nici Coasta Ionică nu e mai prejos. Ba chiar, aș putea spune că plaje sale întinse, cu ape calme, răspund criteriilor de “vacanță” general valabile.
Între acestea, centrul istoric baroc al orașului Lecce, masserii care încă își prelucrează propriul ulei de măsline și orașe mici, unde proiecte creative apar în spatele unor uși anonime, așteaptă să fie descoperite de călătorul curios. Haideți să le pătrundem secretele împreună și să completăm, astfel, itinerariul prin Puglia!
- Lecce
Inima Salento-ului, Lecce, își încântă vizitatorii cu arhitectura sa barocă. Construit din piatră lecceză, în nuanța untului, centrul istoric al orașului Lecce este un labirint de străduțe mărginite de palate și biserici cu fațade dantelate și cu balcoane de unde heruvimi sculptați par să te vegheze la fiecare pas. Odată ce treci de Porta Rudiae, cea mai veche dintre cele patru porți către centrul istoric al orașului, personajele împietrite te urmăresc parcă cu fiecare pas. De altfel, încă de la intrare faci cunoștință cu fondatorii orașului, ale căror busturi stau suspendate în spațiu și timp, pe coloanele porții, în timp ce din vârful acesteia te întâmpină statuia Sfântului Oronzo, o figură foarte venerată în Salento.
Rătăcind pe străduțele pline de farmec, în doar câteva minute te trezești în impresionanta Piazza del Duomo, unde grandoarea Catedralei Maria Santissima Assunta și a Turnului Clopotniță cu siguranță îți vor smulge primul “Wow!”, rostit răspicat. Desigur, și palatul ce găzduiește Seminarul și Muzeul de Artă Sacră merită o oprire, însă mai apoi recomand să porniți în descoperirea celorlalte clădiri baroce emblematice, între care Biserica Sfintei Cruci, Biserica Sfintei Clara și Biserica Sfântului Matei. Structurile impunătoare ale acestora, basoreliefurile, sculpturile în piatră, dar și altarele prețioase, cu decorațiuni rafinate, îți vor confirma că Lecce își merită pe deplin titulatura de „Florența Sudului”.
În acest periplu vei ajunge negreșit și în Piazza Sant’Oronzo, piața principală și simbol al istoriei milenare a orașului Lecce. Aici te vor surprinde Amfiteatrul Roman și Coloana lui Sant’Oronzo, înaltă de 29 de metri, care leagă parcă toată succesiunea de obiective într-un prezent veșnic al încântării.
- Otranto
După un asemenea prim popas cultural, propun să lăsăm în urmă filele istoriei și să ne încântăm privirea cu o serie de minuni naturale. Ca trecerea să nu fie tocmai bruscă, primul dintre ele, Grotta della Poesia, combină frumusețea naturală cu legenda. Dolina adâncă, săpată în stâncile de calcar de lângă Roca Vecchia, cu forma sa dramatică și apa de un turcoaz aproape ireal, este considerată una dintre cele mai frumoase piscine naturale din lume. Însă este deopotrivă și parte a unui sit arheologic, care include ziduri mesapiene antice și inscripții votive, dovedind că acest loc a fost considerat sacru încă din antichitate. Folclorul local a romanțat însă realitatea istorică: se spune că o frumoasă prințesă iubea să înoate aici, atrăgând poeți din toată Mediterana care călătoreau doar pentru a-i dedica versurile lor și mărturie ar sta o serie de inscripții antice, gravate în piatră. Cine știe…
Ceva mai la sud, din aceleași ape de peruzea se înalță câteva formațiuni calcaroase, cu arcade și coloane amintind de structura unei catedrale. Ai putea zice că Faraglioni di Sant’Andrea, sculptați cu atâta măiestrie de apă și vânt, au fost sursa de inspirație pentru bisericile din Lecce.
Pentru aceia dintre voi care tânjesc să zăbovească pe o plajă perfectă, Torre dell’Orso, Plaja Alimini și Baia dei Turchi trebuie incluse în itinerariu.
În imediata apropiere, Otranto este unul dintre cele mai încântătoare orașe din Puglia. Cu amestecul său de situri istorice, peisaje uimitoare și cultură locală vibrantă, Otranto oferă o experiență de călătorie bogată și împlinitoare, care surprinde esența farmecului unic al Pugliei.
Și aici, labirintul de străduțe cu restaurante, cafenele, ateliere de artă și boutique-uri cu suveniruri din ceramică colorată gravitează parcă în jurul Catedralei, nucleul micului oraș. De altfel, întreaga istorie a locului este strâns legată de acest edificiu. Astfel, în anul 1480, otomanii au debarcat în apropierea orașului, având ca țintă expansiunea în Italia de sud. Ajunși la Catedrala din Otranto, aceștia au găsit înăuntru 813 creștini devotați, ascunși în naos. Grupului i se oferă opțiunea de a se converti la islam, dar cum toți refuză, arhiepiscopul care îi conducea este decapitat pe altar, iar clericii sunt tăiați în două. Dintre ceilalți bărbați capturați, un meșteșugar pe nume Antonio Primaldo este deosebit de ferm în convingerea sa și i-a încurajat pe toți ceilalți să persevereze în credință. Craniile martirilor au fost ulterior recuperate și sunt acum adăpostite în catedrală, închise în sticlă, în spatele altarului.
De remarcat este și mozaicul medieval de pe podeaua catedralei, unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din Europa, o reprezentare bizară și întinsă a arborelui vieții.
- Santa Maria di Leuca
Continuând spre sud, după un scurt popas foto la Farul de la Punta Palascìa, cel mai estic reper geografic al Italiei, poți face o mică escală pentru o baie tămăduitoare în apele sulfuroase de la Santa Cesarea Terme.
Următoarea oprire este negreșit una simbolică, în punctul în care Marea Adriatică și cea Ionică se întâlnesc, respectiv la Santa Maria di Leuca. Atât orășelul, cât și întinderea de ape, pot fi cuprinse dintr-o privire de sus, de pe terasa ce se deschide în fața Bazilicii Santa Maria De finibus terrae (în traducere, “de la marginile pământului”). Dacă bazilica marchează marginea pământului din punct de vedere spiritual, farul de lângă aceasta delimitează întocmai promontoriul de mare și completează spectacolul vizual al locului.
Marina di Leuca, situată la baza stâncii, se dezvăluie ca fiind un orășel portuar odinioară cochet. Plimbarea pe promenada sa fermecătoare, mărginită de vile Art Nouveau completate cu detalii maure, cu siguranță va completa programul unei după-amiezi reușite. Aceste reședințe din secolul al XIX-lea, deși dramatic afectate de evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost folosite pentru a găzdui persoanele strămutate, în timp ce balustradele și grinzile lor au fost transformate în arme, sunt în prezent o atracție turistică importantă. Mi le imaginez restaurate și gata să găzduiască tot felul de evenimente culturale, la fel cum îmi imaginez spectacolul natural oferit de succesiunea de grote ce delimitează țărmul. Ne-ar fi plăcut să le putem admira din barcă, optând pentru unul dintre tururile locale, dar căldura năucitoare și timpul limitat avut la dispoziție ne-au determinat să lăsăm experiența pe data viitoare.
Ne-am consolat însă repede, cu picioarele în nisip și vântul în păr, pe superba Plajă Pescoluse, supranumită “Maldive de Salento”. Nu am ajuns încă în Maldive pentru a certifica dacă similitudinea este îndreptățită, dar pot confirma că nisipul alb și fin, care se pierde în apa cu nuanțe variate de albastru, pot defini ceea ce eu consider “plaja perfectă”. Singurul aspect care mă face să mă abțin totuși de la superlative este aglomerația de la mijloc de iunie, dintr-o amiază caniculară.
- Gallipolli
Nici Plaja Torre San Giovanni nu este mai prejos, sub aceeași rezervă a aglomerației.
Preferata mea de pe latura vestică a peninsulei rămâne Plaja Punta della Suina, ascunsă și ea dincolo de pădurea de pini. Am găsit-o pustie într-o dimineață liniștită de vară și ne-am simțit ca și cum ar fi fost doar a noastră, dintotdeauna.
Am fi rămas acolo, între pini, nisip și mare, dacă soarele din ce în ce mai arzător nu ne alunga încă de la ore matinale. Așa că ne-am croit înapoi drum spre mașină, salutând turiștii care abia se adunau, cu sezlonguri, umbrele și bagaje de tot felul. Din când în când, privirea îmi fugea spre clădirile spălăcite, adunate pe o mică insulă legată de țărm print-un pod lung și formând unul din cele mai pitorești orășele din Salento, Gallipolli.
Nu e de mirare că numele orașului derivă din grecescul Kallipolis, însemnând “oraș frumos”, căci mica așezare portuară te cucerește îndată. Gallipolli nu abundă în obiective turistice notabile, însă promenada ce înconjoară labirintul de străduțe și case cu rufe atârnate la ferestre, terasele de unde poți privi în tihnă apusul și întreaga atmosferă boemă a locului te transpun într-o stare ca de reverie.
- Nardò
Concurând cu renumitul Lecce la capitolul edificii baroce, Nardò este o mică bijuterie, care a câștigat detașat aprecierea mea prin prisma autenticității. După un periplu pe străzile sale, la vânătoarea de minuni arhitecturale, fie ele biserici, palate sau simple fântâni, ne-am amestecat printre localnicii adunați la asfințit în Piazza Salandra, cu un aperitiv în față. Alma a alergat cu mingea încolo și încoace, stârnind admirația unor octogenari adunați la taclale. La fel ca și ei, am privit minute în șir trecătorii, am zâmbit, am salutat și am interacționat, ca și când eram de-ai locului. Probabil că toată această experiență este cea care a trecut Nardò pe loc fruntaș între orașele mele favorite din întreaga Puglie, nu doar din Salento.
Am citit ulterior că Muzeul de Preistorie din micul orășel găzduiește, printre altele, cele mai vechi fosile de Homo sapiens de pe continentul eurasiatic. Data viitoare îl vom vizita negreșit!
- Galatina
Un alt orășel neașteptat de pitoresc este și Galatina, al cărui punct de interes principal este Bazilica di Santa Caterina d’Alessandria, împodobită cu fresce fabuloase datând din secolul al XV-lea.
Însă pentru pofticioși, obiectivul de neratat și motivul pentru care orășelul merită inclus în itinerariu este Patiseria Andrea Ascalone, considerată locul de naștere al renumitului pasticciotto. Mica patiserie, cu tejghele vechi și cântare de alamă, prepară deliciosul desert după o rețetă strict păzită, încă din 1745. Am cumpărat și noi un pasticciotto cald, cu cremă fină și l-am savurat în tihnă, înainte de a ne continua călătoria.
- Oria
Până la Oria sunt multe de făcut și văzut, iar salba de plaje superbe, cu nisip fin și intrare lină în mare, întinse între Porto Cesareo și San Pietro in Bevagna, sunt cu siguranță demne de menționat. Favoritele mele rămân Plaja Punta Prosciutto și Plaja Rezervei Naturale Salina dei Monaci, dar asta în contextul în care nu am avut răgaz să le descoperim pe toate. Iar la acestea recomand să ajungeți dimineața cât mai devreme, căci spre prânz devin aglomerate și își pierd din farmec.
Și dacă la fel ca și pe noi, căldura și aglomerația vă îndeamnă să căutați locuri mai umbrite și izolate, la orele amiezii puteți lua la pas străduțele pustiite ale orășelelor din apropiere. Puteți avea surpriza să descoperiți adevărate comori!
Spre exemplu Oria, cu o istorie milenară și fostă capitală a Messapiei, te atrage pe măsură ce te apropii cu zidurile sale crenelate, parte a unui vechi castel. Odată ce pășești dincolo de porțile orășelului, ai senzația că răsfoiești mai multe pagini ale unui manual de istorie. Așadar, orice tur al orașului ar trebui să înceapă cu o vizită la Palazzo Martini Carissimo, care găzduiește un mic muzeu de arheologie, unde vă puteți pune la curent cu câteva detalii istorice privind civilizația mesapiană.
După un ocol pe la catedrală, este musai să continui cu o plimbare fără scop pe aleile neregulate, cu case vechi și curți interioare, ale vechiului Cartier evreiesc. Căci Oria a adunat, începând cu secolul IX, o importantă comunitate evreiască care a jucat un rol fundamental în dezvoltarea micului orășel.
- Mesagne
În fine, în drumul spre aeroport, nu uita să poposești și prin Mesagne, un alt orășel deosebit de autentic și cu o istorie bogată. Acesta a fost o importantă așezare mesapiană, înainte de a fi condusă de romani. În prezent, centrul este dominat de castel și de câteva cu clădiri care dezvăluie episoade de arhitectură barocă și renascentistă. Și chiar dacă nu aș putea numi un obiectiv de neratat, întregul orășel îmi pare că întruchipează toată esența Salento-ului.
Detalii logistice
Poarta de intrare în Salento a fost Brindisi, iar ocazia a fost zborul direct și ieftin oferit de Wizzair.
Local, ne-am deplasat cu mașina închiriată de la Sicily by Car, una dintre companiile pe care le preferăm atunci când se regăsește între opțiuni.
În ceea ce privește cazarea, am optat pentru o serie de masserii, care să ne facă experiența cât mai deplină. Astfel, prima noapte am petrecut-o la Masseria Vaccaro, situată în apropierea aeroportului, lângă Mesagne.
Ulterior, ne-am perindat pe la Masseria Rescio, lângă Avetrana, Masseria Montelauro și Masseria Spartivento, în apropiere de Otranto, respectiv Masseria Samenti, în apropiere de Gallipolli.
Pentru vizitarea obiectivelor baroce reprezentative din Lecce, puteți achiziționa un bilet combinat, LeccEcclesiae. Acesta se poate cumpăra de la casa de bilete din incinta Seminarului.
La ieșirea din Otranto, faceți un mic ocol și la Pasticceria Merola, de unde puteți lua la pachet niște pasticiotti absolut delicioși.
Pentru o experiență culinară autentică, includeți pe listă Tenuta Li Chiantati AgriExperience. Aceia mai aventuroși dintre voi puteți încerca și produsele lor cu carne de cal. Și cum o cină reușită depinde și de calitatea vinului, în Salento soiurile locale, Primitivo și Negroamaro, conțin parcă în fiecare picătură soarele, vântul și marea. Atât de complexe și corpolente îmi par! Desigur, puteți să le degustați și la diverse crame locale, dar cel mai bine treceți pe la Cooperativa producătorilor de vin din Manduria. Noroc!
În ceea ce privește costurile, pentru a parca în apropierea zonelor de plajă, în niște așa-zise parcări improvizate pe câmp, am scos din buzunar între 4 și 7 euro. Închirierea unui set de două șezlonguri și umbreluță costa de la 25 euro în sus, plajele amenajate fiind foarte înghesuite și nu cu cele mai bune condiții. Mai mult, este recomandată rezervarea acestora în prealabil.
Încercați să organizați călătoria în extrasezon. La cea de-a doua vizită, chiar la debutul sezonului (15 iunie), plajele tindeau să fie foarte aglomerate după ora 10, iar căldura, cum am mai spus, năucitoare. Dacă mai luați în considerare și prețurile mai mari, deja sunt șanse ca vacanța să tindă spre eșec și să nu apreciați destinația la adevărata valoare.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
