Când am citit despre Gran Canaria că ar fi “un continent în miniatură”, m-am gândit că este vorba doar despre un slogan de marketing turistic. La destinație, am început să îmi schimb părerea. Asta pentru că în cele câteva zile petrecute pe insulă, ne-am trezit din mijlocul unui oraș aglomerat într-un vârf de munte, fix deasupra norilor și în fața unei priveliști care îți tăia pur și simplu respirația. Apoi drumul ne-a purtat prin canioane, pe lângă oaze cu palmieri înalți, printre dunele modelate constant de vânt ale unui deșert inedit și pe plaje cu nisip negru, cenușiu sau aproape alb. Mica insulă cu un diametru de aproximativ 70 de kilometri ne-a uimit și ne-a încântat prin diversitatea reliefului. Mai ales că la prima vedere nici nu speram la așa surpriză plăcută.
Dar haideți să povestim mai pe îndelete cum ne-am organizat și ce am reușit să vedem în cele câteva zile alocate insulei.
- Las Palmas de Gran Canaria
Sosind din liniștita Lanzarote, ne-a speriat puțin haosul din Las Palmas de Gran Canaria, orașul principal al insulei. Nu eram pregătiți pentru blocurile multicolore, pentru cartierele întinse pe dealuri ce ne duceau cu gândul la favelele latino-americane ori pentru blocajele în trafic. Citisem că orașul are peste 400 de mii de locuitori și ar fi trebuit să ne dea de gândit, dar cumva ne așteptam la aceeași atmosferă armonioasă ca pe vulcanica Lanzarote. Cu toate acestea, în cele mai puțin de 24 de ore petrecute în oraș, am descoperit că acesta are propriile oaze de liniște.
Prima dintre ele s-a dovedit a fi chiar hotelul unde ne-am cazat, Santa Catalina, cu istoria sa de o sută și ceva de ani. Deschis în anul 1890, hotelul este înconjurat de verde, fiind amplasat într-un parc frumos amenajat, cu fântâni arteziene și plante care mai de care mai exotice. Din păcate, nu ne-am putut bucura prea mult de el, căci am vrut să dăm o șansă și orașului să ne schimbe impresia inițială.
Imediat după ce ne-am cazat, am luat-o la pas, întâi spre Vegueta, centrul istoric al orașului, apoi spre plajă. Am constatat că am tratat cu superficialitate capitala ușor cosmopolită a insulei. Am fi avut mult mai multe obiective de vizitat decât am crezut. În puținul timp avut la dispoziție, a trebuit să ne rezumăm la o plimbare pe urmele lui Cristofor Columb, pe străduțele și prin piețele din Vegueta, unde ne-am oprit pentru o vizită la Casa de Colon și ne-am bucurat de priveliștea amplă asupra orașului și a mării, din turnul Catedralei Sfânta Ana.
Dar ne-am răsfățat și cu o porție de stridii proaspete și ne-am tulburat cu un pahar de gin local și cu un apus încântător, la una dintre tavernele de pe marginea plajei Las Canteras. Nu știu dacă a fost efectul ginului, dar am promis să ne întoarcem pentru a descoperi mai în profunzime ce are de oferit orașul.
- Spre Cruz de Tejeda. Cel mai frumos dintre drumuri
Am lăsat în urmă agitația capitalei insulei pentru câteva orășele liniștite, cu aer istoric. Tranziția la atmosfera de calm am făcut-o printr-o vizită la Grădina Botanică Viera și Clavijo. Cu toate că a fost un popas plăcut, nu mă pot declara impresionată de grădină. Deși nu prea ratăm astfel de obiective, pe aceasta am fi putut să o excludem din itinerariu. Ni s-a părut ușor neîngrijită. Dar ne-a oferit prilejul să ne familiarizăm puțin cu flora insulei și mai ales cu liniștea!
Perspectiva asupra destinației a început să ni se schimbe odată cu plimbarea prin orășelele Arucas, Teror și Firgas. Cocoțate sus pe munte, acestea s-au dovedit adevărate bijuterii, de neratat în cazul unei călătorii în Gran Canaria. Ne-am răsucit în tihnă printre casele istorice, am admirat arhitectura catedralelor ori a fostelor fabrici, am aflat mai multe despre trecutul insulei și în final ne-am bucurat de un prânz delicios cu produse locale.
Cu toate că farmecul orășelelor din nordul insulei nu ne-a lăsat indiferenți, partea memorabilă a zilei a fost drumul de la Puerto de las Nieves spre Cruz de Tejeda. Aș putea spune că acesta s-a dovedit a fi cel mai frumos drum pe care am mers vreodată. Din păcate, locurile unde puteai opri pentru poze erau limitate și, oricum, imaginile nu redau nici 5% din frumusețea peisajului. Întâi am mers pe coastă, drumul șerpuind de-a lungul oceanului, pe marginea unor stânci rugoase. Am oprit la Mirador el Balcon, mai mult pentru a inspira aerul proaspăt, căci imaginea stâncilor ce se prăvălesc în apele agitate ale oceanului ne însoțea de câțiva kilometri.
De la Aldea ne-am aventurat printre stâncile dramatice, pe un drum îngust unde fiecare viraj era o aventură. Tind să cred că am ales cel mai dificil drum spre Cruz de Tejeda, dar și cel mai spectaculos. Ne-am trezit singuri, pe carosabilul îngust, adâncindu-ne între munții cu muchii aspre, care păreau mai amenințători în lumina asfințitului. Pe măsură ce înaintam spre inima insulei, am lăsat în urmă oceanul cel albastru, câteva bazine de acumulare cu ape verzui, un turn de piatră, câteva case săpate în stâncă, o pisică curioasă și multe curbe în ac de păr. Aproape că uitam să respirăm, pe de o parte din cauza virajelor tot mai dificile, pe de alta datorită priveliștii din ce în ce mai uimitoare. Și emoția și încântarea au culminat cu un apus din acelea care te lasă fără cuvinte. Mut în fața măreției naturii!
- Dimineți deasupra norilor
Vă povesteam aici că am ales Gran Canaria ca și destinație de vacanță după ce o fotografie cu o piscină suspendată deasupra unor vârfuri rugoase de munte m-a urmărit obsesiv vreme de câțiva ani. În realitate, piscina hotelului Parador din Cruz de Tejeda s-a dovedit mai spectaculoasă decât în fotografie. Ne-am găsit relaxarea în apele sale calde, cu ochii ațintiți în zare, până spre Teide, după o plimbare matinală până la stânca cea mai subțire și mai ascuțită ce domină peisajul.
Formată în urmă cu peste 4 milioane de ani, Roque Nublo stă martoră trecutului geologic turbulent al Insulelor Canare. La baza stâncii ajungi după o drumeție relativ ușoară. Priveliștea de aici nu poate fi însă descrisă în cuvinte. Și nici surprinsă în fotografii. Dar îți rămâne întipărită în minte ca un drog și ai vrea să te întorci și a doua zi pentru o doză în plus.
Iar dacă imaginea nu te-a transpus încă deasupra norilor, poți ajunge acolo literalmente incluzând în traseu o oprire la Pico de las Nieves. Nu ai cum să îl ratezi, este vârful cel mai înalt al insulei și îl recunoști după radarul ce tronează deasupra sa. Acolo, sus, te vei simți minuscul în timp ce urmărești spectacolul unic al naturii.
Îmbătați de asemenea priveliști și amorțiți de apa caldă a piscinei, ne-am târât cu greu pașii pe straduțele în pantă din micul orășel Tejeda. Noroc cu tocana cu gofio, făina atât de apreciată de localnici, pe care am servit-o la o bodeguță locală și cu dulciurile senzaționale de la Dulceria Nublo, care ne-au mai redat forțele. Atât cât să ne încumetăm să lăsăm în urmă asemenea peisaje și să pornim mai departe, în căutarea altora noi.
Nu mare ne-a fost mirarea să descoperim că întregul drum spre sudul insulei era dominat de astfel de imagini, care de care mai uluitoare. Am traversat întregul canion ce trece prin mijlocul insulei până la Fataga, unde ne-am trezit înconjurați de oaze cu palmieri înalți.
Am fi oprit la fiecare punct de belvedere, dar imaginea cea mai dramatică ni s-a părut cea de la Mirador de Las Yeguas. Nu știu câte minute am stat așa, privind în gol, fără gânduri și fără replică.
Aveam impresia că am epuizat tot ce avea de oferit insula și nu cutezam să pornim mai departe. Ce putea fi mai impresionant de atât? Am cugetat la această întrebare până târziu, încercând să aflăm răspunsul în apa rece a oceanului sau în ultima picătură de vin servită la un local chic din Puerto de Mogan.
- Râpe, grote și plaje negre
După ce am salutat soarele de pe străduțele colorate din Puerto de Mogan, am decis să urcăm iarăși în munți.
Aveam nevoie de o nouă doză de priveliști care să ne lase fără suflu. Ne gândisem, așadar, să ajungem la barajul Presa de las Ninas. Dar după două încercări eșuate, ambele drumuri fiind închise de la un anumit punct, ne-am mulțumit cu apele aproape secate ale lacului de acumulare din aval, Sorria.
Cum simțeam nevoia de mai mult, am trecut în plan secund ideea unei după-amieze la plajă și am pornit spre Santa Lucia, pe un traseu paralel cu cel pe care coborâsem în ziua precedentă. Am descoperit astfel o nouă râpă cu priveliști spectaculoase, cu grote de importanță arheologică și cu un lac de acumulare înconjurat de palmieri.
Și, între noi fie vorba, nici descoperirea micului restaurant El Alpendre, din apropierea barajului Sorrueda, nu a fost mai prejos. Tocana de capră am stropit-o cu vin din belșug, dar și cu romul local primit din partea casei.
În Santa Lucia nu am mai ajuns. Am privit-o de la înalțime, de la Mirador Las Tederas, de unde se deschide o priveliște amplă asupra Calderei de Tirajana.
Ne-am declarat mulțumiți de noile descoperiri și am decis să încheiem totuși ziua cu o baie în apele Atlatincului. Am oprit întâi la Playa de Tufia, înconjurată de stânci impresionante, în care câteva clădiri au fost încorporate într-un mod pitoresc. Dar nu doar stâncile cu casele cele albe te fac să te minunezi, ci și nisipul negru, întrerupt iar și iar de mici formațiuni stâncoase. Vântul punea însă bețe în roate ideei de abandon în mrejele oceanului, așa că am plecat mai departe.
Plaja perfectă am găsit-o puțin mai la nord. Playa de la Garita ne-a primit caldă, cu nisipul ei negru și fin, cu apele de un albastru intens, cu localnicii întinși leneș la soare. Ne-am alăturat lor și ne-am răcorit în valurile reci. Și apoi am stat așa, fără să ne vorbim, cu ochii spre orizont și cu gândurile la canioane și la creste tăioase și la nori pufoși.
- Maspalomas, mini-deșertul
După plimbările prin munți, canioane, orășele pierdute pe creste aprige și plaje cu nisip negru, ne-am luat “la revedere” de la Gran Canaria în cel mai inedit mod: printre dunele de nisip auriu de la Maspalomas, ce se pierd în zare, în apele de un albastru absolut ale Atlanticului. Ne-am amuzat încercând să urcăm cât mai sus pe dune, prin nisipul fierbinte în care te afundai cu ușurință până la glezne.
Ne-am lăsat bătuți de soare și de vânt precum dunele, ce se remodelează cu fiecare adiere. Și ne-am răcorit mai apoi cu un pahar de Cava, spumantul spaniol, la o terasă de lângă Farul din Maspalomas, închinând în cinstea destinației care ne-a umplut sufletele de frumos! Pe curând, insulă surprinzătoare!
Detalii logistice
Cazarea pe Gran Canaria am împărțit-o după cum urmează: prima noapte am petrecut-o la Santa Catalina, a Royal Hideaway Hotel, cea de-a doua noapte am petrecut-o la Parador de Cruz de Tejeda, hotel aflat în administrarea statului spaniol, iar pentru ultimele trei nopți am ales hotelul Cordial Mogán Playa.
Primul hotel oferă un cadru regal, dar servicii mai puțin regale. Am fost dezamăgită de faptul că tânărul de la recepție, care ne-a cazat, ne-a furnizat informații greșite sau incomplete cu privire la serviciile oferite. De asemenea, piscina de pe acoperiș, care mă cucerise la momentul rezervării, nu era disponibilă decât pentru oaspeții cazați în apartamente. Fie nu am fost eu suficient de atentă, fie această informație nu se regăsește pe site. Cert este că eu am descoperit acest aspect abia la fața locului.
Prin contrast, la Parador aspectul este mai învechit, dar serviciile s-au dovedit mai bune, iar personalul foarte prietenos. Dacă vă zic că băiatul de la recepție, bucuros că i-am oferit o ciocolată Rom, ne-a trimis la cină un platou cu deserturi, ca în filme, credeți că este suficient să vă convingeți? Iar zona de Spa, cu acea piscină memorabilă, este cireașa de pe tort! Puteți beneficia de accesul la zona Spa contra sumei de 20 euro/persoană sau achiziționând pachet de cazare cu demipensiune. Vă mai spun un secret: dacă vă înscrieți în clubul Amigos de Paradores, beneficiați de un discount la cazare, dar și de un voucher pentru mic dejun gratuit, în baza căruia se va reduce și costul pachetului de demipensiune.
În ceea ce privește hotelul Cordial Mogán Playa, nu știu dacă să îl recomand sau nu. Ajunși acolo, Claudiu, care optase pentru acest hotel în detrimentul altora, a decis ca de acum încolo să aleg eu! L-a speriat puțin kitsch-ul din lobby, iarba artificială din jurul piscinei, aglomerația și produsele de calitate mai îndoielnică de la micul dejun. Nu mă înțelegeți greșit, nu a fost rău, din contră. Doar că nu s-a ridicat la nivelul celorlalte hoteluri testate în timpul călătoriei.
Ca și în Tenerife și Lanzarote, mașina am închiriat-o de la Cicar. Chiar dacă insula avea și o rețea de transport în comun bine pusă la punct, pentru a explora în voie consider necesară închirierea mașinii. Țineți însă cont că mare parte din drumuri sunt extrem de virajate, înguste și în pantă. Ba chiar pe anumite tronsoane aproape că am făcut atac de panică, privind spre prăpăstiile adânci din lateral.
De mâncat, am mâncat bine la restaurantele mici de prin orășelele de munte, dar și în Puerto de Mogan, la Casito Mediterraneo, restaurantul unor nemți stabiliți acolo de 16 ani. Aceștia aveau un meniu fusion, farfuriile lor fiind adevărate opere de artă, decorate cu ierburi aromatice și flori comestibile. Am revenit în fiecare seară cât am fost cazați în oraș și îi recomand cu încredere.
- În prezent, accesul turiștilor din România în Insulele Canare este permis cu condiția prezentării unui test RT-PCR, RT-LAMP sau TMA cu rezultat negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, precum și a completării unui formular online în baza căruia se obține un cod QR. Rezultatul testului și codul QR se prezintă obligatoriu la îmbarcare.
- Pentru informații complete și actualizate despre condițiile de călătorie, consultați pagina Ministerului Afacerilor Externe și pagina oficială de turism a Insulelor Canare.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
