Majoritatea turiștilor care se aventurează spre arhipelagul Azorelor își rezumă călătoria la principala poartă de intrare, insula São Miguel. Ba chiar și noi am respectat această tendință la prima vizită. Însă cuceriți de frumusețea locurilor, am revenit pentru a descoperi ce au de oferit și alte insule. Și am început cu Terceira care, după cum sugerează și numele, a fost cea de-a treia insulă descoperită din arhipelag.
Citisem că ceea ce face Terceira specială este contrastul magnific dintre frumusețea naturală a acestei insule vulcanice și lucrarea admirabilă a omului din centrul istoric al orașului principal, Angra do Heroísmo, fondat în 1534. Această informație, împreună cu 2-3 fotografii de la fața locului, m-au convins să includ insula în itinerariu. Cu toate acestea, la planificare, informațiile găsite erau extrem de puține și oarecum evazive. Părea că insula este complet banală comparativ cu surata ei mai renumită. Aproape că regretam alegerea făcută! Realitatea mi-a demonstrat însă contrariul, iar Terceira s-a dovedit a fi precum rățușca cea urâtă din celebrul basm!
Într-adevăr, la capitolul activități, São Miguel este mai ofertantă, în special pentru călătorul grăbit. Dar Terceira te invită să o savurezi, în liniște, asemenea localnicilor care își duc viața tihnită pe aceste meleaguri. Terceira este despre pâinea caldă livrată dimineața, despre picăturile difuze de ploaie ce îți mângâie delicat chipul pe parcursul unei drumeții, despre incursiunea în burta unui vulcan ce-și duce somnul de veacuri, despre plimbarea printre clădiri cu aer colonial și despre priveliști fabuloase, pe care să le contempli ore în șir. Vă invit, așadar, să îi aflați și voi secretele bine tăinuite!
Un altfel de “acasă”
Ne place uneori să alegem cazarea astfel încât să fie o experiență în sine și nu doar un adăpost pentru noapte. Pe același considerent am ales să petrecem prima parte a escapadei în Terceira în una din căsuțele de piatră ce compun stabilimentul Pico da Vigia. Însă șederea ne-a depășit cu totul așteptările, motiv pentru care își merită un loc în cuprinsul poveștii de azi și nu doar o notă de subsol, la Detaliile logistice!
Am aterizat în Terceira pe înserat și odată porniți spre cazare, ne-a întâmpinat o ploaie torențială, urmată de o ceață deasă. Chiar înainte de a ajunge, vremea s-a mai domolit, dar întunericul ne-a creat ceva dificultăți în dibuirea traseului. Noroc cu indicațiile primite pe e-mail de la gazde. Însă imediat ce am trecut pragul căsuței noastre, sentimentul acela îmbietor de “acasă” ne-a acaparat. Căci masa ne aștepta așezată elegant, pâinea dulce zăcea pe dulap, gata să fie mușcată, iar canapeaua improvizată la fereastră ne îndemna la reverie, în timp ce lumina argintie a lunii părea să ni se strecoare până în suflete.
Și dacă vi se pare că romanțez prea mult lucrurile, să vă spun și impresiile matinale. Căci după un somn copios, ne-am trezit la capătul lumii. O lumină trandafirie învăluia cele câteva căsuțe de piatră fumurie, răsfirate pe pajiștea de un verde crud. Oceanul din zare părea a se răfui cu vântul. Niște păsări ciudate pariau zgomotos pe câștigător. Iar noi ne bucuram, împreună, de tot acest spectacol. Asta până ce liniștea ne-a fost curmată brusc de un tânăr, care a venit să lase pâine caldă în ferestruica special amenajată, ce se deschide spre bucătărie. Poftă bună și o zi pe măsură!
Călătoria spre centrul Pământului
Odată micul dejun savurat, am pornit în explorare. Am început la pas, pe unul dintre cele mai frumoase trasee de drumeție de pe insulă, Mistérios Negros. Traseul te încântă cu peisajele schimbătoare, cu o mare varietate de plante endemice și cu fundalul sonor liniștitor. Timp de 2,5 ore ne-am auzit doar pașii, gândurile și bătăile inimii. Bineînțeles, pe lângă ciripitul păsărilor și cârâitul broaștelor.
Mai întâi ne-am aventurat într-o pădure magică. Aceasta a lăsat apoi locul unei turbării, însă nu pentru mult timp, căci imediat flora endemică își revendică teritoriul. Doar pentru a se oglindi în apele întunecate ale lacului Lagoinha do Vale Fundo, după care cedează treptat drepturile „misterelor negre” ale lavei, rezultate ale unei erupții vulcanice din 1761.
Odată ajunși sus, în punctul cel mai înalt al traseului, am uitat de efortul depus pentru a ne cățăra pe blocurile negre de lavă. Contrastul dintre muntele întunecat, verdele vegetației și albastrul cerului ne-a descrețit instant frunțile.
În final, drumul te poartă printr-o pădure deasă de cedrii japonezi, mărginită de pășuni animate de văcuțe, pentru ca mai apoi să ajungi înapoi la punctul de plecare.
Întors în punctul de plecare de pe malul lacului Lagoa do Negro, nu rata vizita la Gruta do Natal. Acest tub de lavă te va uimi cu succesiunea sa de coridoare înguste și lungi. Iar formațiunile geologice cu diferitele lor forme și culori transformă peștera într-un loc cu adevărat mistic. Și vorbind de misticism, denumirea acesteia provine de la faptul că aici s-a oficiat, începând cu anul 1969, slujba religioasă de Crăciun.
În imediata apropiere, un câmp brăzdat de fumarole este o mărturie elocventă a puterii vulcanilor din Azore. Peisajul de la Furnas do Enxorfe este dominat de emanațiile alburetice ce se pierd deasupra terenului de culoare roșiatică, care contrastează perfect cu verdele mușchilor și vegetației luxuriante din împrejurimi. Atmosfera este una fierbinte, iar mirosul de sulf completează aura mistică a locului.
În călătoriile noastre am vizitat tot felul de tuburi de lavă, precum Cueva de los Verdes în Lanzarote ori Cueva del Viento în Tenerife. Însă până la Algar do Carvão nu am întâlnit niciunul care să îți dea senzația că ai coborât efectiv în interiorul vulcanului. O succesiune de trepte te poartă ca-ntr-o spirală spre centrul pământului. Iar imaginea coșului vulcanic căptușit cu mușchi verde și alte plante endemice, ce se deschide spre cerul infinit, este unică!
În cazul în care dificultatea traseului de drumeție Mistérios Negros vă neliniștește, vă ofer o alternativă mai lejeră cu care puteți începe ziua, cu mențiunea că întreg itinerariul ar trebui inversat. Este vorba despre ruta cunoscută drept Passagem das Bestas, al cărei nume provine de la urmele săpate în roca vulcanică de roțile carelor trase de boi. Acestea au transportat, timp de secole, lemnul către sate. Porțiunea de drum istoric, dacă îl pot numi astfel, te poartă până la o pădure de cedri japonezi. Ascensiunea prin pădure este partea cea mai solicitantă a traseului, dar este o încântare.
Călătoria continuă apoi adânc în inima insulei, traversând o pășune de un verde aproape orbitor. De aici, cărarea mărginește un ochi de pădure și te poartă până la punctul de belvedere ce se deschide spre Caldeira Guilherme Moniz. Imaginea acestui crater vulcanic ce a apărut acum peste 20.000 de ani este fabuloasă. Covorul verde ce căptușește fundul calderei, ornat parcă de nelipsitele văcuțe, îți umple sufletul cu o energie bună, curată! Nu te-ai mai da dus de acolo, din punctul cel mai înalt al traseului…
În sens descendent, traseul este aproape în oglindă. Acesta se dezvoltă inițial într-o pădure, bogată în specii endemice, coboară apoi printre cratere vulcanice, pentru ca în final să se încheie la vechile urme ale carelor.
Din creștetul insulei, în brațele oceanului
După un mic dejun copios și intim, servit pe terasa căsuței noastre, cea de-a doua zi de explorare a insulei am început-o pe malul unui mic lac, cucerit de un efectiv numeros de rațe. Ascuns în mijlocul unei rezervații forestiere, ochiul de apă Lagoa das Patas este locul ideal pentru a te bucura de un picnic, alături de localnici ori, pur și simplu, pentru a te relaxa pentru câteva clipe pe o bancă, urmărind simpaticele rațe.
Dacă în ziua precedentă am coborât în vintrele vulcanului, de data aceasta am decis să ne cocoțăm în vârful insulei. Am virat, așadar, spre punctul de belvedere Serra de Santa Bárbara. Situat la 1021 de metri altitudine, acesta oferă cele mai ample priveliști de pe insulă. Mai ales dacă aveți noroc de o zi senină!
La coborâre, am trecut și pe la Centrul de Interpretare Serra de Santa Bárbara. Aici puteți aprofunda cunoștințele despre natura vulcanică a insulei.
Dacă tot am început cu locurile cu panorame spectaculoase, să continuăm pe același făgaș! Un alt punct de belvedere suprinzător este Miradouro da Ponta do Queimado, situat în partea de nord-vest a insulei. De data aceasta oceanul este vedeta, care oferă privitorului un spectacol emoționant. Bineînțeles, drumul până acolo este o poveste în sine, cu sate colorate și o mulțime de alte locuri unde puteți opri doar pentru a admira priveliștea.
Pentru a face experiența completă din punct de vedere senzorial, se cere și o scufundare în apele reci ale Atlanticului. Iar Piscinele Naturale Biscoitos sunt locul ideal. Aici, cele câteva ochiuri de apă par într-o continuă dispută cu valurile înspumate, de care le desparte doar peretele de lavă neagră. Piscinele sunt preferatele localnicilor și ale turiștilor deopotrivă, oferind o evadare răcoritoare și o șansă de a te conecta cu natura.
La doar o aruncătură de băț, alte piscine naturale te așteaptă să te răcorești după o zi de colindat. Noi le-am găsit însă cucerite de oceanul dezlănțuit și ne-am bucurat doar de imaginea valurilor ce se spărgeau pe marginea accidentată a peretelui negru de lavă. Însă la Calheta dos Lagadores poți face un popas doar pentru a te plimba prin tranșeele din rocă bazaltică, construite și folosite în timpul celui de-al doilea război mondial.
Nu foarte departe, Miradouro de Alagoa este un stop perfect pentru reculegere între sesiunile de bălăceală. Imaginea oceanului ce se lovește neîncectat de coloanele bazaltice, zgomotul repetititv al valurilor, strigătul păsărilor din înalturi și aerul sărat ce-ți invadează nările, sunt ingredientele ce-ți vor induce starea de bine!
Despre cultul portughezilor legat de locurile de belvedere, v-am mai spus și cu alte ocazii. Astfel că vă îndemn să opriți la fiecare miradouro. Nu știți niciodată ce priveliști surprinzătoare veți descoperi.
Alte piscine naturale, care ne-au ademenit cu priveliștea ce se profila la orizont, sunt aproape ascunse într-un colț retras din sudul insulei. Piscinele naturale Serretinha sunt un paradis secret care așteaptă să fie descoperit. Aici, sunetul oceanului care se lovește ușor de stânci creează o simfonie liniștitoare, iar apa azurie a piscinelor te îmbie la contemplare.
Fiind o zi dedicată priveliștilor frumoase, punctul culminant al acesteia trebuie să fie, negreșit, la cel mai emblematic punct de belvedere de pe insulă, Miradouro da Serra do Cume. Pajiștile verzi, delimitate de gardul din rocă vulcanică, se întind în zare, cât vezi cu ochii. Acest mozaic imens, în nuanțe de verde de o diversitate năucitoare, este semnătura insulei Terceira.
Lumea urbană
Știind cum stau lucrurile cu așezările umane pe aceste insule pierdute în Atlantic, după ce explorasem São Miguel, am fost de-a dreptul surprinși să găsim, pe Terceira, orașele cochete, cu un aer cosmopolit. Cumva, la capitolul civilizație, parcă Terceira a urcat pe primul loc.
Primul contact urban l-am avut cu Praia da Vitória, al doilea oraș, ca mărime și importanță, de pe insulă. Micul centru istoric al acestuia ne-a încântat vizual. Casele vechi, restaurate, ce se înlănțuie de-a lungul aleilor pietruite, precum și mica promenadă din jurul plajei, creează un ansamblu de-a dreptul armonios.
Pentru a cuprinde cu vederea întregul orășel, trebuie să te abați până sus, la Miradouro do Facho.
Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Angra do Heroísmo este un reper principal al arhipelagului pentru importanța sa istorică, politică și economică. Străzile pline de culoare și vibrante din Angra (cum îi spun localnicii) atribuie orașului un aer festiv. Este o plăcere să rătăcești fără direcție prin oraș, admirând arhitectura specifică a clădirilor vechi, atent restaurate.
Biserica principală a Insulelor Azore, situată chiar în centrul orașului Angra do Heroísmo, este un obiectiv ce nu trebuie ocolit. Catedrala Sé, cu caracteristicile arhitecturale unice, are o valoare necuantificabilă pentru cultura și moștenirea locală.
Pentru a afla multe despre istoria insulei, faceți un popas și la Convento de São Francisco, o mănăstire în stil baroc cu fațada într-o combinație magnetică de roșu și alb. Aceasta găzduiește Muzeul Angra do Heroísmo. Din păcate noi am ajuns în afara orelor de program și nu l-am putut vizita.
După o scurtă pauză în Grădina Publică Duque da Terceira, o oază de verdeață situată în inima orașului, o poți lua ușor la pas, spre punctul de belvedere Alto da Memória. Imaginea orașului văzut din această perspectivă este cea pe care o veți regăsi pe cărțile poștale. Vă sugerez chiar să le trimiteți câte una celor dragi, vor fi încântați să primească o frântură din atmosfera de vacanță!
În fine, Fortul São Sebastião, cunoscut și sub numele de Castelinho, a fost cândva scena victoriilor răsunătoare împotriva piraților și corsarilor. Această fortăreață din secolul al XVI-lea, construită pentru a proteja portul orașului de atacurile piraților, găzduiește astăzi un hotel din rețeaua “Pousadas de Portugal”, deținută de guvernul portughez și administrată de operatorul privat Pestana. O noapte petrecută aici îți oferă, practic, ocazia să “simți” istoria.
Ziua o puteți încheia pe Monte Brasil, parte a unui vulcan stins ce pare că s-a înălțat din ocean întocmai pentru a se împreuna cu orașul. De la punctele de belvedere de pe munte, Angra se va profila absolut încântător în lumina asfințitului.
Detalii logistice
Despre posibilitățile de zbor în Arhipelagul Azorelor, am povestit aici. Noi am aterizat pe insula São Miguel, iar de acolo am zburat spre Terceira cu compania locală, SATA Air Açores. În ceea ce privește mașina, pe aceasta am închiriat-o de la Goldcar.
La Pico da Vigia, cazarea este în sistem AirBnB. Am găsit cheia în ușă, la sosire, frigiderul plin cu merinde pentru micul dejun, pâinea era livrată proaspătă în fiecare zi, iar la plecare am procedat la fel, lăsând căsuța curată și cheia în ușă.
Ultimele două nopți de cazare le-am petrecut la Pousada Forte Angra do Heroísmo, un hotel amenajat în vechiul fort din oraș. Experiența ar fi trebuit să completeze într-un mod fabulos escapada pe insulă, însă așteptările ne-au fost înșelate. Asta pentru că în prima noapte ne-au cazat în cea mai urâtă cameră, întunecată și cu un geamlâc ce dădea pe o terasă fără vizibilitate. Prin prisma acestui incident îmi vine greu să recomand hotelul, deși în mod normal aș fi făcut-o fără rețineri.
Traseul Mistérios Negros este cotat drept unul dificil. Și, în ciuda faptului că diferența de altitudine nu este foarte mare, se parcurge greu din cauza umezelii și a porțiunilor extrem de alunecoase. Recomand precauție la parcurgerea acestuia și încălțăminte adecvată de drumeție, preferabil rezistentă la apă. De altfel, același tip de încălțăminte îl recomand și pentru parcurgerea traseului Passagem das Bestas. În ciuda faptului că acesta este de dificultate mai redusă, vremea în Azore este imprevizibilă și nu știi niciodată când te prinde o ploicică. Iar pe alocuri, cărarea are porțiuni alunecoase.
Informații privind programul și tarifele de acces la Algar do Carvão și Gruta do Natal regăsiți aici.
La capitolul culinar, nu ratați friptura de vită de la restaurantul Asociației Agricole din Terceira. Dacă sunteți amatori de pește și fructe de mare, Restaurante O Pescador, din Praia da Vitória și Marisqueira Sabores Do Atlântico, din apropierea aeroportului, sunt demne de luat în considerare. Pentru o degustare de brânză locală absolut delicioasă, faceți un popas la Fabrica de brânzeturi Vaquinha.
(Probabil) cea mai bună “Alcatra”, un soi de tocană gătită lent, în vase de teracotă, o puteți savura la Tasca Das Tias din Angra do Heroísmo. Aici am întâlnit și (posibil) singurul român de pe insulă. Iar desertul îl puteți savura în imediata apropiere, la O Forno, renumit pentru dulciurile specifice insulei, prăjiturelele Dona Amélia.
În închiere, trebuie să vă spun despre mulțimea de locuri de picnic amenajate peste tot pe insulă. Pentru un prânz în mijlocul naturii, nu ezitați să vă luați un sandwich la pachet sau un burger de la rulotele locale.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
