Pentru a echilibra pasiunile cuplului, am combinat excursia la muzeele tehnice din Speyer și Sinsheim cu o zi de plimbări prin fermecătorul orășel Heildeberg.
O adevărată bijuterie barocă, Heidelberg arată exact ca în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, fiind unul dintre orășelele ce a avut norocul de a nu fi fost bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial. Așadar, o plimbare prin centrul vechi al orașului, Altstadt, de-a lungul străzii pietonale Hauptstrasse, dar și pe aleile lăturalnice, este ca o călătorie în timpuri romantice.
Am fi vrut să vizităm Muzeul Universității și Închisoarea studenților, situată pe aleea din spatele muzeului. Din păcate ambele obiective erau închise. De menționat că istoria universitară a orașului începe undeva la 1385. În ceea ce privește închisoarea, aceasta a fost utilizată în perioada 1823 – 1914, aici fiind închiși, pentru perioade scurte, studenții cu comportament neadecvat, în special cei găsiți vinovați de acte de beție în public.
Ușor dezamăgiți, am continuat spre Piața Kornmarkt, locul de unde pornește funicularul spre castelul ce domină orașul, dar și spre vârful dealului de pe fundal.
Am ales să urcăm întâi până în vârf, la Königstuhl, pentru a ne bucura de panorama matinală asupra orașului. Urcarea este compusă din două tronsoane, pe primul funcționând un funicular modern, iar pe cel de-al doilea unul istoric. Un soare primăvăratic, ghioceii din pădure, dar și aburii hipnotici ai vinului fiert cumpărat din vârf de deal ne-au însuflețit în așa hal încât am decis să coborâm la pas. Drumeția a fost încântătoare, dacă nu punem la socoteală durerile musculare ce au urmat. Însă mai încântătoare a fost imaginea castelului din vale, pe măsură ce ne apropiam de acesta.
În fiecare an, Castelul Heidelberg atrage aproximativ un milion de vizitatori din întreaga lume. De la începutul secolului al XIX-lea, ruinele roșiatice ale edificiului au devenit sinonime cu romantismul. Construit inițial în 1214, castelul a fost victima războaielor, incendiilor și chiar a trăsnetelor. În ciuda acestor dezastre, mare parte dintre zidurile și decorațiile sale sunt încă în picioare. Romantismul locului este sporit și de unele legende, cum ar fi cea a Porții Elisabeta, construită într-o singură noapte de către Friedrich V pentru soția sa Elizabeth Stuart. Ascunse în arcadă sunt diverse animale și se spune că de fiecare dată când Elizabeth identifica un nou animal, soțul său o săruta. Le puteți urma și voi exemplul!
În interiorul castelului este amenajat Muzeul Farmaciei, unde puteți afla lucruri interesante despre leacurile din diverse perioade istorice.
Probabil că v-ați familiarizat cu faptul că nu ratez niciodată un vin bun, așa că nu puteam rata nici o legendă legată de licorile bahice. Unul dintre obiectele principale adăpostite la interiorul castelului este un butoi uriaș, de 220 de mii de litri, considerat cel mai mare din lume. Acesta este vegheat de piticul Perkeo, mascota orașului. Legenda spune că piticul, animator al curții, ar fi primit porecla “Perkeo” datorită obiceiului său de a bea. Întrebat dacă mai dorește încă un pahar de vin, acesta răspundea cu convingere “perché no?” (în italiană “de ce nu?”).
Periplul prin frumosul orășel a continuat cu un popas pe vechiul pod de peste râul Neckar, Alte Brücke, la baza căruia te întâmpină zâmbitoare o maimuță de bronz. Sculptura datează din 1979 și ar înlocui o altă statuie similară din secolul al XV-lea, care avea rolul de a aminti locuitorilor orașului faptul că nu erau mai buni decât cei ce locuiau în afara acestuia și că ar trebui să se uite peste umăr când trec podul pentru a fi conștienți de asemănare.
Am încheiat escapada de week-end cu un prânz savuros la una dintre berăriile istorice și probabil cel mai bun restaurant din oraș, Vetter’s Alt Heidelberger Brauhaus. Noroc!
Detalii logistice
Așa cum povesteam aici, am zburat la Frankfurt cu Tarom, biletele fiind achiziționate în timpul unei campanii promoționale de primăvară. Am plecat vineri după-amiază, iar duminică seara am revenit acasă, astfel că nu a fost necesar să consumăm din zilele de concediu de odihnă. Orașul este ușor accesibil și dinspre Stuttgart, pentru care găsiți zboruri directe la prețuri decente cu BlueAir.
Până la Heidelberg ne-am deplasat cu mașina închiriată de la Europcar, iar în oraș doar pietonal și cu funicularul!
Ne-am cazat la NH Heidelberg, un hotel frumos integrat într-o fostă fabrică de bere și situat la aproximativ 15 minute de mers pe jos de centrul pietonal al orașului.
Recunosc, nu suntem fani ai gastronomiei germane, astfel că nu am spus nu unei cine savuroase, atunci când în cale ne-a ieșit un restaurant cu specific vietnamez. Saigon Sonne ne-a răsplătit cu bucate absolut delicioase și cu amintiri pre-pandemice, de pe vremea când descopeream Vietnamul.
- Ce ne-ar fi plăcut să mai vedem, dar nu ne-am încadrat în timp: Thingstätte, un amfiteatru în aer liber construit pentru evenimente de propagandă nazistă, Palatul Schwetzingen cu grădinile sale remarcabile, dar și Dilsberg cu ruinele cetății sale.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
