Se fac 5 ore de când am aterizat în Sri Lanka. O rază de soare își face loc printre draperiile trase și mă anunță că este vremea să mă trezesc. În pijamale și cu părul răvășit, mă reped către ușa din lemn masiv a camerei, nerăbdătoare să descopăr ce se află dincolo de aceasta. Uitasem că ușa se deschide direct către piscină și zona de servit micul dejun. Naturalețea nerăbdării mele a stârnit curiozitatea unei familii de japonezi (sau să fi fost coreeni?), care se fotografia în jurul piscinei. Dar intrușii curioși aveau să plece curând, lăsându-ne să ne bucurăm în tihnă de arhitectura fostei case coloniale și de frumusețea grădinii cu palmieri. Când mă gândesc că acasă ningea, parcă mai apreciată este imaginea din fața ochilor.
După o baie matinală în piscină, continuăm cu sucul de ananas proaspăt stors și cu platoul de fructe tropicale, ca într-un ritual de curățire a spiritului, îmbâcsit de munca de birou. Pe la ora zece își face apariția un tânăr cu cămașa răsfrântă pe piept și cu o ușoară atitudine de cuceritor, care se prezintă cu numele „Jerry”. Este șoferul care ne va însoți în periplul nostru către sudul insulei, timp de șapte zile. După amabilitățile de început și stabilirea ultimelor detalii organizatorice, pornim la drum cu destinația Sigiriya.
Făcând abstracție de traficul haotic despre care am mai vorbit aici, pe drum ni se dezvăluie o lume diversă și plină de culoare. Tuk-tuk-uri roiesc agitate, care încotro. Pescarii își poartă bărcile către o plajă unde peștele zace întins la soare. Tarabele cu ananași și banane stau înșirate la margine de drum, iar plantațiile întinse de cauciuc își dispută cel mai intens verde, mult verde!
Captivați de imaginile ce se derulează în viteză, ne trezim la realitate abia la amiază, când Jerry ne întreabă dacă nu ne este foame. În scurt timp oprim lângă o plantație de cocos, la un mic restaurant. Două localnice ne prezintă, cu un zâmbet cald și binevoitor, varietatea de curry-uri din ofertă, între care de dovleac, de jackfruit sau bame.
Servim câte puțin din fiecare, încercând să imităm toate gesturile lui Jerry. Acesta adaugă tacticos pe farfurie sambol, chutney de mango sau papardam. Treaba cu imitatul se blochează în momentul în care, cu o tehnică aparte, Jerry începe să amestece cu mâna cele n tipuri de curry, sambol-ul și chutney-ul cu orezul de un alb imaculat, care aproape că se confunda cu farfuria. Mănâncă apoi cu o simplitate parcă de la începuturile lumii. Se amuză de stângăcia noastră când încercăm să facem același lucru, dar cu ajutorul furculiței. Ne zice că pentru prima zi este permis să folosim tacâmurile, dar că de mâine ne va învăța să mâncăm cu mâna. După ce stingem picanteria cu o Coca-Cola rece, pornim iarăși la drum, următoarea oprire fiind la hotelul din Sigiriya.
Știam că este considerat între cele mai bune hoteluri din localitate și că este cotat cu 5 stele. Însă nimic nu ne-a pregătit pentru imaginea spectaculoasă care se dezvăluia odată urcate treptele către recepția semi-deschisă. Dincolo de piscina panoramică, se întindea o mare de verde. Armonia acesteia era perturbată doar de două stânci cu forme diferite, una ușor conică, cealaltă plată: Pidurangala Rock, respectiv Lion Rock.
Ne ștergem la ochi cu prosoapele reci și parfumate cu care suntem întâmpinați și de această dată, ca pentru a ne asigura că ceea ce vedem este real. Ne răcorim cu sucul înghețat din fructe ale căror nume nici măcar nu le-am putut reține și, după finalizarea formalităților de check-in, ne îndreptăm spre Lion Rock, ignorând cu nonșalanță căldura năucitoare a amiezii.
Supranumită “A opta minune a lumii” de către localnici, Lion Rock este un fost palat înconjurat odinioară de un sistem complex de fortificații, grădini, iazuri, canale și fântâni. Ridicându-se la o înălțime de 200 m deasupra junglei, priveliștea sa uluiește prin armonia unică dintre natură și creația umană. Există mai multe povești cu privire la originea locului, unele desprinse chiar din Ramayana. Potrivit acestora, platoul a servit ca mănăstire începând cu secolul 3 î.e.n. și până în a doua jumătate a secolului 5 e.n., când regele Kasyapa a decis să își construiască reședința aici.
Legenda populară a regelui Kasyapa diferă puțin de realitatea istorică, dar povestea pe care ne-a relatat-o Jerry seara, la o bere, era desprinsă parcă din basmele cu feți frumoși. Kasyapa, un prinț ambițios, își ucide tatăl și se retrage apoi în căutarea unui loc sigur, care să îl împiedice pe fratele său vitreg Moggallana – moștenitorul de drept al tronului – să se răzbune. La vederea stâncii, Kasyapa decide că acesta este locul ideal pentru a-și întemeia regatul. Strămutând mănăstirea de la fața locului, acesta începe amplele lucrări de construire, utilizând tehnici inginerești complexe, în special în domeniul hidrotehnic.
Regatul înflorește și nimic nu pare să îi stea în cale noului rege. Însă, în urma unui complot pus la cale de fratele său, regele este otrăvit de soția sa. Acesta se stinge din viață în “palatul său din cer”. Moggallana se căsătorește mai apoi cu văduva fratelui său și abandonează Sigiriya. Fostul palat redevine mănăstire budistă până în secolul 14, când este abandonată definitiv și jungla pune stăpânire peste minunatele grădini. Astăzi mai pot fi văzute doar o parte dintre grădini și canale, alături de fundația fostului palat.
Scăldată în lumina caldă a amiezii, stânca ne atrage spre ea ca un magnet. Avansăm hipnotizați printre iazuri și alei întortocheate, cu o țintă precisă – să urcăm cele 1250 de trepte până în vârf. Nu este tocmai o sarcină ușoară, dar cumva odată urcată prima treaptă, simți că nu te mai poți opri. Nu mai există cale de întoarcere, iar după primele sute de trepte, începe să se dezvăluie deasupra junglei o imagine pe care vrei să o cuprinzi cât mai de sus.
Pe la jumătate, există un moment de respiro, într-o grotă care adăpostește fresce cu niște nimfe topless. Originea acestora este destul de controversată – din păcate, fotografiatul nu era permis în această zonă. De aici, treptele devin din ce în ce mai prietenoase și zăbovești mai mult la fiecare pas, cu ochii ațintiți în zare. Apoi urmează încă un platou unde localnicii se opresc pentru a-și trage răsuflarea, labele de leu și ultima parte, vârful! O stare euforică pune stăpânire pe tine acolo sus. E ca și cum ai fi deasupra întregii lumi, iar la poale ți se întinde un nesfârșit verde!
Soarele se pregătește să se retragă de la acest spectacol, dar noi nu putem părăsi scena. Ne mutăm de pe o latură pe alta, încercând să cuprindem cu sufletul această mare de verde, din fiecare unghi. Abia târziu, când realizăm că avem de coborât cele 1250 de trepte peste care întunericul pune încet stăpânire, ne urnim din loc. Când am ajuns jos, era deja noapte și nuanțele de verde s-au cufundat într-un negru dens.
Încheiem ziua într-un mod cât se poate de contempora: întinși pe saltele și cu o bere în mână, în surdină răsunând acorduri reggae și Jerry spunând povești cu prinți. Și parcă ne apropiem și mai mult de prezent atunci când Fernando ne întreabă ce fumăm în seara asta. Cum ar zice Marley, “There’s a natural mystic blowing through the air”!
Detalii logistice
În Negombo am fost cazați la Lespri Grand, situat la aproximativ 8 minute cu mașina de aeroport. Cred că în prezent hotelul a fost închis, deoarece nu am găsit informații actualizate despre acesta.
În Sigiriya am fost cazați la Aliya Resort & Spa. Pentru un buget mai redus, există numeroase alte variante de cazare, inclusiv în localitățile din apropiere.
Pentru cetățenii străini, intrarea la ansamblul arheologic Sigiriya, inclus pe lista Patrimonioului Mondial UNESCO, costă 30 USD. Prețul include și vizitarea muzeului amenajat la intrare, pe care o recomand dacă vreți să aflați câteva detalii despre istoria locului.
- În general, se recomandă ca ascensiunea pe Lion Rock să se facă dimineața devreme, pentru a evita căldura. Mie mi s-a părut mult mai spectaculos întregul peisaj în lumina apusului. Vă sugerez ca, imediat ce soarele dispare sub linia orizontului, să începeți coborârea. Se întunecă foarte repede și noi nu ne-am mai putut orienta către ieșire, ajungând în final tot la intrare.
- În cazul în care prețul biletului de intrare nu se încadrează în buget, există alternativă. Puteți alege să vă cățărați pe cealaltă stâncă, Pidurangala Rock. Aceasta are are la bază un templu, iar din vârf priveliștea cuprinde inclusiv Lion Rock. Am citit că urcarea ar puțin mai dificilă, deci să acordați mai mult timp. Biletul de acces este de 500 rupii, echivalentul a aproximativ 10 lei.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
