Începusem deja să vă spun că într-un week-end prelungit, dintr-un ianuarie friguros, am decolat spre Valencia, în căutarea soarelui. Aveam așteptări mari de la orașul despre care auzisem numai vorbe de laudă. Așa se face că odată ajunși, am decis să îl explorăm la pas. Până la urmă, este cea mai bună variantă pentru a descoperi un oraș pe îndelete. Și cum vremea primăvăratică ne-a însoțit în toate cele trei zile, nici că se putea mai bine. Dar haideți, mai bine, să vă spun cum ne-am organizat traseul. Am încercat să cuprindem cât mai multe în timpul limitat avut la dispoziție. Și cred că am cam reușit!
- Ziua 1 – Valencia de odinioară
Cel mai bine te familiarizezi cu cultura unei comunități încercând să afli mai multe despre istoria acesteia. Astfel că am decis să începem itinerariul nostru prin Valencia fix în centrul vechi. Am trecut cu pași grăbiți prin Gara de Nord, cât să admirăm minunata sa arhitectură, dar și mulțimea de călători ce-și urma nestingherită drumul.
Am poposit pentru câteva clipe în fața Arenei de tauri, unde câțiva bătrânei stăteau la coadă să își înnoiască abonamentele pentru spectacolele de coridă. Deși construită în secolul XIX, arena amintește de amfiteatrele romane. Ne-ar fi plăcut să participăm la un spectacol sau, cel puțin, să vizităm muzeul organizat în interiorul arenei, care introduce vizitatorul în cultura luptelor cu tauri. Din păcate, atât vizitele, cât și spectacolele nu erau disponibile în perioada călătoriei noastre, așa că ne-au rămas încă pe lista de interes.
În cele din urmă, am ales ca punct de plecare propriu-zis Plaza de Ayuntamiento, un reper prin excelență atât pentru localnici, cât și pentru turiști. Piața pitorească găzduiește mai multe clădiri guvernamentale și administrative, impresionând prin amestecul de stiluri arhitecturale. Între acestea se disting în mod clar clădirea Primăriei, dar și Oficiul Poștal Central. Clădirile sunt dispuse în jurul unei fântâni, care pare că alimentează cu viață întregul loc. Ne-am oprit preț de câteva clipe pe o bancă, privind cu încântare în fiecare direcție. Mi-e greu să spun ce mi-a plăcut mai mult: liniile arhitecturale impresionante sau atitudinea relaxată a localnicilor ce-și citeau ziarul la soare, pe câte o bancă.
Energizați de soarele primăvăratic, ne-am continuat itinerariul cu o vizită la Muzeul Național al Ceramicii și Artelor Decorative. Chiar dacă ceramica nu vă stârnește, probabil, interesul, clădirea ce găzduiește muzeul în sine merită toată atenția. Construit în secolul XV și renovat la mijlocul secolului al XVIII-lea în stil rococo, Palatul Marqués de Dos Aguas este o adevărată bijuterie arhitecturală. Și, între noi fie vorba, unele exponate chiar merită admirate, cum ar fi Trăsura Nimfelor.
Ne-am continuat drumul către inima Valenciei, Ciutat Vella. La fiecare pas, priveam cu încântare în stânga și în dreapta, la clădirile cu farmec istoric, la operele de artă urbană, la trecătorii grăbiți.
După puțin timp, am ajuns în fața magnificei catedrale La Seu de València. Construită în secolul XIII pe locul unui templu roman și al unei vechi moschei, catedrala impresionează prin structura sa impunătoare și contribuie la frumusețea peisajului urban. Dincolo de latura sa turistică, Catedrala este un loc important de pelerinaj. Se spune că aceasta ar adăposti legendarul Sfânt Graal, potirul din care a băut Mântuitorul în seara Cinei cea de Taină. Indiferent de realitate, încăperea unde se spune că ar fi păstrat acesta îți dă un sentiment de respect, dacă nu chiar de evlavie.
După ce am aruncat o privire asupra centrului vechi de sus, din turnul catedralei, ne-am croit drum printre localnici și turiști deopotrivă, până la Plaza Redonda. Acesta este unul dintre acele colțuri ale Valenciei care posedă un farmec aparte. Am admirat produsele de artizanat întinse pe tarabe și, cumva, ne-au convins că este momentul să facem un popas la piață.
V-am mai spus și cu alte ocazii că, în călătorii, nu ratăm câte o oprire la piețele locale. Mi se pare că acestea surprind cel mai bine culoarea locală. E drept, le preferăm pe cele mai mici, ascunse de valul de turiști. Mercado Central a meritat însă din plin. Construită între 1915 și 1928 și inaugurată de regele Alfonso al XIII-lea, este o clădire de 8000 de metri pătrați unde puteți găsi o diversitate de alimente locale. Dincolo de gama variată de produse care atrage atenția prin colorit și arome, ne-a plăcut aspectul pieței, cu plăcile de ceramică pictată, cu grinzile boltite din fier și cu cupola de sticlă.
Unul dintre edificiile emblematice ale Valenciei este, fără îndoială, Llotja de la Seda. Ansamblul ce adăpostea Bursa Mătăsurilor a fost construit în preajma anului 1500, în perioada considerată era de aur a Valenciei. Utilizată exclusiv pentru tranzacții comerciale, Llotja de la Seda este o capodoperă a arhitecturii gotice care, din punct de vedere funcțional, a contribuit major la prosperitatea economică a orașului. Nu este de mirare că aceasta a primit statutul de sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
În călătoriile noastre încercăm ca, pe lângă obiectivele turistice principale, să căutăm și acele locuri mai puțin cunoscute, dar care creează acel sentiment de uimire totală în fața frumosului. Așa ni s-a părut și biserica San Nicolás de Bari cu ale sale picturi remarcabile. Am zăbovit câteva minute în interiorul acesteia, bucurându-ne de mixul arhitectural, dar mai ales de frescele ce fac ca lăcașul de cult să fie considerat Capela Sixtină a Valenciei.
Cum Valencia se mândrește cu o bogată moștenire arhitecturală, amestecul de stiluri atinge apogeul în fața unor repere precum Torres de Serranos. Construcția acestora a început în anul 1392, ca parte a unei structuri defensive la una dintre porțile principale ale orașului. Un exemplu excelent de arhitectură gotică, turnurile oferă totodată priveliști ample asupra orașului vechi.
Cum ziua se îngâna deja cu noaptea, am făcut cale întoarsă pe lângă Catedrală, cu gând să căutăm Paella perfectă. Am mai oprit însă pentru o ultimă vizită la Palacio de Cervelló, o clădire superbă folosită pentru o perioadă ca reședință regală.
Am încheiat ziua cu o cupă de Aigua de Valencia, un cocktail devenit emblematic pentru orașul spaniol. Creat pentru prima dată în 1959, licoarea este o combinație de Cava, suc de portocale și vodka sau gin. Interesantă, aș putea spune, deși mai interesant a fost locul unde am servit-o, Café de las Horas. Deși ne petrecusem ziua printre clădiri vechi, amintind de diferite perioade istorice, cred că aici am avut cel mai profund sentiment de transpunere într-o altă epocă. O epocă a kitsch-ului acela care prinde la public! Noroc!
- Ziua 2 – Valencia contemporană
Cea mai reprezentativă imagine a Valenciei de astăzi este, fără niciun dubiu, cea a magnificului complex arhitectural și cultural cunoscut drept Orașul Artelor și Științelor. Construcția complexului, proiectat de arhitectul Santiago Calatrava, a început în anul 1996. În scurt timp, acesta a devenit emblematic pentru oraș. Nicio călătorie la Valencia nu este completă fără a vizita o parte dintre secțiunile ce compun ansamblul, fie că alegeți doar să vă plimbați prin L’Umbracle, să vizitați L’Oceanogràfic, cel mai mare acvariu din Europa sau să vă încântați alături de cei mici în fața unor experimente fizice interactive, la Muzeul de Știință Prințul Felipe.
Explorarea tuturor secțiunilor nu poate fi realizată într-o zi, așa că asigurați-vă că planificați bine vizita. Noi am început dimineața în spațiile exterioare, iar cea mai mare parte a timpului am petrecut-o la acvariul oceanografic. Ne-am bucurat ca niște copii mici de imensul acvariu și de multitudinea de vietăți marine ce conviețuiesc în interiorul acestuia.
Abia când am ajuns la Muzeul de Știință și am văzut câte lucruri interesante ascunde, ne-am dat seama că ne mai trebuia cel puțin o zi pentru vizită. Fiecare joc, fiecare panou interactiv, fiecare sală ascundea experiențe care de care mai interesante pentru vizitatorii de orice vârstă.
Timpul limitat ne-a determinat însă să ne continuăm itinerariul, de data aceasta în aer liber. Am pornit așadar la pas, Grădinile Turia, unul dintre cele mai parcuri urbane din Spania, format în albia râului Turia după ce, în 1957, apele acestuia au fost deviate la sud de oraș. Parcul se întinde pe o lungime de 9 km, punctul de început fiind chiar la Orașul Artelor și Științelor. Am parcurs cam o treime din lungime, până la Torres de Serranos. Ne-am plimbat în pas destul de alert pe aleile pline de localnici, ieșiți să se bucure de soare alături de copii sau de animalele de companie. Și dacă tot am spus de copii, locul favorit al acestora este secțiunea cunoscută drept Parcul Gulliver. Aici, un Gulliver imens își întinde brațele și picioarele, asigurând pentru cei mici cele mai amuzante tobogane.
Deși Grădinile Turia oferă suficient spațiu verde, cea mai frumoasă oază a orașului ni s-a părut Jardí de Monforte. Declarate „grădini artistice” în 1941, acestea, prin multitudinea de statui de marmură, iazuri și fântâni, creează un frumos peisaj neoclasic. Nu te aștepți să găsești un astfel de loc fix lângă parcul contemporan al orașului. Accesul se face prin micul pavilion numit „Pabellon de Recreo”, ce se remarcă prin arhitectură, punând totodată în valoare parcul.
Ziua 3 – Valencia recreativă
Partea recreativă a itinerariului am început-o odată cu plimbarea prin grădinile Valenciei. Însă abia în ultima zi se poate spune că ne-am bucurat cu adevărat de natură. Dimineața am început-o printre suricate, cafeaua am servit-o alături de girafe și prânzul pe plajă. Ce poate fi mai plăcut?
Ei bine, haideți să detaliez. Am pornit dimineața devreme către Bioparc Zoo, grădina zoologică despre care auzisem numai vorbe de laudă. Am o mulțime de sentimente amestecate legate de atracțiile turistice cu animale și, de cele mai multe ori, evităm astfel de locuri. Preferăm să admirăm natura în mediu natural și nu suntem adepți ai abuzului asupra necuvântătoarelor din rațiuni comerciale. Însă sunt unele locuri unde respectul pentru animale primează, iar biletul plătit ajută la îngrijirea acestora, nu la încurajarea exploatării.
Bioparc ni s-a părut un astfel de loc. Aici, animalele beneficiază de suprafețe ample unde se pot refugia dacă nu doresc interacțiune și sunt atent îngrijite. Mi se pare un loc potrivit unde să mergeți cu cei mici. Parcul este atent organizat, cu zone ample ce recreează mediul natural, animalele conviețuind în grupuri fix ca în realitate. La anumite ore, vizitatorii pot asista la hrănirea diverselor animale. Momentul hrănirii oposumilor este de neratat! Vizitatorii trec fix prin mijlocul micilor vietăți ce fac salturi acrobatice în căutarea fructelor ascunse!
Nu puteam ajunge la Valencia fără să ne bucurăm, măcar pentru câteva ceasuri, de plaja sa urbană. Așa că ultima oprire, înainte de a porni spre aeroport, am făcut-o la Playa de la Malvarrosa. Nu știu cât de aglomerată este aceasta în plin sezon, dar în ianuarie ne-am bucurat de atingerea caldă a nisipului și de sunetul repetitiv al valurilor. Am inspirat adânc aerul sărat și am zâmbit larg către soare. La final, ne-am delectat cu cea mai bună Paella cu fructe de mare, la unul dintre restaurantele ce mărginesc zona de promenadă. Pe curând, Valencia!
Detalii logistice
Am zburat la Valencia cu Tarom, pe vremea când asigura zbor direct. În prezent companiile low-cost asigură curse directe către frumosul oraș spaniol. Așa cum am mai spus, orașul l-am vizitat mai mult la pas. Doar în ultima zi am apelat la taxi. Aceasta deoarcere distanțele erau foarte mari, iar timpul limitat pentru a-l pierde prin mijloacele de transport în comun. Cazarea am ales-o aproape de centru, întocmai pentru a facilita deplasările pietonale. Astfel, am optat pentru hotelul Malcom and Barret, care s-a dovedit o alegere insiprată.
Singurul aspect asupra căruia doresc să atrag atenția este orarul de mese al localnicilor. Dacă micul dejun în serveam la hotel, prânzul îl înlocuiam adesea cu o gustare pe fugă. Cina a fost însă o reală problemă. Asta pentru că bucătăriile restaurantelor nu se deschideau mai devreme de ora 21.30. Iar de la 18 încolo noi plângeam de foame! Vă recomand astfel să nu faceți ca noi și să alocați timpul cuvenit mesei de prânz, pentru a rezista apoi până la cină.
- Nu puteți pleca din Valencia fără să încercați și horchata. Horchata valenciană este o băutură preparată din nuci de tigru, apă și zahăr, aromată cu scorțișoară și coajă de lămâie. Tradițional, aceasta se servește cu Fartons, un fel de baghete mici, pudrate din belșug cu zahăr. Sunt numeroase locuri unde se poate servi horchata, cel mai cunoscut fiind însă Horchateria Santa Catalina. Aici am degustat și noi pentru prima dată miraculoasa băutură!
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
