În ultima vreme ni se confirmă tot mai des că în domeniul călătoriilor nu trebuie să ne facem planuri. Degeaba am proiectat în detaliu o călătorie mai amplă de Paște, căci în final tot o destinație de ultim moment am ales și într-un mod aproape aleatoriu. Muntenegru, căci despre această țară balcanică vorbesc, s-a dovedit a fi cea mai plăcută surpriză. Știți voi vorba aceea cu esențele tari care se păstrează cel mai bine în flacoane mici? Ei bine, așa este Muntenegru. O bucată mică de pământ de o diversitate de neconceput și care te copleșește pur și simplu cu ale sale priveliști. Încă din prima zi am epuizat interjecțiile din vocabular, iar “Wow!” ne intrase deja în reflex.
Am aterizat la Podgorica, capitala țării. Citisem că nu este cel mai frumos dintre orașe, așa că nu am avut curiozitatea să îl descoperim. Ne-am croit imediat drum spre Lacul Skadar, cel mai mare lac din Balcani. Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, aveam să ne trezim în cea mai asurzitoare liniște, firav știrbită din când în când de zborul sau măcănitul unor păsări. Sentimentul acela de pace urma să ne însoțească pe parcursul întregii vacanțe. Dar haideți, mai bine, să vă detaliez cum ne-am petrecut cele cinci zile avute la dispoziție, ca să vă convingeți că trebuie să ajungeți și voi pe aceste meleaguri!
- Lacul Skadar
Împărțit în mod aproape egal cu vecina Albania, Lacul Skadar, cu ale sale ademenitoare nuanțe de albastru și verde, este unul dintre cele mai importante habitate ale păsărilor din Europa, imediat după Delta Dunării. Primul nostru popas l-am făcut la Pavlova Strana, inițiind astfel suita locurilor cu cele mai copleșitoare priveliști. Am fi stat acolo ceasuri întregi, urmărind unduirile diverselor rațe ori bărcuțele ce pluteau în viteză, tulburând neclintirea apei.
Ne-am mutat mai apoi câțiva kilometri mai încolo, pe latura cealaltă a S-ului format de lac, cât să ne bucurăm de o altă perspectivă (locul este marcat pe Google Maps drept „Mirador”). Aici, în lumina din ce în ce mai aurie, imaginea ni se părea aproape magică.
Pe malul lacului se află două vechi așezări urbane, cu arhitectură specifică, Rijeka Crnojevića și Virpazar. Ambele localități sunt astăzi renumite pentru restaurantele care oferă specialități tradiționale. Am vrut să ne convingem, astfel că am oprit și noi în prima dintre ele, cât să savurăm un pește delicios, stropit din belșug cu vin local. Orășelul, cu al său pod de piatră, ne-a cucerit instant. Despre prânzul întârziat, nu mai vorbesc!
- Golful Kotor
Golful Kotor este unul dintre acele locuri unde nu contenești să te minunezi în fața măreției naturii. Adesea numit cel mai sudic fiord al Europei, golful este în realitate un soi de canion sub formă de fluture, luat cu asalt de apele mării. Peisajul rivalizează însă cu cele ale fiordurilor scandinave, cu coasta stâncoasă presărată cu orășele fermecătoare. Iar când adaugi climatul mediteraneean și melanjul civilizațiilor ce s-au perindat pe aici, înțelegi de ce locul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Nu ne-am săturat de imaginea aceea a stâncilor golașe și alburetice ori a colinelor împădurite, ce-și oglindeau chipurile în apele ușor întunecoase. Am parcurs golful într-un sens și în celălalt, l-am traversat cu feribotul, l-am privit de sus din diverse unghiuri și de fiecare dată ni se părea mai fascinant, mai seducător.
La extremitatea golfului, aproape de granița cu Croația, Herceg Novi, un vechi oraș fortificat, stă parcă de pază la intrarea în golf. De altfel, suita de fortărețe din diverse perioade istorice, susține din plin rolul de “străjer” al orașului. Deși ne-ar fi plăcut să-l explorăm pe îndelete, l-am văzut doar în grabă, din goana mașinii, căci prima oprire, pentru cea mai bună înghețată, am făcut-o abia la Portonovi. Aici aveam să luăm contact pentru prima dată cu un nou concept – un soi de ansambluri complexe, de lux, cu clădiri rezidențiale, hoteluri, magazine de designer, dar și port pentru yacht-uri care de care mai impresionante. Ne-am învârtit puțin prin locul acela artificial, admirând arhitectura, savurând înghețata noastră și încercând să conturăm profilul psihologic al locuitorilor.
În continuare, traseul te poartă de-a lungul golfului până la Risan, cea mai veche așezare de pe coastă. Încă de cum te apropii, înțelegi că munții înalți ce îl înconjoară au creat condițiile propice pentru dăinuirea în timp a orașului. Ne-am oprit pe marginea drumului, lângă o cascadă ce se prăvălea năvalnic în mare, admirând tabloul acela perfect al comuniunii omului cu natura. (Curios fapt, a doua oară când am trecut prin zonă cascada era secată!)
Risan este menționat încă din secolul al III-lea ca un oraș iliric fortificat. Martore unui trecut bogat stau siturile arheologice descoperite în oraș, dintre care unele aflate încă în proces de explorare. Ne-am plimbat pe străduțele pietruite, poposind lângă fundațiile vechii așezări ilirice de lângă școala elementară (așa cum ne-a indicat o localnică), dar am admirat și mozaicurile dintr-o elegantă vilă romană. Eram cam singurii turiști și asta ne-a bucurat, ca și cum descoperisem o comoară ascunsă.
Din Perast nu ne-am mai fi dat duși. O adevărată bijuterie, micul orășel ne-a cucerit instant cu aerul pitoresc și sentimentul acela de “vacanță”. Întâi l-am privit din larg, în timpul unei mici “croaziere” spre insulițele Sf. Gheorghe și Our Lady of the Rock.
Insulița Sf. Gheorghe este o insulă naturală, cu o biserică omonimă datând din secolul al XII-lea. Peticul de pământ, înconjurat de apele în nuanțe de smarald, servea drept cimitir pentru vechii locuitori din Perast.
Cea de-a doua insuliță, Our Lady of the Rock, este o insulă artificială creată prin scufundarea pietrelor și a navelor vechi cu vele în jurul unei stânci, pentru a crea o suprafața necesară pentru construcția unei biserici închinată Maicii Domnului. Legenda spune că pe locul unde se înalță astăzi altarul principal ar fi fost găsită o pictură a Maicii Domnului, ceea ce a condus la ridicarea edificiului.
Ne-am avântat apoi la pas, pe străduțele pietruite ale orășelului, încercând să îi descoperim toate cotloanele. Planul urbanistic este unul simplu: un drum de-a lungul apei, presărat cu terase cochete, iar dincolo de fațadele clădirilor vechi ce mărginesc drumul, o succesiune de scări se bifurcă spre părțile superioare ale orașului. Am admirat și noi arhitectura diverselor palate și biserici datând din diverse perioade istorice, urcând până la ruinele unei cetăți ce tronează deasupra orașului. La fiecare pas ne întorceam să mai aruncăm câte o ocheadă către golful acela hipnotic. În final, am încercat să aflăm mai multe despre istoria locului printr-o vizită la muzeul orașului, amenajat într-un fost palat venețian.
Chiar dacă Perast rămâne preferatul nostru, adevărata perlă a golfului este considerată vechiul oraș Kotor. Situat la poalele muntelui Lovćen, orășelul se dezvăluie ca un labirint de străduțe neregulate, mărginite de clădiri vechi. Terasele cochete, pisicile leneșe pe care le întâlnești la tot pasul, buticurile cu suveniruri și atmosfera relaxată fac din plimbarea pe aleile pietruite o reală desfătare.
Ceea ce ține unite vizual toate construcțiile orașului, ca într-o îmbrățișare de piatră, sunt zidurile fortificate, care au reprezentat unul dintre motivele includerii Kotorului pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ca și orașul însuși, zidurile s-au format treptat, de-a lungul secolelor, astfel că grosimea acestora variază de la 2 la 16 metri, iar înălțimea ajunge ocazional până la 20 de metri. Datorită acestei uriașe structuri de piatră și porților sale, Kotor a reușit să reziste atacurilor turcilor și piraților timp de secole.
Așa cum zidurile ce înconjoară orașul ascund tot felul de povești interesante, la fel și Fortăreața Sf. Ioan, ce se înalță încă semeață deasupra orașului, a avut un mare rol în apărarea orașului. Dincolo de importanța sa istorică, fortăreața oferă cele mai uluitoare panorame asupra golfului și asupra vechiului oraș ce se întinde aproape timid la poalele sale. Parcurgerea celor aproximativ 1400 de trepte este ca un traseu inițiatic, căci la fiecare pas o altă perspectivă ți se înfățișează privirii. Și vrei parcă din ce în ce mai mult! Iar când ajungi în vârf, te cuprinde un sentiment de fericire deplină, parte că ai rezistat efortului, parte că îți poți umple privirea și mintea cu acea imagine a unui loc binecuvântat.
Încheiem turul de-a lungul golfului în oglindă, cu o oprire la cel de-al doilea ansamblu de lux care aproape că ne-a lăsat muți de uimire. Porto Montenegro, cu ale sale ambarcațiuni de milioane de euro, concurează cu localități de tipul Saint-Tropez și are toate șansele de a câștiga. Am citit că principalul investitor al proiectului este un om de afaceri canadian, fondatorul Barrick Gold Corporation. Printre alți investitori s-ar număra descendenții familiei Rothschild. Ce pot spune este că armonia între simplitate și lux ce definește în mare măsură locul ne-a cam impresionat. Ineditul locului este sporit și prin faptul că la ieșirea din complex se află un muzeu naval, în fața căruia sunt “parcate” două submarine.
Feribotul Kamenari – Lepetane ne-a purtat înapoi spre punctul zero al traseului. S-ar părea că numele Lepetane este derivat din cuvântul „lepote” care înseamnă frumuseți. Cu secole în urmă, marinarii ce se întorceau acasă în golf, la familiile lor, trecând pe lângă Lepetane își lăsau aici „frumusețile” – a se citi amantele. De aici și numele Lepetane.
- Munții și adâncurile
Oricât de mult ne-ar fi plăcut să explorăm parcurile naționale și minunile naturale din zona de munte, precum celebrul Canion Tara ori Parcul Național Durmitor, timpul nu ne-a permis să ne avântăm prea departe. Am zis totuși să profităm pe cât posibil și de această latură a țării, astfel că într-una din zile am pornit spre Cetinje pe un drumeag ocolitor, prin munți. La început ascensiunea a fost simplă și firească. Un drum în stare perfectă, cu tuneluri și curbe care lăsau să se întrevadă acea imagine uluitoare a Golfului Kotor.
La un moment dat, GPS-ul părea că a luat-o razna și cu greu am identificat drumul pe care urma să ne continuăm traseul. Ne-am trezit astfel pe o panglică îngustă de asfalt, mai mult sau mai puțin intact, care se pierdea printre stânci albe, din ce în ce mai amenințătoare. Peisajul halucinant, prăpastia ce se deschidea lângă umărul meu și adrenalina dată de ideea de a te intersecta cu o altă mașină din sens opus pe drumul acela îngust ne-au copleșit pe amândoi. Doar două sate uitate parcă de lume am traversat timp de aproape două ore. Ce sentiment de începuturi ale lumii!
Ca să echilibrăm lucrurile cum le șade bine unor balanțe, de pe acele culmi am coborât 80 de metri sub pământ. Peștera Lipa, de lângă fost capitală regală Cetinje, este unul dintre cele mai mari sisteme de peșteri din Muntenegru și primul deschis turiștilor. Succesiunea de pasaje înguste și săli ample, ce se întinde pe mai mult de 2,5 km sub pământ, surprinde vizitatorul cu formațiunile de rocă carstică de-a dreptul impresionante. Ne-a plăcut foarte mult turul și ni s-a părut că o astfel de atracție naturală sporește din plin diversitatea destinației.
După dimineața petrecută într-un astfel de roller coaster natural, se cerea un prânz tihnit. Njeguši, un mic sat situat din Parcul Național Lovćen, a fost soluția ideală. Am avut ocazia să degustăm deliciosul Njeguški pršut (Njegusi Proscuitto) – o șuncă uscată asemănătoare cu prosciutto-ul italian și să ne relaxăm cu un pahar de vin, într-un cadru natural de vis.
Nu vă imaginați că am zăbovit prea mult, căci numaidecât am reluat caruselul senzațiilor. Am pornit spre Mausoleul lui Petar II Petrović Njegoš, dar GPS-ul a avut alte planuri cu noi. Astfel că ne-a îndrumat pe un drum din pietriș, ce unduia tainic spre culmile Muntelui Lovćen. Se pare că muntele acesta are două vârfuri, iar noi ne îndreptam spre cel greșit. Intuiția ne spunea că nu este direcția cea bună, dar tentația descoperirii era prea mare. Iar despre frumusețea priveliștilor, nu încape îndoială. Am făcut cale întoarsă abia când asupra drumului au pus stăpânire troienele de zăpadă.
În cele din urmă am ajuns și la mausoleul eroului național muntenegrean, Petar II Petrović Njegoš. Despre povestea acestuia nu cunoșteam alte detalii decât că ar fi fost cel mai mare conducător al muntenegrenilor, care a luptat pentru independența semenilor săi și unitatea slavilor sudici. Nici astăzi nu știm mai multe, decât că la aniversarea centenarului morții acestuia, autoritățile Iugoslaviei socialiste au decis să demoleze capela în care odihneau rămășițele sale și să construiască în locul ei un mausoleu monumental, comparabil cu templele antice. Un tunel cu aproximativ 500 de trepte, săpat în munte, te poartă până la construcția de piatră susținută de două statui uriașe reprezentând femei în port popular. La interior se regăsește o statuie impresionantă a eroului, iar la etajul inferior sarcofagul acestuia. Locul este deopotrivă rece și interesant.
Magnetul care atrage însă turiștii la mausoleu este platforma de observație din spatele acestuia. Punctul de belvedere, de formă circulară, îți permite să te bucuri de priveliștea la 360 de grade spre Parcul Național Lovcen și spre Golful Kotor. Nemărginirea aceea ce se deschide dincolo de nori îți taie pur și simplu respirația. Cuvintele sunt însă de prisos, las imaginile să vă convingă!
Când credeam că ochii noștri nu mai pot îndura atâta frumusețe, ne-am trezit pe Serpentinele Kotorului. Drumul, cu succesiunea de viraje în ac de păr, dezvăluia tot felul de panorame ale golfului din zare. Am fi oprit la fiecare curbă, să mai imortalizăm într-un cadru imaginile acelea unice.
- Coasta Adriatică
De-a lungul Coastei Adriatice, de la Budva și până aproape de granița cu Albania, se întinde un drum panoramic mărginit de orășele care de care mai pitorești și de plaje îmbietoare. L-am parcurs și noi în întregime, încântați de diversitatea imaginilor ce se succedau în goana mașinii, ca într-un film mut. Cum era de așteptat, am și poposit în unele orășele, încercând să le aflăm secretele.
Budva, probabil cea mai mare stațiune de pe litoralul muntenegrean, este una dintre cele mai vechi așezări de la Marea Adriatică. De-a lungul istoriei, a fost ținta multor cuceritori precum greci, romani, slavi, turci, venețieni, austro-unguri și chiar francezii lui Napoleon. Cu un așa trecut tumultos, nu e de mirare că orașul vechi este o entitate arhitecturală unică, înconjurată de metereze medievale, cu o cetate, turnuri și porți. A fost o plăcere să-i străbatem străduțele medievale și să admirăm unitatea urbanistică a orășelului din diverse unghiuri, de pe plaja adiacentă.
Sveti Stefan este, fără doar și poate, un adevărat simbol al Muntenegrului. Mica insulă legată de țărm printr-un pod este astăzi unul dintre cele mai exclusiviste resorturi din lume. Fostul sat pescăresc, cu casele de piatră înconjurate de ziduri fortificate, construite în urma cu peste cinci secole pentru a proteja locuitorii în cazul atacurilor piraților și turcilor, a fost adaptat într-o stațiune hoteliera de lux la mijlocul anilor 1950. Timp de zeci de ani, hotelul a fost un loc de adunare pentru celebrități din întreaga lume, printre care Sofia Loren, Kirk Douglas, Sylvester Stallone, Yuri Gagarin, capete încoronate, scriitori, politicieni și șeici miliardari. Astăzi își păstrează rolul, făcând parte din grupul Aman Resorts.
Imaginea insulei impresionează indiferent de unghiul din care priviți, fie că vă relaxați pe una din plajele ce o încadrează, fie că vă aventurați spre culmile muntoase din împrejurimi. Cel mai tare ne-a încântat însă priveliștea la apus de la punctul de observație amenajat lângă Biserica Sfântul Sava din Satul Radenovici. Spuneți voi, nu este unul dintre cele mai romantice locuri?
Vă mai dezvălui un secret. Dacă porniți pe cărarea ce duce spre Parcul Miločer, amenajat în jurul hotelului construit în urmă cu 80 de ani ca stațiune de vară a dinastiei iugoslave Karadjordjevic, veți descoperi cele mai frumoase plaje muntenegrene: Miločer (plaja Regelui) și Kraljičina (plaja Reginei). Nu am apucat să o surprind decât pe cea de-a doua într-o fotografie făcută pe fugă, căci ne grăbeam spre aeroport. Dar tare ne-am fi răcorit în apele sale străvezii, înconjurate de pini.
Orașul Bar are două fețe, una veche și alta modernă, ambele reflectate în apă Mării Adriatice.
Presați de timp, am lăsat repede în urmă partea contemporană și ne-am îndreptat spre Stari Bar, cu a sa bătrână cetate și cu apeductul otoman ce amintește de vremuri de mult apuse. Construit pe o stâncă abruptă la poalele muntelui Rumija, protejat de un defileu pe latura de nord și înconjurat de ziduri de apărare, Stari Bar a fost centrul administrativ al regiunii de-a lungul a două milenii, la conducere succedându-se bizantinii, slavii, venețienii, turcii. Cum era de așteptat, toate aceste civilizații și-au lăsat amprenta asupra orașului.
Am rătăcit și noi printre zidurile cetății, căutând cele mai interesante puncte de belvedere. Locul ni s-a părut a avea o energie aparte, dintre acelea ce te rețin ceasuri îndelungate fără un scop anume.
Abia foamea ne-a gonit, astfel că am oprit la un restaurant local, cu delicioase produse cu influență orientală. De altfel, de la Bar în jos se resimte din ce în ce mai tare această influență, numărul etnicilor musulmani fiind din ce în ce mai mare. Aș zice că lucrurile sunt cu două tăișuri, căci deși apariția moscheilor și deliciile culinare sporesc diversitatea țării, atmosfera devine ușor mai prăfuită, clădirile mai puțin îngrijite, iar investițiile de amploare mai rare. Peisajele continuă însă să uluiască!
Ulcinj este diferit de orice alt loc de pe coastă. Pare cumva rămas captiv între două lumi – una orientată spre turism și alta spre un tradiționalism musulman. Clădirile de forme și mărimi diferite se înșiră ca spectatorii la teatru, orientate către scena unde actorul principal este marea. La un capăt se remarcă suita de clădiri din piatră ale orașului vechi. Aproape toate sunt transformate – sau în plin proces de transformare – în hoteluri, pensiuni ori restaurante. Noi le-am găsit goale, așteptând forfota verii. Asta nu ne-a împiedicat să colindăm pe aleile ce se terminau uneori cu vederi încântătoare spre marea cea albastră.
În imediata apropiere a orașului Ulcinj se găsesc unele dintre cele mai frumoase plaje ale țării. Velika Plaža (Plaja Lungă) este o întindere de nisip cât vezi cu ochii. Din loc în loc erau diverse construcții temporare, care vara tind să cred că se transformă în terase boeme. Ceva mai la extremitatea litoralului muntenegrean, Ada Bojana este un loc aparte, cu o atmosferă hippie. De altfel, această insulă artificială creată în secolul al XIX-lea și ascunsă cu pricepere de ochii curioși, a devenit preferata nudiștilor. Ineditul locului este dat și de râul ce înconjoară insula și pe malurile căruia au fost construite tot felul de terase și barăci care nouă ne-au amintit de casele plutitoare de prin Asia. Cu siguranță un loc unde merită să ajungeți!
Detalii logistice
Călătoria în Muntenegru am organizat-o cu numai o săptămână înainte. Am zburat la Podgorica cu Austrian Airlines și escală în Viena. Ambele segmente de zbor sunt scurte, iar la retur am avut timp să ieșim și în Viena, pentru un wurst și o prăjitură.
Din Podgorica am pornit la drum cu mașina închiriată prin booking.com și furnizată de Alamo. Biroul celor de la Alamo se află la scurtă distanță de aeroport, dar ne-a așteptat unul dintre angajați la ieșirea din aeroport și ne-a condus spre sediu. Experiența a fost una ok, iar prețul decent – aproximativ 150 de euro pentru 6 zile, cu tot cu asigurarea integrală de la booking. Prima oprire am făcut-o la benzinăria din colț, pentru a achiziționa o cartelă locală de date. Puteți găsi cartele preplătite la 10-15 euro în funcție de traficul inclus.
Cazarea am împărțit-o în două. Primele trei nopți le-am petrecut lângă Herceg Novi, la un complex cu un aer oarecum exotic, Lazure Marina & Hotel. Hotelul era amenajat parțial într-o clădire istorică, parțial într-un bloc nou ce combina regimul hotelier cu apartamentele pentru locuit. Noi am stat în cea de-a doua clădire și pot spune că ne-au plăcut maxim condițiile, dar mai ales diminețile din micul port de yacht-uri.
Pentru ultimele două nopți rezervasem inițial la Hotel Vivid Blue Serenity Resort, dar ne-au anunțat că se lucrează la drumul adiacent hotelului și ne-au recomandat să anulăm rezervarea. Într-adevăr, am făcut bine ascultându-i, căci am trecut pe lângă hotel și situația nu era prea roz. Am rezervat astfel pe ultima sută de metri, la același preț, la Iberostar Bellevue. Hotelul funcționează în regim all inclusive – de care noi însă nu am profitat, căci aveam multe altele de experimentat. Pentru cei care agreează însă acest stil de vacanțe, este o alegere potrivită. Hotelul dispune de mai multe piscine și o grădină frumoasă te purta până la plajă. De asemenea, oferta culinară este mai mult decât decentă. La capitolul băuturi alcoolice, însă, ceva mai groaznic nu am întâlnit!
În ceea ce privește mâncarea, am plătit între 20 și 70 de euro pentru două persoane. Cea mai scumpă masă a fost cea din Perast, dar a meritat din plin. Preparatele de la Conte Hotel & Restaurant au fost un adevărat deliciu, iar atmosfera dintre cele mai plăcute.
Ca și costuri suplimentare, pentru un bilet combinat ce ne-a permis intrarea la mozaicurile romane și la Muzeul Orașului Perast am plătit 7 euro de persoană, pentru accesul la fortăreața din Kotor am scos din buzunar câte 8 euro, ascensiunea la mausoleu ne-a costat (parcă) 5 euro de persoană, iar biletul la Peștera Lipa a fost aproximativ 12 euro. Prețul corect al excursiei cu barca către Insula Our Lady of the Rock este de 5 euro de persoană, dar noi ne-am lăsat ademeniți cu bună știință de un tânăr care ne-a vândut un tur privat la supra-preț. Deși a fost oarecum romantică plimbarea, dacă ar fi să repet excursia, aș merge cu taxi-boat-ul obișnuit.
- Ce ne-a rămas pentru data viitoare: Canionul Tara, Parcul Național Durmitor, Mănăstirea Ostrog și o plimbare pe Lacul Skadar, cu plecare din Virpazar.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!