Oare am mai amintit de faptul că, în ciuda numeroaselor zboruri la activ, lui Claudiu nu îi place deloc să călătorească cu avionul? E pasionat de industria aeronautică, de pilotaj – a participat chiar și la o ședință pe simulator la Jetav Flight Academy, dimineața în drum spre serviciu ascultă conversațiile de la turnul de control al aeroportului Otopeni, iar aplicația FlightRadar are numeroase utilizări pe telefonul lui. Cu toate acestea, nu agreează deloc călătoriile pe calea aerului. Așa că trebuie să apreciați că “am fost foarte atentă la preferințele lui” atunci când am organizat sosirea în Madeira, recunoscută pentru unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume, fix de ziua lui.
Cu o lună înainte a început să studieze problema, să vizioneze clipuri video cu aterizările pe celebrul aeroport și așa mai departe. Aproape că aș fi renunțat și eu la călătorie, dacă nu aveam convingerea că realitatea nu poate fi atât de dramatică. Așa că ne-am îmbarcat cu sudoare pe frunte și cu inima cât un purice. El, de teama aterizării, eu, de teamă să nu facă vreun atac de panică. Când ne-am văzut la sol, parcă eram dezamăgiți de faptul că a fost o aterizare absolut normală. Simțeam că nu avem ce să povestim la întoarcere. Și cu atât mai puțin la “afternoon tea”. Pentru că surprizele pentru el au continuat. M-am gândit eu cu ce să îl impresionez și am făcut o rezervare la cel mai celebru hotel de pe insulă, unde își savura ceaiul Sir Winston Churchill.
- Povești la ceai despre aterizarea pe unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume
La Belmond Reid’s Palace ceaiul se servește pe terasa cu vedere la ocean, de la ora 15 până la 17.30. De cum pășești dincolo de intrare, te surprinde luxul încremenit în timp al hotelului. Parcă te aștepți chiar să îl zărești pe bătrânul Churchill, cu un ziar într-o mână și un fursec în cealaltă, pe o canapea din colț. Pe terasă, printre mesele cu ceainice de porțelan fin și clienții octogenari, senzația că te-ai teleportat în timp devine și mai intensă. Iar când de masa ta se apropie “dr. Quinn”, deja se anunță o experiență memorabilă.
Nu ne puteam concentra și ne bufnea râsul într-un mod aproape lipsit de politețe când chelnerița, cu o înfățișare aproape identică cu a personajului interpretat de Jane Seymour, ne întreba cu cel mai britanic accent posibil: “Would you like more scones?” (Pentru cine nu știe, “scones” sunt un soi de biscuiți pe care aristocrația britanică îi servea la gustarea de după-amiază, cu unt sau smântână și dulcețuri.) O singură dată am mai resimțit snobismul la cote atât de ridicate și culmea, tot în Portugalia. Dar despre asta o să vă povestesc cu altă ocazie. Altfel, nu pot contesta, locul în sine, cu vederea amplă spre grădina îngrijită și spre oceanul infinit, chiar era frumos.
- Funchal, un oraș plin de culoare
Binedispuși după experiența cu ceaiul, am pornit să descoperim capitala insulei, Funchal. Am luat-o la pas pe Avenida do Infante, apoi pe aleile îmbrăcate în nuanțe de verde și roz ale parcului Santa Catarina, până ne-am apropiat de albastrul cel intens al oceanului, pe promenada Avenida do Mar. Am lăsat în urmă vasele de croazieră de dimensiuni colosale, ancorate pe marginea promenadei și ne-am pierdut printre străduțele înguste ale centrului vechi. Aici, o paletă variată de culori însuflețește clădirile cu istorii seculare. Ne-am oprit în fața fiecărei uși pictate, încercând să ne imaginăm povestea din spatele subiectului ales.
Abia târziu ne-am așezat la o terasă, unde am încercat pentru prima dată “lapas”, un soi de melci marini al căror corespondent în limba română nu îl cunosc. Desertul l-am servit la The Ritz, cafeneaua cu tradiție de peste o sută de ani, într-o atmosferă de-a dreptul romantică.
Orașul se întinde până sus, spre culmile munților. L-am colindat mai în amănunt abia în ultima zi a vacanței. Am început cu o oprire la piața locală, Mercado dos Lavradores, unde am degustat mai multe sortimente de maracuja (fructul pasiunii) decât mi-aș fi imaginat vreodată că există. Papilele noastre gustative au fost în extaz!
Îmbătați de arome, am pornit spre telecabina care ne-a purtat într-o excursie pitorească până la Monte, unde prima imagine ce ți se înfățișează este cea cu turnurile gemene, fațade ale unei faimoasei bisericii. În Monte ne-am plimbat prin grădinile tropicale ale Palatului Monte, un palat istoric din secolul al XVIII-lea, care a funcționat ca hotel de lux, dar și pe aleile Grădinii Botanice, una dintre cele mai renumite atracții turistice, cu o priveliște impresionantă asupra întregului oraș.
Ambele grădini au fost ca o feerie a simțurilor, cu florile multicolore, cu miresmele suave, cu priveliștea spre ocean și cu fundalul sonor dat de fântâni și iazuri, dar și de ciripitul păsărilor.
Din Monte, nu trebuie sa ratați coborârea cu ’’Toboganul’’ până în Funchal. Distracția de azi era realitatea de ieri, când săniile din răchită reprezentau unicul mijloc de transport.
- Turul de Vest – De la Porto Moniz la Câmara de Lobos
Porto Moniz este un oraș fermecător, cocoțat pe vârful dramatic nord-vestic al insulei. Din punct de vedere istoric, topografia regiunii a izolat Porto Moniz de restul insulei, iar orașul a supraviețuit doar ca port de pescuit specializat în vânătoarea de balene, o practică care a continuat până în anii ’80. În prezent, Porto Moniz este faimos pentru piscinele naturale formate în roci vulcanice, atracție de care ne-am bucurat și noi din plin.
Excursia a continuat de-a lungul coastei către Calheta, situată pe partea sudică a insulei, cu plaja sa cu nisip auriu importat şi apoi către Ribeira Brava, o frumoasă stațiune. Ambele orașe oferă acces ușor spre interiorul insulei și spre frumoasele trasee montane din jurul satului Rabacal. Noi ne-am oprit doar pentru o baie în apele oceanului și pentru un platou de pește proaspăt, servit la orele prânzului.
Cu forțe proaspete, am reluat traseul spre Cabo Girao, un promontoriu imens deasupra oceanului, situat la o altitudine de 580 m, renumit pentru platforma de sticlă ce oferă imagini spectaculoase. Simțul de conservare și-a spus cuvântul și am pășit pe sticla suspendată deasupra oceanului cu adrenalina la cote maxime. În mod normal aș și spus că priveliștea îți tăia răsuflarea, în acest caz particular o să vă mărturisesc că îți cam suprasolicita sistemul circulator. Sângele cam clocotea în vene!
Situat la o scurtă distanță de Cabo Girao, respectiv de Funchal, se afla satul pescăresc Câmara de Lobos, un sat pitoresc numit astfel pentru leii de mare care au fost o dată prezenți în zona de coastă şi pe care însuși Sir Winston Churchill i-ar fi pictat vizitând Madeira.
Câmara de Lobos, dincolo de golful său minunat, de străduțele pietruite și casele cu uși pictate, se laudă cu poncha, un distilat din trestie de zahăr servit, de obicei, cu suc de lămâie și miere. Nu știu dacă a fost doar impresia noastră, dar parcă toți localnicii se clătinau ușor după ce dădeau pe gât câte un pahar din misterioasa licoare. Ne-am aventurat și noi și am degustat-o atât clasic, cu lămâie, dar și cu suc de fructul pasiunii. Deodată lumea se mișca după alt ritm…
- Turul de Est – De la Pico de Arieiro la Cristo Rei
Am pornit dis-de-dimineață din Funchal spre Camacha, cel mai mare centru de prelucrare a răchitei. Plimbarea am început-o, cum altfel, decât cu o pauză. De cafea. La Café Relógio, o cafenea deschisă în 1896 și al cărei ceas și clopotniță au fost aduse tocmai de la o biserică din Liverpool.
Mai departe, am început ascensiunea spre Pico de Arieiro, al doilea vârf muntos ca înălțime din Madeira. Ne-am trezit cu capul în nori, la propriu, la cei 1.810 m altitudine. Iar printre pâlcurile alburetice, se întrezărea peisajul de-a dreptul spectaculos. Fără cuvinte!
Însă plăcerea vizuală a atins apogeul abia la punctul de belvedere Vereda dos Balcões. La acesta se poate ajunge după o drumeție scurtă, de dificultate redusă, de-a lungul unei “levada” – o să vă explic imediat și ce sunt acestea. Deocamdată vă spun că priveliștea de la balconul Madeirei o pot include în orice top 10 cu cele mai frumoase priveliști!
Și cum Madeira este despre armonia simțurilor, în continuare ne-am delectat cu un păstrăv proaspăt, servit fix pe malul râului, la păstrăvăria din Ribeiro Frio.
Excursia noastră și-a urmat cursul spre Faial, situat pe coasta dominată de magnificul afloriment de roci care se ridică impresionant din mare. De aici am pornit spre satul Santana, să vizitam casele tradiționale cu acoperiș de stuf. Le tot văzusem în poze, dar la fața locului am fost surprinși și amuzați totodată de dimensiunile reduse ale acestora. Ne-am simțit ca niște uriași într-o țară a piticilor.
Încântați de imaginile zilei, ne-am întors spre Funchal prin Portela Pass, doar ca să descoperim că suita peisajelor în fața cărora amuțești, pur și simplu, se continuă pe întreaga coastă de est. Ne-am oprit pe rând pentru a admira golfurile Penha D’Aguia şi Porto da Cruz, dar și florile multicolore de care ne împiedicam la tot pasul. De la mult iubitele flori de Frangipani, la Hibiscus, Streliția sau alte minuni tropicale. Ne-am oprit puțin și la Machico, curioși să vedem plaja cu nisip fin. Am descoperit însă un oraș micuț și cochet, cu uși pictate și oameni veseli.
Dacă am pornit la drum odată cu soarele, ziua am încheiat-o tot în tandem cu acesta. Și nu oricum, ci asistând la cel mai frumos apus fix de lângă statuia Cristo Rei, un loc ce nu trebuie ratat dacă plănuiți să ajungeți în zonă.
- Turul central – De la Curral das Freiras spre Sao Vincente
Vă recomand ca într-una din zile să o începeți cu o cafea la Curral das Freiras, un sat mic situat la 19 km de Funchal şi amplasat între munții aproape perpendiculari din inima insulei. Acesta ar fi luat naștere în anul 1566, atunci când călugărițele de la mănăstirea Santa Clara s-ar fi refugiat în munți, unde au ascuns comoara mănăstirii, atunci când pirații au atacat Funchalul. De aici și numele satului, care se traduce ca Valea Măicuțelor. Să nu uit, satul este renumit și pentru produsele culinare pe bază de castane, de la supă la prăjituri și de la budincă la lichior. Un deliciu!
Acum, nu zic că nu ar fi o plăcere să te plimbi pe străduțele satului pierdut între munți, însă imaginea acestuia de la punctul de belvedere Eira do Serrado este cea care va face vizita cu adevărat memorabilă.
Am pornit spre nord, ronțăind biscuiții cu castane și privind la peisajele vulcanice din jur. Despre originea vulcanică a insulei am aflat mai multe la Centrul de vulcanism din São Vicente, un obiectiv pe care este musai să îl includeți și voi în turul insulei. Acest centru reușește să combine cultura și educația într-un mod foarte distractiv, oferind vizitatorilor demonstrații audiovizuale despre erupțiile vulcanice și nașterea insulei. Partea cea mai interesantă o reprezintă traseul pietonal cu o lungime de 700 de metri, prin tuburile de lavă rezultate în urma unei erupții care a avut loc acum 400 de mii de ani. Veți avea parte de o plimbare cu adevărat uimitoare în interiorul pământului. Nouă ne-a plăcut atât de tare încât, atunci când am aflat că și în Lanzarote există un obiectiv similar, am avut grijă să îl includem pe lista de interes.
Ziua a culminat cu relaxare și cu o baie răcoritoare la plaja Seixal. Sau, mai bine zis, plaja perfectă: cu munții înverziți ce o străjuiesc, cu nisipul negru și fin, cu oceanul ce capătă nuanțe cenușii.
- Drumeție de-a lungul unei „levada”
A venit vremea să vă împărtășesc ce este aceea „levada”. Madeira este renumită pentru canalele de irigare, denumite “levada” de la verbul „levar” ce se traduce prin “a căra”. Acestea erau utilizate pentru a transporta apă din nordul insulei spre sudul mai secetos. De-a lungul istoriei, această rețea a permis exploatarea podgoriilor, livezilor, grădinilor de legume și plantațiilor de banane de pe întreaga insulă. În prezent, constituie trasee minunate pe care să le parcurgi, revelând unele dintre cele mai uimitoare peisaje ale insulei.
Noi am ales traseul Levada das 25 fontes/Levada do risco, de aproximativ 10 kilometri și de dificultate moderată. Traseul te poartă prin inima pădurii de lauri, clasificată de UNESCO drept patrimoniu mondial natural, pe lângă cascade impresionante, până la laguna celor 25 de izvoare, un loc învăluit în mister. Legenda spune că oricine se scufundă aici, nu se întoarce la suprafață. M-ar fi tentat să sfidez destinul, dar încă o dată instinctul de conservare și-a spus cuvântul. M-am mulțumit să admir frumusețea aproape magică a locului.
Detalii logistice
Călătoria în Madeira am achizițonat-o sub formă de pachet de la agenția de turism Eturia. Am găsit atunci o ofertă bună, în prețul biletului fiind incluse transportul cu avionul și cazarea, împărțită între Lisabona, unde am petrecut trei zile și Funchal.
Am zburat cu Tap Portugal, cu escală la Lisabona, cu puțin timp înainte de a se renunța la cursa directă din București. Cam în preajma scandalului legat de faptul că mai multe grupuri de turiști au fost lăsate să aștepte, ore și chiar zile întregi, pe aeroportul din Lisabona, fără nicio explicație. Am plecat cu ceva emoții legat de acest aspect și, până la ultimul tronson de zbor, totul a decurs perfect. Ba chiar ne-am amuzat că pe unul dintre tronsoane am primit înghețată.
La retur se presupunea că avem o escală scurtă. Am alergat practic de la o poartă la cealaltă, am trecut de control pașapoarte și am ajuns la poartă fix la ora anunțată pentru îmbarcare, când singura reprezentantă a companiei aeriene a strâns lucrurile și a plecat fără niciun cuvânt. Ne-am trezit singuri, un grup de călători într-o zonă izolată a aeroportului și în miez de noapte, fără a avea cui să solicităm informații. În final, după vreo oră și jumătate de așteptare fără niciun semn din partea companiei aeriene, s-a afișat schimbarea porții și am fost îmbarcați. Partea bună a fost că am primit upgrade gratuit la clasa Bussines.
Cazarea am avut-o la Pestana Village Garden Hotel, dar în Funchal găsiți opțiuni mai bune, chiar în cadrul grupului Pestana.
Pe insulă ne-am deplasat cu mașina închiriată de la Europcar.
- Pentru informații despre condițiile de călătorie în Portugalia și implicit în Madeira, consultați pagina Ministerului Afacerilor Externe și pagina oficială de turism a Portugaliei.
- Ce ne-am fi dorit să mai facem, dar nu am reușit în timpul avut la dispoziție? Ne-ar fi plăcut să participăm la o degustare de vin Madeira la Blandy’s Wine Lodge, să servim prânzul la Casa Velha do Palheiro, respectiv să facem o excursie cu barca pe ocean.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
