Nu puteam să nu profităm de recent introdusele zboruri directe și ieftine către capitala Albaniei, Tirana. Vizam de ceva timp această țară și a fost ocazia ideală să ne familiarizăm cu specificul locului. De fapt, nici nu ne-a fost tocmai greu, căci la prima impresie Albania ni s-a părut cea mai apropiată țară de România din câte am vizitat până acum. Și mă refer aici la urbanism (sau lipsa lui), la parcul auto axat spre branduri de lux, la traficul rutier haotic, la preparatele culinare și la aspectul general al localnicilor. Ba chiar și unele cuvinte sunt fix ca în limba română sau foarte similare. Pare că stau însă mult mai bine la calitatea serviciilor și la respectul interuman. Dar să nu divagăm…
Așadar, ne-am urcat în avion joi după-amiază și două ore mai târziu înfulecam bucate alese la o cramă locală, din apropiere de Durrës. Și nu știu cum se face, dar întreaga mini-vacanță a gravitat în jurul mâncării. Albania s-a dovedit o destinație culinară demnă de înscris pe lista oricărui gurmand. Dincolo de obiectivele turistice în sine, ne-a impresionat multitudinea restaurantelor și a cafenelelor cochete (de altfel, am citit că Albania ocupă primul loc în Europa la numărul de cafenele pe cap de locuitor), dar mai ales experiența completă pe care acestea ți-o oferă.
Durrës
Așa cum vă spuneam mai sus, mini-vacanța am început-o la o cramă. Peisajul rural din jurul orașului Durrës este plin de podgorii și crame, iar Abaia Winery este una dintre cele noi adăugate în palmaresul albanez. Crama propriu-zisă este amenajată în două foste buncăre antiatomice, construite în perioada comunistă. Nici nu putea fi găsită o utilitate mai bună acestor construcții, rezultatul psihozei unui dictator, decât aceea de adăpostire a butoaielor și a amforelor în care se desfășoară magia fermentației, transformând strugurii în aur lichid.
Peste drum de cramă se întinde podgoria tânără, dar și restaurantul elegant care te îmbie cu aroma preparatelor fine, potrivite să nuanțeze aromele licorii bahice. Untul de capră servit cu grisine calde, platoul imens de aperitive, dar și vita cu sos de vin roșu și ciocolată ne-au răsfățat papilele în cel mai delicat mod. Iar vinul de soi local a înnobilat întreg acest festin.
La finalul zilei, cazarea la Villa Pascucci, un adevărat “palat renascentist” amenajat într-un fost spital, ne-a transpus total în lumea opulenței, în deplin contrast cu drumurile proaste și clădirile dărăpănate din proximitate.
Cât privește orașul Durrës în sine, acesta este o fuziune captivantă de istorie și cultură, suprapusă pe fundalul Mediteranei și eclipsată parțial de urbanizarea haotică. Fiind unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe-port din Balcani, Durrës oferă o multitudine de experiențe pentru călători și, mai ales, pentru pasionații de istorie.
Explorarea acestuia ar trebui începută chiar de la nivelul mării, de pe Promenada Volga, decorată cu statui moderne și mărginită de cafenele. Aici resimți intens spiritul contemporan al albanezilor, ieșiți la plimbare indiferent de ora din zi sau de vreme.
Pe măsură ce începi să urci pe străduțele orașului, descoperi un adevărat muzeu în aer liber și devine tot mai pregnantă senzația că te afunzi în erele istorice. Noi am început saltul în timp cu perioada bizantină, a cărei mărturie stau ruinele zidurilor de apărare, cu tot cu turnul venețian dinspre mare. Acest ansamblu este cunoscut drept Cetatea Durrës.
Ceva mai încolo, ascunse între clădiri, câteva coloane amintesc de Forumul Bizantin. Acest sit arheologic datând din secolul al V-lea, deși nu tocmai bine conservat, relevă importanța orașului în timpul erei bizantine.
Probabil că odinioară această piață antică era un centru de interacțiune socială, așa cum este acum Piața Libertății din imediata apropiere, unde localnicii se plimbă și socializează printre fântâni arteziene și palmieri maiestuoși.
Însă piesa de rezistență a “muzeului” este Amfiteatrul roman al împăratului Hadrian. Al doilea ca mărime din Balcani, cu o capacitate de aproximativ 15.000 de locuri, impresionează cu sistemul complex de scări și galerii. Deși parțial excavat și nu în cea mai bună stare, amfiteatrul amintește de statutul orașului antic, dar și de evoluția în timp a acestuia. Căci deasupra amfiteatrului se înalță clădiri de locuit, iar sub galeriile boltite se ascundeau odinioară biserici bizantine.
Întregul amestec arhitectural ce caracterizează orașul poate fi cuprins cu o singură privire de la Balconul Durrës.
Iar dacă te încumeți să mai urci câteva sute de metri, fix în vârful colinei, precum cireașa de pe tort, se înalță fosta reședință regală de vară din perioada monarhiei albaneze. Ruinele vilei roz amintesc mai degrabă de declinul din perioada comunistă, decât de eleganța regală. Iar această clădire străjuiește parcă asupra întregului oraș, ca o amintire vie a istoriei recente.
Berat
Berat, cunoscut sub numele de “Orașul celor o mie de ferestre”, este o adevărată bijuterie arhitecturală, dar și un simbol al coexistenței religioase. Cele două cartiere istorice, amplasate pe fundalul munților Tomorri și separate de apele turcoaz ale râului Osum, oferă o priveliște fascinantă, iar importanța lor culturală este atestată de UNESCO, care a înscris micul orășel pe Lista Patrimoniului Mondial.
Mangalem, odinioară cartierul musulman, este cea mai reprezentativă zonă a orașului pentru arhitectura din perioada otomană. Majoritatea clădirilor datând din secolele XVIII și XIX păstrează detaliile arhitecturale și de design interior originale. Casele albe cu numeroasele lor ferestre creează un spectacol arhitectural unic, de unde și porecla orașului. Mangalem te invită să rătăcești la deal, pe străduțele înguste și pietruite, descoperindu-i cotloanele secrete. Iar la final te îndeamnă să îți odihnești picioarele, solicitate de atâta urcat și coborât, la unul din localurile ce servesc baclavale delicioase sau cafele cu caimac.
De partea cealaltă a râului, Gorica, fostul cartier creștin, te ademenește cu același labirint de alei pietruite care urcă pe dealul abrupt, printre casele parțial restaurate sau în plin proces de amenajare. La tot pasul te întâmpină pisici curioase, iar dincolo de ușile de lemn se zăresc portocali plini de fructe. Cred că în perioada de înflorire a acestora, spectacolul senzorial este complet. Dar cum nu am nimerit într-o astfel de perioadă, noi l-am desăvârșit la unul din restaurantele locale, Tradita e Beratit. Aroma și gustul bucatelor tradiționale, servite sub formă de meniu de degustare, alături de vinul casei, ne-a încântat simțurile!
Ca un adevărat simbol al toleranței religioase, vechiul pod arcuit, construit în 1780, unește cele două cartiere istorice. De partea cealaltă, noul pod metalic, alb, este ca o metaforă a trecerii timpului.
Și dacă tot am adus în discuție trecerea timpului, o imagine retrospectivă a întregii istorii a orașului o veți avea pe culmile acestuia, între zidurile Cetății Berat. Datând din secolul al IV-lea î.Hr., cetatea păstrează vestigii din perioadele ilirică, romană, bizantină și otomană. Ruinele moscheii roșii, vechile cisterne de apă, încă inundate, dar și bisericile bizantine cu fresce uimitoare, exemple neprețuite ale iconografiei albaneze, sunt doar câteva dintre reperele castelului. Iar uriașul cap al lui Constantin cel Mare, de la baza bisericii Sf. Maria din Blachernae (cea mai veche din Berat), amintește, pe de o parte, de originea iliră a locuitorilor, dar și de credința acestora.
Cât despre urcușul susținut până la zidurile cetății și mai apoi, chiar pe aleile pietruite, merită întrepătruns cu pauze pentru a admira priveliștea orașului ce se întinde mult în zare.
Citisem că albanezii au o tradiție, denumită xhiro. Se face că la apus, puzderie de oameni invadează cea mai apropiată stradă pietonală pentru relaxare și socializare. Localnicii se strâng la discuții, la câte un joc de șah, la o înghețată și, mai ales, la o cafea. În Berat, Bulevardul Republica este cel mai popular loc pentru xhiro. Însă vă mărturisesc că l-am găsit înțesat de localnici atât la asfințit, cât și a doua zi, cu noaptea-n cap.
Kazerma e Cerenit
Nu obișnuiesc să privesc restaurantele ca pe obiective turistice, deși completează în mod evident orice vacanță. Dar sunt unele care îți oferă experiențe complete, motiv pentru care merită mai multe cuvinte decât o menționare la detaliile logistice. Iar Kazerma e Cerenit este unul dintre acestea. L-am descoperit întâmplător, după ce am vizionat un vlog axat pe mâncare și care povestea despre preparatele delicioase ale unui chef local reunit, Ismet Shehu (cunoscut drept Ceren Ismet Shehu). Școlit la Londra unde emigrase inițial ilegal, acesta a fost unul dintre studenții aleși să pregătească prânzul pentru Regina Elisabeta a II și Prințul Philip pe parcursul Jubileului de Diamant aniversat în 2012. Întors în Albania, a deschis un lanț de restaurante ce-i poartă numele.
Kazerma e Cerenit este cel mai nou restaurant al acestuia, amenajat într-o fostă unitate militară. Fosta cazarmă reinventată găzduiește astăzi restaurantul propriu-zis, iar clădirile adiacente adăpostesc diverse laturi funcționale ale bucătăriei și cămării. Într-una atârnă la fereastră cârnații puși la uscat, într-alta pastele răsfirate pe rafturi de lemn și tot așa. Căci în Albania se practică foarte mult conceptul Farm to table (de la fermă în farfurie). În acest sens, ceva mai în lateral se întinde grădina de zarzavaturi și solarul unde își produc propriile legume, dar și spațiul amenajat pentru creșterea rațelor.
Odată ce pășești în interiorul cazărmii, te întâmpină o întreagă armată de tineri zâmbitori, care îți trec pe dinaintea ochilor cu tăvi uriașe și cu bucate aburinde. Meniul este unul standard, de degustare. Poți alege doar tipul de carne de la felul principal, dintre miel, vită și rață. În rest, așteaptă-te să fi copleșit de o serie, ce la un moment dat pare interminabilă, de preparate tradiționale delicioase, servite în vase de aluminiu ca de campanie. Brânzeturi felurite, burek cu diverse umpluturi, salate, colțunași, kebab și alte specialități, ba chiar iaurt cu pâine de mălai, gândit probabil să curețe palatul între feluri, îți vor răsfăța pe rând papilele.
La final, platoul cu friptură de miel și cel cu jumătate de rață caramelizată ne-au panicat, întrucât abia am mai găsit loc în stomacurile bine ghiftuite pentru asemenea delicii. Iar desertul, servit pe un pat de pușcă, a încheiat într-un mod spectaculos tot acest festin!
Tirana
Nu mă așteptam să ne placă Tirana. Citisem că nu este o capitală tocmai frumoasă, dar aveam câteva repere pe listă, astfel că am inclus-o în itinerariu. E drept că, la prima vedere, lipsa unui plan urbanistic și amalgamul de clădiri colorate, pe alocuri scorojite, alăturate unor zgârie-nori moderni, nu oferă o imagine tocmai încântătoare din punct de vedere estetic. Însă dacă treci de acest detaliu, vei descoperi un oraș în plină dezvoltare, cu o atmosferă vibrantă.
Ne-au surprins bulevardele largi, ce converg către nucleul central, Piața Skanderbeg. Acest punct de întâlnire, delimitat de clădiri emblematice precum Muzeul Național de Istorie, cu mozaicul socialist impresionant de pe fațadă, Opera, Moscheea Et’hem Bey, Turnul cu Ceas, dar și clădiri guvernamentale colorate, este locul ideal pentru a vă începe plimbarea prin oraș. Combinația dintre stiluri arhitecturale diferite ale acestor clădiri reflectă cel mai bine varietatea de influențe ale Tiranei.
Teoretic, Muzeul Național de Istorie, cel mai mare muzeu din Albania, este locul perfect pentru a afla mai multe despre țară și despre istoria ei lungă și agitată. Practic, nu pot confirma, întrucât noi nu am reușit să îl vizităm din lipsă de timp.
Cum nu am reușit nici să urcăm în Turnul cu Ceas, închis duminica. Am citit însă că turnul a fost construit în 1822, fiind una dintre cele mai vechi construcții din Tirana și că oferă o vedere minunată asupra centrului orașului.
Moscheea Et’hem Bey este considerată un simbol puternic al supraviețuirii credinței, fiind una dintre puținele care au rezistat regimului comunist. Aceasta ne-a încântat cu frescele colorate ce înfățișează plante și cascade, o imagine rară în arhitectura islamică.
Continuând pe lângă moschee spre stânga, veți ajunge la fostul bazar, transformat astăzi într-o piață modernă, Pazari i Ri. Noi am ajuns dimineața devreme, când negustorii abia își întindeau mărfurile, dar ne-a surprins numărul de restaurante cochete ce înconjoară piața. Cred că la orele prânzului trebuie să fie o zonă foarte animată.
La fel cum este, la cină, zona ce delimita odinioară Cetatea Tirana. Cunoscută oficial ca Cetatea lui Justinian, aceasta datează de la începutul secolului al XIV-lea și a jucat întotdeauna un rol important la răscrucea rutelor comerciale care se întâlneau la Tirana. Astăzi se mai păstrează doar rămășițe zidurilor de apărare, iar incinta a fost transformată într-o versiune modernă a bazarului tradițional, unde puteți găsi numeroase restaurante care servesc preparate din bucătăria locală și internațională, precum și magazine de suveniruri. Chiar și Ceren Ismet Shehu, despre care v-am povestit mai sus, deține un restaurant aici.
Un reper neașteptat în centrul modern al Tiranei este Podul Tăbăcarilor, un vechi pod otoman, din piatră, considerat o mărturie a dezvoltării urbane a Tiranei în secolul al XVIII-lea.
Construită în 1987, chiar înainte de căderea comunismului și co-proiectată de fiica fostului dictator, Piramida din Tirana este o clădire semnificativă din punct de vedere cultural a țării. Rolul acesteia a fost acela de a-l onora pe Enver Hoxha și chiar a servit ca muzeu dedicat acestuia înainte de căderea comunismului. În timpul războiului din Kosovo din 1999, a servit ca sediu NATO, fiind ulterior abandonată, lăsată pradă uitării, asemenea trecutul negru din perioada comunistă. Până anul trecut, când a trecut printr-un amplu proces de renovare și a fost transformată într-un spațiu modern, deschis oamenilor și în special generației tinere.
Oarecum vis-a-vis de piramidă, ineditul local Komiteti Bar amintește și el de perioada comunistă, dar într-un mod mai apropiat de omul de rând. Astfel, interiorul acestuia este decorat ca o succesiune de sufragerii din perioada respectivă, cu milieuri și bibelouri cunoscute și la noi. Iar cataiful lor, servit alături de lichior de cuișoare, este absolut delicios!
În timpul regimului comunist din Albania, în Cartierul Blloku locuiau cei mai importanți oameni ai statului, inclusiv liderul, Enver Hoxha. Zona era atât de exclusivistă, încât a fost chiar ștearsă de pe hărți. Odată ce comunismul s-a prăbușit și cartierul a fost disponibil nu numai aleșilor, a devenit un punct de atracție pentru tânăra generație. Astfel că astăzi, fosta vilă a liderului comunist al țării este înconjurată de baruri și restaurante moderne, iar atmosfera generală a cartierului este una trendy.
Mi s-a părut interesant faptul că albanezii păstrează vie amintirea perioadei comuniste. De altfel, un celebru citat spune că “cei care nu-și amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete”. Probabil de aici multitudinea de obiective dedicate acelei perioade istorice a Albaniei, uneori dificil de imaginat. Iar pentru a o înțelege mai bine, va trebui să vă scufundați în trecutul său întunecat și nu există loc mai bun pentru a face asta decât în Bunk’Art. Acest muzeu are două locații, Bunk’Art 1 și Bunk’Art 2, ambele amplasate în interiorul unor buncăre antiatomice subterane.
Primul muzeu Bunk’Art 1 a fost deschis în primăvara anului 2016 într-un fost buncăr situat la periferia Tiranei și ținut secret în timpul regimului comunist. Se pare că Hoxha dezvoltase o adevărată psihoză în perioada Războiului Rece și, de teama de a nu fi atacat pe de o parte de americani cu blocul de vest și, pe de alta, de sovietici, a construit în doar 8 ani peste 173000 de buncăre antiatomice și a instruit populația pentru a gestiona un eventual astfel de atac. Planul era să construiască peste 221000 de buncăre, câte unul la 11 locuitori.
Bunk’Art 1 a fost proiectat ca adăpost chiar pentru Hoxha și pentru cei mai importanți aliați ai săi. Are 5 niveluri și peste o sută de camere, dintre care unele păstrate în forma originală, cum ar fi camera și biroul lui Hoxha. Muzeul prezintă azi o trecere în revistă a istoriei Albaniei, începând cu invazia italiană din 1939, continuând cu eliberarea de sub dominația acestora și, ulterior de sub cea germană și culminând cu transformarea liderului mișcării de rezistență, Enver Hoxha, în dictatorul ce a închis aproape total țara în perioada comunistă.
Bunk’Art 2, situat chiar în centrul Tiranei, lângă Piața Skanderbeg, este mult mai accesibil, dar nu la fel de impresionant. Însă îți oferă o bună introducere în poveste. Iar exponatele din încăperile subterane completează profilul unui sistem bolnav, oferind informații despre înființarea Securității și despre activitatea acesteia, inclusiv despre modul de întocmire a dosarelor celor vizați de aceasta.
Detalii despre modul de organizare, tehnicile adoptate și rezultatele tenebroase ale activității Securității puteți afla la muzeul House of Leaves, care odinioară găzduia chiar sediul central al serviciului. Casa conspirativă, adăpostită de vegetație, ascunde povestea a mii de victime ale unui regim politic terifiant.
Krujë
Mica escapadă am încheiat-o în Krujë, un sat medieval cocoțat sus, pe un versant stâncos. Krujë este unul dintre cele mai importante sate din punct de vedere istoric ale țării. Astfel, în preajma epocii romane, zona a prosperat sub conducerea așa-numiților Albani. Mai târziu, în Evul Mediu, Krujë a devenit prima capitală a statului albanez. Orașul a câștigat o importanță reală în secolul al XV-lea, când a fost centrul rezistenței albaneze (condusă de eroul național Skanderbeg) în timpul invaziei otomane.
Încă din depărtare, Krujë te captivează cu poziția sa geografică. Apoi, odată ajuns în vechiul bazar otoman de la baza cetății, atenția îți este distrasă de covoarele țesute, botoșii de lână și alte obiecte colorate, meticulos meșteșugite. În final, după ce treci de poarta cetății, imaginea Muzeului de Istorie dedicat eroului Skanderbeg devine dominantă. Chiar dacă pare că este veche de secole, clădirea datează, de fapt, din 1982 și a fost proiectată de fiica infamului lider comunist al Albaniei, Enver Hoxha.
Ne pare rău că nu am reușit să vizităm muzeul, dar foamea și ceasul care ticăia, îndemnându-ne să ne grăbim spre aeroport, ne-au îndreptat pașii spre Restaurantul Bardhi, unde am și închinat ultimul pahar de vin albanez.
Detalii logistice
Am ajuns în Albania profitând de zborurile ieftine introduse de Ryanair spre Tirana. Încă mai puteți rezerva la doar 14.99 euro pe sens. Costuri similare găsiți și la Wizziar, dar eu mi-am propus să epuizez rutele Ryanair, cu care am avut întotdeauna o experiență mai bună.
Imediat ce am aterizat, am schimbat câțiva bani în moneda locală, Lek (ALL). De menționat că la casa de schimb situată imediat ce ieșiți din zona liberă, cursul de schimb este destul de bun, comparabil cu cel din oraș. Paritatea este de aproximativ 100 Lek la un euro (cu 102 am cumpărat din aeroport și cu 103 din oraș). Am plătit de cele mai multe ori cu cardul, dar au fost și locuri unde se putea doar în numerar (chiar la obiectivele turistice). Revolut nu face conversia în ALL, dar îl puteți folosi fără probleme pentru plăți și am avut un curs bun plătind cu el.
Opțiunile pentru cartelele de date disponibile în aeroport nu ne-au mulțumit, astfel că în final am cumpărat un eSIM de pe platforma Airalo. Dacă alegeți această variantă, asigurați-vă că telefonul vostru suportă eSIM.
Mașina am închiriat-o de la Sicily by Car. Trebuie specificat că traficul în Albania se aseamănă cu al nostru. Regulile de circulație nu sunt respectate tocmai cu strictețe, iar prioritatea e la latitudinea șoferului. Cu puțină atenție, nu pune dificultați, dar așteptați-vă ca mașina din față să oprească brusc pe marginea drumului, fără semnal, îngreunând trecerea. Iar pentru Tirana luați în considerare ambuteiajele. Partea bună e că șoferii sunt calmi, nu claxonează, nu înjură, nu agresează în niciun fel.
Ca să scutim timp, am ales să ne cazăm în fiecare seară în altă parte. Astfel, am început cu Villa Pascucci, în Durrës, apoi am optat pentru Beratino Hotel, iar în ultima noapte ne-am cazat la Hotel Elisa Tirana, Affiliated by Meliá, situat la aproximativ 15 minute de mers pe jos de Piața Skanderbeg. De la fereastra amplă cuprindeam cu privirea întregul oraș, până hăt, la munte.
Despre mâncare v-am povestit deja în cuprinsul articolului, așa că îmi rămâne să vă dau doar ceva indicii legate de prețuri. La Kazerma e Cerenit, unde aș spune că experiența a fost desăvârșită, întregul meniu de degustare pentru 4 persoane, însoțit de o sticlă de vin și de apă, a fost echivalentul a 87 euro. De altfel, pentru mâncare cel mai mult am achitat aproximativ 118 euro, cu tot cu bacșiș, pentru patru persoane.
Biletele la obiectivele turistice le-am cumpărat întotdeauna de la intrare, de cele mai multe ori achitând în numerar, în Lek sau euro. Pentru accesul la cele două Bunkart, se poate cumpăra un bilet combinat de 1000 Lek (sau 10 euro).
- Ce mai aveam pe listă, dar nu ne-am încadrat în timp sau ne-a dejucat vremea planurile? O urcare cu telecabina Dajti Ekspres și vizita la Muzeul de Istorie din Tirana, precum și la muzeul dedicat eroului național Skanderbeg, din Krujë.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!