La Horezu am ajuns prima dată mai mult din întâmplare. Ne întorceam dintr-o călătorie cu mașina prin Croația și Bavaria și, dorind să prelungim senzația de vacanță, ne-am propus să mai facem un popas înainte de a ajunge acasă. S-a nimerit ca, aruncând privirea pe hartă, să ne atragă tocmai Horezu. Știam că Mănăstirea Hurezi este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO și ne-am gândit că este ocazia perfectă pentru a o vizita. De atunci, am tot revenit cu diferite ocazii. Ba chiar ne-am serbat și ultima zi de naștere înainte de pandemie în zonă. Ce ne atrage așa de tare? Ei bine, motivele sunt mai multe! În continuare am să vă vorbesc, în ordine aleatorie, despre cinci dintre acestea, primul fiind chiar mănăstirea.
- Mănăstirea Hurezi
Ansamblul arhitectural al Mănăstirii Hurezi este considerat cel mai reprezentativ ansamblu în stil brâncovenesc din întreaga țară. Despre construcțiile brâncovenești am mai povestit și aici. Se pare însă că la Horezu, Constantin Brâncoveanu a înălțat cea mai de seama ctitorie a epocii sale. Lucrările au fost începute în anul 1690, construcția fiind finalizată șapte ani mai târziu. Cei mai pricepuți meșteri și-au adus contribuția la ridicarea și decorarea lăcașului. Măiestria acestora încântă și astăzi vizitatorii, fie că ajung aici ca parte a unui pelerinaj religios sau numai pentru a admira impresionanta capodoperă a arhitecturii românești. Nu degeaba este inclusă în lista patrimoniului cultural mondial.
Să mai adaug că la prima noastră vizită am servit și prânzul la trapeză? Parcă resimt și acum gustul mâncărurilor mănăstirești, mâncăruri simple, de post, dar gătite pesemne cu mare drag. A fost suficientă o întrebare pentru a fi invitați la masă.
- Vârful lui Roman
Continuând drumul de la Mănăstirea Hurezi spre satul Romanii de sus și mai apoi dincolo de acesta, pe drumul forestier, puteți ajunge până pe creasta Munților Căpățânii, la Vârful lui Roman. Noi am ajuns aici prin februarie anul trecut, curioși unde duce drumul ce se continua pe lângă mănăstire. Îndrăzneala ne-a fost răsplătită cu cele mai frumoase priveliști, pe care le-am admirat făcând eforturi să stăm drepți în bătaia vântului. Sus, pe culme, începuseră să răsară câteva case și pensiuni și era amenajată o pârtie de schi prevăzută cu instalație de teleschi. Nu ne-am dat seama dacă acestea nu erau operaționale sau instalația era oprită din cauza vântului. Cert este că eram singurii curioși în zonă.
Am citit ulterior câteva articole contradictorii cu privire la situația pârtiei. Unul spunea că pârtia este operațională și face parte dintr-un proiect amplu de dezvoltare turistică, ce include amenajarea unei alte pârtii de schi, cu o lungime de 5.000 de metri şi o instalație de telescaun, până la finele anului acesta. Cel de-al doilea zicea că pârtia ar fi închisă și planurile de dezvoltare înghețate. Intenționăm să revenim în zonă pentru peisajul care ne-a cucerit și voi actualiza informațiile la acel moment. Asta dacă nu ajungeți voi înainte pe acolo!
- Satul Olari
Pe lângă mănăstire, Horezu este recunoscut de UNESCO și pentru meșteșugul prelucrării manuale a ceramicii. De generații, bărbații extrag din pământurile locului lutul pe care olarii îl modelează cu o tehnică specială. Femeile sunt cele care decorează mai apoi ulcioarele, strachinile ori cănile astfel create, cu motive tradiționale în nuanțe vii de maro închis, roșu, verde și albastru. Cel mai cunoscut simbol rămâne însă cocoșul, devenit un fel de marcă a ceramicii de Horezu.
Despre meșteșugul de a da viață lutului puteți afla mai multe de la meșterii din satul Olari. Tot de la ei puteți cumpăra și suveniruri autentice sau, de ce nu, puteți învăța cum să modelați propriul obiect de ceramică. Noi am poposit în curtea lui Mihai Bîscu, care ne-a povestit despre îndeletnicirea de veacuri a consătenilor și care ne-a asistat la crearea primului nostru obiect pe roata olarului.
Dar sunt sigură că oricare dintre olarii cu castroane și farfurii frumos colorate, atârnate la poarta caselor simple, vă vor introduce cu aceeași pasiune în această artă. Iar vizita voastră va ajuta la menținerea vie a acestei îndeletniciri pe cale de dispariție. Căci majoritatea turiștilor nu se abat până în sat, se opresc la magazinele de pe marginea drumului ce traversează Horezu, de unde cumpără imitații ieftine aduse din China.
- Culele de la Măldărești
Ca să își apere avuțiile, boierii olteni și cei munteni din perioada medievală și-au construit locuințe fortificate, cu aspect de turn de apărare, dar cu confortul unor mici castele, cunoscute sub denumirea de „cule”. Ușile masive din lemn de stejar şi zidurile înalte şi groase trebuiau să-i țină afară pe potențialii atacatori, fie ei turci, tâlhari ori țărani răzvrătiți.
Povestea spune că cea mai veche dintre cule și mai trainică ar fi Cula Greceanu, ridicată de boierii Măldărești la o aruncătură de băț de Horezu. Imagina acesteia este posibil să vă fie cunoscută, căci apare în mai multe pelicule renumite.
În imediata apropiere o altă culă stă mărturie istoriei locurilor. Este vorba despre Cula Duca, numită așa după omul politic Ion Gheorghe Duca, ministru în mai multe guverne și apoi prim-ministru pentru o scurtă perioadă, până la asasinarea sa de către legionari. Duca cumpărase cula și o amenajase în stil tradițional românesc. Mai mult, acesta își construise în fața culei o casă de vacanță, păstrând același stil. Probabil și atunci cerdacul întins pe toată lungimea fațadei era împodobit cu mușcate ca de catifea roșie.
Cele trei construcții pot fi vizitate în cadrul Complexului Muzeal Măldărești. Noi le-am văzut la mijloc de toamnă, când lumina caldă și foșnetul frunzelor le conferea un aer și mai romantic decât însuși trecutul lor.
- Conacul lui Maldăr
Dacă tot am vorbit despre vechii boieri ai Olteniei, atmosfera vieții boierești o puteți resimți și voi la Conacul lui Maldăr. Inspirat de legendele locului, conacul își întâmpină oaspeții cu decoruri desprinse parcă din vremurile cu domnițe și haiduci, dar și cu bucate alese, ca la ospățurile de odinioară.
Am revenit la conac în repetate rânduri, fie că am rămas peste noapte, fie că am poposit doar la prânz pentru a ne răsfăța cu preparatele lor delicioase. Este unul dintre locurile mele preferate din România. M-a cucerit încă de la prima vizită, cu șemineul în care ardeau mocnit doi bușteni, cu vesela, tacâmurile și sfeșnicele elegante, cu borcanul de biscuiți de casă ori cornulețe cu gem de unde te puteai servi în voie, cu cafeaua turcească servită cu rahat și curmale și cu amabilitatea gazdelor.
- În cazul în care intenționați să serviți doar masa la Conacul lui Maldăr, să sunați înainte pentru a vă anunța vizita. Restaurantul nu este unul a la carte, ci oferă un meniu al zilei cu câteva variante din care puteți alege un aperitiv sau o ciorbă, felul principal și desertul, așa că ar fi bine să vă asigurați că vă pot primi.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
