Călătoria în Tenerife am amânat-o destul de mult. Auzisem tot felul de păreri contradictorii și îmi creasem o serie de prejudecăți despre ce aveam să găsesc la destinație. Și poate nu ajungeam nici astăzi acolo dacă nu găseam o ofertă bună la biletele de avion fix când mă documentam pentru o nouă vacanță. Ce e drept, chiar și așa, mai mult am dat cu banul decât să mă decid în mod rațional asupra călătoriei. Dar în final s-a dovedit că banul a fost norocos și am ajuns să descoperim o insulă fabuloasă, care ne-a intrat pur și simplu la suflet. Iar cinci ani mai târziu am revenit pe acele meleaguri. Asta ca să vă faceți o idee despre cât de mult ne-a plăcut și despre cât de „acasă” ne simțim pe această insulă.
- Parcurile
Tenerife nu este acea destinație exotică, cu plaje cu nisip alb, mărginite de palmieri aplecați leneș spre apele străvezii, cum mulți se așteaptă. Plajele ei naturale au, în general, nisipul negru și sunt mărginite mai degrabă de stânci roșiatice, decât de palmieri. Însă exotismul insulei stă în parcurile ei naturale.
Parcul Rural Anaga, o regiune muntoasă din nord-estul insulei, formată de o erupție vulcanică în urmă cu 7-9 milioane de ani, cu creste tăioase și văi adânci, este o călătorie în timp către acele vremuri preistorice când pădurile de laur îmbrăcau mare parte din bătrâna Europă. Inclus în lista rezervațiilor biosferei, parcul își răsfață vizitatorii cu unele dintre cele mai sălbatice peisaje. O plimbare prin pădurea de lauri te va transpune, cu siguranță, în basmele cu vrăjitoare și Feți-Frumoși din copilărie. Asta pentru că pădurea este în permanență învăluită într-o ceață suavă, iar umiditatea crescută permite dezvoltarea unor specii de plante endemice. Ba mai mult, în Anaga există chiar și un cătun, El Bailadero, despre care se zvonește că ar fi fost numit după o întrunire a vrăjitoarelor ce ar fi dansat în jurul focurilor în acel loc.
Orice incursiune în parc ar trebui să înceapă cu un popas la centrul pentru vizitatori Cruz del Carmen și la punctul de belvedere din apropierea acestuia. De aici pornesc numeroase trasee de drumeție, mai mult sau mai puțin dificile. Noi am ales Sendero de los Sentidos 3, un traseu circular de aproximativ 1,3 kilometri, cu grad de dificultate redus, care să ne introducă puțin în atmosfera parcului. Copacii cu forme stranii, acoperiți de mușchi și de picături de apă în care se reflectau razele de soare ce reușeau să străpungă ceața lăptoasă, ne-au transpus în adevăr în ținutul mistic despre care vorbeam mai sus.
Continuând drumul spre Mirador Pico del Ingles, înainte de a vă desfăta cu priveliștea, mai aveți de parcurs un „traseu inițiatic”. Este vorba despre Camino Viejo al Pico del Ingles. Acum nu înțelegeți greșit, nu vă sugerez să parcurgeți în întregime vechiul drum spre Pico del Ingles. Dar sunt convinsă că nu veți rămâne indiferenți la imaginea “tunelului” format de zidurile acoperite de mușchi și de coronamentele copaciilor ce formează un adevărat tavan boltit. Oare în ce lume a tenebrelor trebuie să ducă un astfel de drum?
Mărturisesc că noi nu ne-am încumetat să aflăm. Am preferat să ne continuăm drumul spre cătunul Chinamada, unde ne-am bucurat de priveliștile absolut fermecătoare, dar și de un prânz delicios servit la bodeguța locală. Ca să vă faceți o idee despre specificul locului, trebuie spus că locuitorii din Chinamada trăiesc în case săpate în stâncă, iar cătunul a fost racordat la energie electrică abia în anii ’90.
Dornici să vedem mai mult, am făcut cale întoarsă și ne-am îndreptat spre un alt sat din incinta parcului, Taganana. Înconjurat de plaje virgine și formațiuni stâncoase care se ridică din mare, Taganana este calea de acces spre paradisul surferilor. Mai mult, văzut de pe munte, satul cu casele albe pare el însuși născut din spuma valurilor gigantice.
Și dacă tot am adus vorba despre plaje, dincolo de limita sudică a parcului se întinde acea plajă devenită emblematică pentru Tenerife, Playa de Las Teresitas. Aceasta a fost creată artificial prin anii ’70, cu nisip adus din Sahara și este locul perfect pentru relaxare după atâta colindat.
Probabil cea mai frumoasă (sau, mai corect spus, cea mai misterioasă) plajă a insulei o regăsiți tot în incinta Parcului Rural Anaga. Dar trebuie să vă câștigați cu mult efort dreptul de a vă bucura de farmecul ei. Pentru că drumeția către Playa de Roque Bermejo este una cu urcușuri și coborâșuri, cu emoție, cu încântare, cu surprize plăcute, cu alegeri asumate, cu teamă, cu pași nesiguri pe marginea prăpastiei, cu vulnerabilitate și cu nerăbdare. Dar cu speranța că vei ajunge cu bine la destinație și că la finele zilei vei fi mai bogat în experiențe!
Traseul pornește dintr-un alt cătun izolat al parcului, Chamorga. Drumeagul te poartă inițial la vale, printre grădinile improvizate ale localnicilor. După vreo jumătate de oră de mers susținut, grădinile cedează locul stâncilor golașe și numai păsările cerului îți mai veghează, din înalturi, pașii. Continui să cobori și te întrebi, în sinea ta, cum vei urca la loc panta, în căldura amiezei. Parcă îți vine să renunți, mai ales că peisajul, deși frumos, nu îți taie respirația. Nu încă! Noroc cu acordurile la muzicuță ale unui domn trecut de prima tinerețe, care te prinde din urmă în pas alert și te depășește, stârnindu-ți curiozitatea și încrederea că destinația te va surprinde.
L-am urmat și noi, însuflețiți de cântecul ce umplea valea, până în dreptul unei case părăsite. De aici se zărea turla unei bisericuțe și o mică așezare umană, astfel că am decis să continuăm traseul către aceasta. Însă pe măsură ce ne apropiam, privirea ne era captată de plaja aceea neagră, ca o adevărată Fata Morgana. Fâșia îngustă de nisip fin părea că înghite valurile învolburate ale Atlanticului. Și ne atrăgea și pe noi ca un magnet. Iar Claudiu tocmai ce lăsase costumele de baie în mașină, pe motiv că: „La ce ne trebuie?”… (Chiar așa, la ce ți-ar trebui costumele de baie pe o plajă aproape pustie, situată la un capăt de lume? O plajă ascunsă de stânci înalte și străjuită de câteva case pescărești, izolate total de civilizație, din preajma cărora te învăluie mirosul familiar de usturoi?)
Plătim cei trei euro ceruți de un bătrân localnic pentru o Coca Cola și o bere, ne luăm cutiile reci și ne întindem pe nisipul încins de soare. Mai sunt câțiva drumeți ca și noi, ajunși în acest mic paradis. Unii se răcoresc în apele oceanului, alții își mijesc ochii și ne scrutează, vizibil deranjați că am aflat secretul acestui loc aproape magic. Însă cu toții ne împărtășesc sentimentul de pace, de liniște, de început al lumii!
Încă de când coboram spre sat, am zărit, cocoțat pe o culme, Farul Anaga. Astfel că la retur ne-am gândit că dacă facem un efort și parcurgem kilometrul până la far, în continuare traseul spre Chamorga va fi mai lin. Nu mică ne-a fost surpriza să descoperim că, contrar așteptărilor, pe măsură ce avansam și cele câteva case albe se contopeau cu spuma oceanului, panta devenea și mai abruptă. Câteva ceasuri mai târziu, încă urcam din stâncă în stâncă. Noi și cele câteva capre sălbatice! Iar farul se pierdea în urma noastră, din ce în ce mai mic! Un punct la orizont! Dar ce mândră sunt de mine că am ajuns la capăt! Și că efortul depus a fost răsplătit cu cele mai încântătoare imagini și cu noi amintiri în albumul vieții!
Însă cel mai cunoscut parc natural al insulei este Parcul Național Teide, în mijlocul căruia tronează silueta impresionantă a vulcanului cu același nume. Cu cei 3718 m altitudine, Teide este cel mai înalt vulcan din Europa și al treilea cel mai înalt din lume, măsurat de la bază. Astfel că o ascensiune spre vârful acestuia nu numai că te va răsplăti cu priveliști de neuitat, dar îți va da și acel sentiment de mulțumire, de mândrie că ai ajuns acolo.
Ca să urci pe Teide sunt mai multe variante. Cea mai simplă cale de a ajunge spre culmile acestuia este cu mașina până la baza telecabinei. Indiferent de ruta pe care o vei alege, drumul te va încânta cu succesiunea de roci roșiatice, brune ori verzi, cu pâlcurile de pini ce se răresc treptat, pe măsură ce înaintezi, cu punctele de belvedere spre oceanul albastru. Ia-ți o marjă de cel puțin două ore pentru a ajunge la stația telecabinei, căci sigur vei opri la fiecare semn de belvedere ori vei dori să te fotografiezi cu câte un pin milenar, precum Pino Gordo.
Mai departe, telecabina te va purta pe deasupra cercului de nori ce învăluie muntele, până la altitudinea de 3555 m. Peisajul devine din ce în ce mai selenar, iar din loc în loc zăpada contrastează puternic cu nuanțele tari ale rocilor. Însă trebuie să știi că, pentru a continua traseul de la stația finală a telecabinei spre vârful craterului, ai nevoie de un permis special. În plus, dacă te știi cu afecțiuni cardiologice, mai bine nu te încumeți. Traseul nu este nici foarte lung, nici foarte abrupt, însă lipsa oxigenului se va resimți și fiecare pas în plus îl vei vedea ca pe o realizare. Dar sentimentul din vârf, de pe marginea craterului ce încă fumegă lent, nu poate fi redat în cuvinte! Întreaga lume se întinde la picioarele tale…
Dacă vreți să completați experiența Teide, vă recomand și o incursiune în vintrele vulcanice. Mai exact, în tubul de lavă Cueva del Viento, format de unul dintre cei 321 vulcani existenți pe insulă, Pico Viejo. Turul este unul ghidat și vă poartă printr-o porțiune din al șaptelea cel mai mare tub de lavă din lume și singurul cu trei niveluri diferite. Peisajul speologic inedit și explicațiile primite ne-au completat cunoștințele dobândite în urma unor expediții similare în Madeira, Lanzarote sau Terceira.
Pe lângă parcurile naturale, Tenerife se laudă și cu o rețea impresionantă de parcuri tematice și de agrement. Noi am ajuns doar la Loro Parque, un paradis creat de om ce adăpostește numeroase animale și păsări exotice din întreaga lume, printre care papagali, lei de mare, delfini, pinguini și mai ales orci. Fondat în 1972, parcul a fost conceput inițial ca rezervație pentru papagali. De-a lungul anilor, a devenit una dintre cele mai respectate instituții zoologice din lume, atât pentru frumusețea sa, cât și pentru respectul față de natură.
Chiar dacă în mod normal nu recomand activitățile cu animale în captivitate, în cazul Loro Parque lucrurile stau puțin diferit. Pentru că activitatea principală este aceea de salvare a necuvântătoarelor, nu de exploatare în scop turistic. Spre exemplu, pe lângă faptul că este o atracție ce nu trebuie ratată, spectacolul cu orci oferă o șansă la viață uriașelor mamifere salvate din diverse situații. Povestea lor va fi redată pe ecrane uriașe, în timpul spectacolului.
Iar pentru amatorii de adrenalină, parcul acvatic Siam, clasat între cele mai impresionante din lume, este cu siguranță alegerea ideală. Noi nu am reușit să ne bucurăm de facilitățile sale, dar nu puteam să nu îl amintesc.
- Plajele
Dincolo de peisaje selenare, păduri misterioase și tot felul de parcuri tematice, Tenerife își răsfață călătorii și cu plaje din cele mai diverse. Despre renumita Playa de Las Teresitas sau despre misterioasa Playa de Roque Bermejo v-am povestit deja, dar pentru aceia dintre voi care nu își imaginează o vacanță la mare fără a simți nisipul auriu sub tălpile goale, insula oferă și alte opțiuni. În Playa de Las Americas și Los Cristianos veți găsi plaje întinse, cu nisip importat din Sahara. De altfel, aceste stațiuni create special pentru turiști sunt cele mai căutate de către britanici ori nordici. Dacă visați însă la ape turcoaz, vă recomand să continuați căutarea spre nord, până la Playa del Duque.
Și dacă, pe lângă nisip fin și ape turcoaz, visați și la intimitate, vă vând un pont: Playa Abama, din cadrul resortului Ritz-Carlton, este în realitate publică. E drept, ca să ajungeți la ea veți avea de coborât (și, din nefericire, și de urcat) o serie de trepte, dacă nu sunteți cazați în resort să beneficiați de accesul la funicular sau la trenuleț. Dar vă garantez că efortul vă va fi răsplătit! Ah, și vă puteți recompensa și cu cel mai bun desert, la beach-bar-ul hotelului!
În ceea ce privește împătimiții de kitesurfing și windsurfing, trebuie spus că aceștia nu au mult de căutat, căci la scurtă distanță de aeroportul din zona de sud a insulei îi așteaptă plaja El Medano, atinsă constant de alizee.
În fine, plajele naturale ale insulei se regăsesc în zonă de nord și sunt plaje de origine vulcanică, cu nisip negru sau roșiatic. Acestea sunt preferatele mele, căci de cele mai multe ori vin la pachet cu peisaje dramatice. Spre exemplu, la Punta de Teno veți găsi o plajă mică, înconjurată de un peisaj vulcanic, cu stânci neregulate. Iar cireașa de pe tort este imaginea farului alb-roșu, în contrast desăvârșit cu albastrul intens al oceanului.
Nici piscinele naturale precum cele de la Charco del Viento nu sunt de neglijat. Ce e drept, la data călătoriei noastre am găsit oceanul destul de agitat, așa că noi doar am admirat valurile înspumate ce se spărgeau cu putere pe muchiile ascuțite ale rocilor vulcanice.
Ne-am luat revanșa la cea de-a doua călătorie, cu o baie răcoritoare în piscinele naturale Charco de los Chochos. Pe acestea le găsiți ușor, la capătul promenadei din Los Silos, fix lângă scheletul uriaș de balenă.
- Orașele
Stațiuni cosmopolite, orașe cu farmec istoric ori sate pierdute pe creste de munți, Tenerife le are pe toate. În timpul vacanței, ne-am străduit să îmbinăm obiectivele naturale cu partea culturală a insulei, așa că am dat câte o șansă și așezărilor umane să ne surprindă.
Capitala insulei, Santa Cruz de Tenerife, am văzut-o pe grabă. Cu toate acestea, ni s-a părut un oraș modern și cochet. Piesa de rezistență este, fără îndoială, Auditorio de Tenerife. Clădirea, comparată cu renumita clădire a Operei din Sydney, găzduiește spectacolele orchestrei simfonice, dar și alte concerte. Aceasta surprinde cu arhitectura ambițioasă, sub forma unui arc imens, ce te duce cu gândul la un val uriaș care pare să sfideze gravitatea. Vă recomand să vă rezervați din timp bilete la un spectacol, pentru a putea admira și interiorul și calitățile acustice ale structurii.
În imediata apropiere a auditoriului, un alt obiectiv inedit merită atenția călătorului. Este vorba despre Palmetum, o grădină botanică ce constituie un adevărat exemplu de sustenabilitate. Aici, o colină artificială, fostă groapă de gunoi a orașului, a fost transformată într-o oază verde unde locuitorii se pot refugia în căutarea liniștii.
La câțiva kilometri de Santa Cruz, San Cristóbal de la Laguna, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, își încântă vizitatorii cu clădirile sale istorice. Fostă capitală a insulei, La Laguna, este locul ideal unde puteți petrece o după-amiază liniștită, la o terasă, cu un pahar de vin în față, admirând arhitectura elegantă a clădirilor de secol XV-XVII.
Traversând insula spre nord-vest, veți întâlni în cale alte orășele fermecătoare. Probabil că cel mai frumos dintre ele este La Orotava, cu suita sa de clădiri tradiționale bine conservate și cu aerul acela de oraș nobiliar. În trecut, cei mai bogați rezidenți ai insulei se stabileau aici, pe Valea Orotavei, iar martore stau frumoasele case cu balcoane de lemn și curți interioare, precum La Casa de los Balcones.
Puerto de la Cruz, principala stațiune din nordul insulei, pe lângă facilitățile turistice, te încântă cu casele pescărești pictate, cu atmosfera de vacanță, dar și cu creațiile lui César Manrique, artistul despre care vă povesteam aici, precum Lago Martiánez. Iar dacă doriți să evadați preț de câteva ceasuri, cum o facea pe vremuri celebra Agatha Christie, Grădina Botanică este o adevărată oază, cu vegetația sa tropicală.
Dacă vă continuați drumul spre vest, pentru un peisaj unic și un alt fragment de istorie, vă recomand să faceți un popas la ruinele ascensorului de apă Gordejuela. Construit în 1903 de Compania Hamilton pe terenul accidentat și abrupt, ascensorul a fost prevăzut cu prima mașină cu aburi din insulă. Rolul său era să transporte apa în vederea irigării plantațiilor de bananieri din municipiile Realejo Alto și Realejo Bajo.
Icod de los Vinos are un farmec mai rustic. Așa cum sugerează și numele, orașul este renumit pentru producția de vinuri. Noi am avut ocazia să îl vizităm chiar în timpul festivalului de deschidere a primului butoi de vin din anul respectiv. Toată comunitatea era reunită în piața centrală, cu paharele cristaline în mâini, așteptând să deguste licoarea bahică. Am dat și noi verdictul, atât în ceea ce privește vinul proaspăt, cât și bucatele locale ce sfârâiau pe grătarele din jur.
Bineînțeles, ne-am minunat și de bătrânul copac pentru care este cunoscut micul orășel, Drago Milenario. Copacul este considerat cel mai mare și mai bătrân din specia sa, fiind declarat monument național și un simbol al insulei. Recomandarea mea este să mergeți în piața de lângă Biserica San Marco pentru a admira copacul. Noi am achitat taxa de acces în parcul în care este situat acesta, dar ni s-a părut mai mult o țeapă turistică. Cu atât mai mult când am descoperit și Casa del Drago, de unde perspectiva este și mai bună, cu o cafea specială în față!
Iar dacă vreți să aflați mai multe despre cultivarea bananierilor și beneficiile pe care această activitate le-a adus insulei, nu ezitați să faceți un popas și la Casa del Platano. Ah, la plecare să degustați vinul lor spumant de banane și fructul pasiunii! Curcubeu pe cerul gurii!
Garachico este un alt orășel fermecător, situat chiar pe malul oceanului și înconjurat de plantații de bananieri. Plimbarea pe străzile sale pietruite și înguste și printre clădirile încântătoare ne-a dus cu gândul la cadrele din telenovelele cu subiect istoric. Iar trecutul său chiar pare desprins din telenovele. Am citit că micul oraș a avut o istorie teribilă, cu erupții vulcanice, epidemii de ciumă bubonică, roiuri de lăcuste, incendii și inundații. Nu m-aș hazarda să zic că astăzi este un orășel liniștit. Asta pentru că, doar cu o săptămână înaintea călătoriei noastre, o parte dintre locuitori au fost evacuați după ce o furtună cu valuri de peste 6 metri înălțime a afectat câteva clădiri.
Later edit: Cinci ani mai târziu, am găsit aici un orășel total schimbat, cu case reabilitate, restaurante, cafenele, ateliere de artă și nu numai. Satul pitoresc devenise o stațiune cochetă, iar străduțele sale erau luate cu asalt de turiștii curioși.
În fine, toate ghidurile de călătorie vă vor trimite la Masca, satul cocoțat între munți. Am citit că până în anii ’90 nu exista drum spre satul cu case albe, ce par mai mult agățate de muchiile muntelui. Ideea de tradițional nu am regăsit-o, ba din contră, nouă ni s-a părut cam comercial locul, comparativ cu Chinamada. Asta nu înseamnă că nu am apreciat traseul prin munți și pe marginea ravenelor adânci, cu virajele în ac de păr și cu diversele puncte de belvedere.
Detalii logistice
Cum v-am mai zis, în fiecare călătorie încerc, pe cât posibil, să fac din cazare o experiență în sine. Pornind de la acest criteriu, aleg să schimb mai multe hoteluri sau pensiuni chiar și într-o călătorie de scurtă durată. Spre exemplu, în Sri Lanka am schimbat 9 hoteluri în 14 zile. În Tenerife am fost mai cumpătată, am schimbat doar trei locuri de cazare, inventând pretextul distanțelor față de obiective. În realitate, am vizitat fiecare obiectiv de la locul de cazare cel mai îndepărtat. Că doar nu tot timpul socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg.
Am început vacanța pe malul oceanului, la Costa Adeje, într-un hotel cu aer tropical, după cum spune chiar numele, respectiv Hotel Jardin Tropical.
Apoi, am dormit la o fermă cu parfum de epocă, amplasată în mijlocul unei plantații de bananieri, la Hotel Rural El Patio.
Ultima noapte, ca pentru reacomodare cu atmosfera urbană, am petrecut-o la hotelul Silken Atlántida Santa Cruz, unde atracția principală a fost liftul panoramic.
La cea de-a doua călătorie, am păstrat același tipar, împărțind cazarea între San Cristobal de la Laguna, San Miguel de Abona și Los Silos. De notat ar fi Gran Hotel La Laguna, cu facilitățile sale moderne, dar mai ales Hotelul Rural Casa Amarilla, amplasat și el într-o amplă fermă de bananieri.
Mașină am închiriat de la Cicar, compania locală despre care am mai povestit aici și aici.
Pentru permisul de acces spre vârful muntelui Teide trebuie să faceți rezervare prealabilă. Toate informațiile necesare le găsiți aici. Vedeți că permisele se epuizează cu mult timp înainte, așa că nu amânați prea mult! Aș mai adăuga că nu strică nici rezervarea turului cu telecabina. Dacă nu am fi avut permisele, noi nu am fi putut urca deloc în ziua respectivă. După ce am stat mai bine de o oră la coadă, am aflat că biletele se epuizaseră pentru întreaga zi, desi era abia ora 11. Pe baza permiselor, am fost lăsați să urcăm la ora înscrisă pe acestea.
Rezervare în avans vă trebuie și pentru turul la Cueva del Viento, dar și dacă aveți intenții să participați la vreunul din spectacolele de la auditoriu.
Sub aspect culinar, vă recomand să căutați birturile locale unde aveți șansa să mâncați copios, cu bani puțini. Amintesc aici Casa Alvaro din Chamorga sau birtul din Chinamada, El Rincón de Edu, amplasat într-o plantație de bananieri ori Guachinche El Talegazo, cu mesele sale răspândite printr-o grădină cu portocali. Iar dacă vă doriți și o experiență mai glamour, elegantul restaurant de la Mirador Lomo Molino, cu priveliștea sa grandioasă, este o variantă demnă de luat în considerare. (Și când te gândești că în urmă cu 5 ani aici era o ruină…)
- Ce ne-am fi dorit să mai facem, dar nu am reușit în timpul avut la dispoziție? Ei bine, o plimbare cu barca, în căutarea balenelor. Și o excursie pe timp de noapte la observatorul astronomic de pe Teide. Deși pe listă mai avem și alte obiective sau trasee de drumeție, între care amintesc Piramidele Güímar ori Sitio Litre, o proprietate din Puerto de la Cruz ce găzduiește o grădină tropicală de orhidee.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
