Nu știu cum facem, dar de multe ori nimerim în câte un loc fix după o tragedie. În Tenerife vă spuneam că am ajuns la câteva zile după ce o furtună cu valuri uriașe a distrus niște blocuri din nordul insulei. În Thailanda am aterizat la scurt timp după ce știrea unui atentat cu bombă făcuse înconjurul lumii. Lucrurile au stat similar și în ceea ce privește deplasarea în Mexic. Cu puțin timp înainte de a porni spre țara aceea cu spirit latin pe care o știam atât de bine din telenovele, pe toate posturile TV erau difuzate informații despre un grup de studenți dispăruți. Aceștia porniseră spre capitală pentru a denunța afacerile ilegale cu droguri ce aveau loc la ei în localitate, cu implicarea autorităților. Au dispărut însă fără urmă…
Pe fondul acestor știri și îngrijorați de reputația proastă a țării gazdă în ceea ce privea poveștile despre carteluri, apropiații ne întrebau insistent dacă nu anulăm totuși plecarea. Acum, spuneți voi, cum să nu fi mers în cautarea lui Marimar sau a lui Jose Armando? În realitate, eram atrași mai mult de misterele civilizațiilor dispărute din America Centrală decât de intrigile personajelor din telenovele, dar până la urmă ce mai contează motivul? Cert este că nu aveam de gând să renunțăm la vacanță din pricina unor temeri mai mult sau mai puțin fondate.
- Ciudad de Mexico
Așa se face că, la început de decembrie, când asupra Bucureștiului cernea prima zăpadă, noi zburam spre o altă lume, o lume a legendelor trecute şi a celor prezente. Am aterizat pe aeroportul din Ciudad de Mexico, fascinați de multitudinea de lumini ce definea orașul la acea oră târzie. Parcă tot cerul înstelat se oglindea pe o suprafață neuniformă. Orașul părea că se întinde la infinit. Până la urmă, este unul din cele mai populate orașe ale lumii, totalizând peste 20 milioane de locuitori (aproape cât întreaga populație a României). Cifrele sunt neoficiale, mai bine de jumătate din persoane locuind clandestin în așezările limitrofe sau în celebrele favele.
După formalitățile vamale care au decurs cu ceva emoții, căci abia după intervenția unui superior al funcționarului vamal am fost lăsați să trecem, ne-am trezit printre zgârie-nori, fix în inima capitalei mexicane. Hotelul nostru era situat chiar în Zona Roșie, cea care pe vremuri a atras comunitatea boemă și pe cea de expați a orașului. Lucrurile s-au schimbat prin anii ’80, când locul s-a degradat, devenind o zonă rău famată. Astăzi s-ar zice că este undeva la mijloc. Nouă nu ni s-a părut nesigură, ba din contră, ni s-a părut o zonă veselă și plină de viață. Asta și datorită comunității gay ce își face veacul prin barurile ascunse dincolo de clădirile de sticlă. De câte ori ieșeam pe străduțele înguste, ne intersectam cu tot felul personaje colorate, fiind pentru prima dată când intram în contact cu acest tip de viață de noapte.
Pe la cinci dimineața, o lumină plăcută a învăluit întreaga cameră și Soarele ne-a dat, în acest mod, deșteptarea. Am pornit așadar destul de devreme, împreună cu ghidul local, să descoperim ce înseamnă, de fapt, Ciudad de Mexico. De la templele aztece, la palatele coloniale în culori aprinse, la catedralele creștine, la piețele animate, cu parfum de tacos şi cu pelerini în costume tradiționale, orașul s-a dovedit a fi un mix de istorie şi culoare! Aș vrea să vă spun despre fiecare loc în parte cu lux de amănunte, dar emoțiile amintirilor îmi cam încețoșează mintea și nu știu de unde să încep.
Prima oprire am făcut-o chiar în Piața Constituției, cunoscută drept Zócalo, cu ale sale clădiri impresionante, între care Palatul Național, ce funcționează ca sediu al Guvernului federal mexican, dar și Catedrala Metropolitană, construită pe locul unui important templu aztec. De altfel, în lateral încă pot fi văzute ruinele templului. Construcția catedralei a început în secolul XVI și a durat aproape 250 de ani, de aici combinația de stiluri arhitecturale ce fac edificiul de-a dreptul remarcabil.
După ce am vizitat catedrala, ne-am pierdut pe străduțele din centrul vechi, mărginite de clădiri și palate care de care mai frumoase, Ciudad de Mexico fiind cunoscut inclusiv drept „Orașul Marilor Palate”. De la Edificio Paris, la Palacio Postal ori la Palacio de Bellas Artes și până la Casa de los Azulejos, toate ne-au uimit și ne-au transpus în atmosfera romantică de început de secol XX. Iar mexicanii cu pălării cu boruri largi și îmbrăcați în costume cenușii, ce își lustruiau pantofii la standurile stradale, dădeau autenticitate romanului pe care îl cream imaginar. Bineînțeles, făcând abstracție de însemnele capitalismului.
Nucleul orașului poate fi considerat Plaza de las Tres Culturas (Piața Celor Trei Culturi), unde se regăsesc laolaltă ruine ale civilizațiilor pre-columbiene, prima catedrală creștină construită de conquistadori, precum şi monumentul masacrului de la Tlatelolco, închinat unei zile sângeroase din istoria recentă a țării.
Povestea masacrului s-a suprapus perfect peste povestea studenților dispăruți, cu atât mai mult cu cât pe drum am întâlnit grupuri întregi de protestatari ce solicitau reluarea căutărilor. Se pare că autoritățile declaraseră că ar fi găsit trupurile tinerilor într-o groapă de gunoi, dar analiza osemintelor ar fi demonstrat că era vorba despre cadavre ale unor octogenari. Am legat povestea turului nostru prin capitala mexicană de enigma tinerilor deoarece chiar zilele trecute am citit un articol în presă potrivit căruia abia acum ar fi fost identificat cadavrul celui de-al treilea student dispărut (din cei 43). După mai bine de 6 ani de la eveniment.
Trei imagini reprezentative ale capitalei mexicane mi-au rămas întipărite în minte din copilărie, de când urmăream cu sufletul la gură fiecare episod al renumitelor telenovele: Piața Zócalo, Piața Independenței, cu coloana sa cu înger auriu și Bazilica de Guadalupe. Pe aceasta din urmă am vizitat-o în continuare, alături de zeci de pelerini.
Construit în onoarea Sfintei Fecioare cu pielea închisă la culoare, a cărei apariție miraculoasă pe dealul Tepeyac a condus la convertirea a zeci de mii de amerindieni, sanctuarul marian din Guadalupe constituie astăzi un important centru de pelerinaj catolic. Supranumită „Morenita”, Fecioara Maria din Guadalupe, patroana cerească a Americii Latine, atrage în fiecare an peste 20 de milioane de pelerini. Ghidul ne-a povestit că grupurile de credincioși, înveșmântați în portul tradițional al diferitelor regiuni din Mexic ori de pe continentul sud-american, parcurg pe jos traseul până la catedrală, pentru a-și aduce astfel omagiile Sfintei Fecioare.
Pentru a fluidiza circulația în dreptul icoanei făcătoare de minuni a Fecioarei, este amenajat un sistem de benzi transportoare, ca la aeroport, care poartă mulțimea de credincioși prin fața altarului atât cât să își rostească rugăciunea și să cedeze locul celor din urmă. Mi s-a părut ingenios sistemul, chiar dacă știrbește puțin sacralitatea locului. Am mulțumit și noi Fecioarei că ne-a adus până acolo și ne-am urmat drumul mai departe.
Ce-a de-a doua parte a zilei am dedicat-o Muzeului de Antropologie. Exponatele de la muzeu, în mare parte descoperite la sit-urile arheologice pre-columbiene, în mod cert ridică întrebări despre existența unor civilizații extra-pământene. Nu vreau să par absurdă, însă asemănarea dintre statuetele reprezentând “zeități venite din cer” şi personajele din filmele SF este absolut colosală! Ca să nu vorbesc despre calendarele astrologice care indicau cu precizie succesiunea timpului şi a fenomenelor astrologice.
Ne-am învârtit ore întregi printre statuetele care aproape că ne hipnotizau și am ascultat cu imensă curiozitate poveștile ghidului. Muzeul de Antropologie din Mexic este, indiscutabil, unul dintre locurile unde nu am găsit răspunsuri. Doar întrebări.
Seara a trebuit să ne facem loc printre miile de protestatari adunați în jurul Îngerului Independenței. Povestea tinerilor studenți devenise povestea unei țări copleșite de corupție. Am înțeles că astfel de proteste erau însă obișnuite abia a doua zi, când ne-am trezit între cioburi. Toate vitrinele magazinelor, cafenelelor ori băncilor din jur fuseseră vandalizate. Nu s-a furat nimic, doar s-a tras încă un semnal de alarmă. Spun “încă” deoarece până seara totul era la locul lui, ca și cum nimic nu se petrecuse. Surprinzătoare capitală!
- Teotihuacan
După un mic dejun copios, ne-am întâlnit cu Francisco, ghidul care ne-a însoțit în excursia la Teotihuacan. Jovial şi bine informat, Francisco ne-a încântat cu legende despre măreția civilizațiilor pierdute ale continentului american. Degeaba am urmărit documentare despre originea misterioasă a templelor de la Teotihuacan, degeaba am citit articole mai mult sau mai puțin documentate pe această temă, odată ajunsă la fața locului, am încremenit în fața dimensiunilor sit-ului. Asta în condițiile în care nu a fost excavat în totalitate, mare parte din orașul pierdut aflându-se încă sub dunele acoperite de vegetație.
A urca treptele Piramidei Lunii şi ale Piramidei Soarelui echivalează cu o nouă realizare în procesul de dezvoltare personală. Aztecii credeau că aici este locul unde soarele, luna şi universul au fost create. Nu sunt în măsură să conchid dacă aveau sau nu dreptate, dar pot spune că locul te încarcă cu energie pozitivă! Este unul dintre acele locuri despre care vă povesteam și aici, unde nu îți poți explica naturalețea sentimentului de liniște, de apartenență, de firesc.
Teotihuacan rămâne și astăzi o enigmă pentru arheologi. Se consideră că orașul ar fi atins punctul de maximă dezvoltare în perioada cuprinsă între anii 100 î.e.n. și 650 e.n. Despre Piramida Soarelui se presupune că ar fi fost construită în decursul a 139 de ani, cu aportul a peste 12 milioane de persoane, fără a se cunoaște însă rolul acesteia. Întrebarea fără răspuns legată de originea orașului pierdut, împreună cu statuetele expuse la Muzeul de Antropologie, te fac să dai crezare poveștilor despre civilizații extraterestre. Iar imaginea lui Quetzalcoatl, șarpele înaripat pe care îl venerau cei care au construit orașul, nu face decât să adâncească misterul. Un templu întreg îi este dedicat acestuia.
Ne-am retras la o bodeguță colorată din apropiere, sperând să aflăm secretul civilizației Teotihuacan pe fundul unui pahar de tequila. Servit ca la carte, cu sare amestecată cu fulgi de chili și presărată pe feliile de limetă proaspătă. Am plecat mai năuci și cu un ac cu fibră de agavă pe care încă îl mai avem. Căci în timp ce noi ne încingeam gâtlejul cu licoarea, Francisco ne povestea despre multiplele întrebuințări ale plantei din care este produsă aceasta.
Detalii logistice
Excursia în Mexic am achiziționat-o de la agenția de turism Eturia, sub forma unui circuit individual ce includea opriri în Ciudad de Mexico și Peninsula Yucatan. Oferta cuprindea biletele de avion, cazarea și excursiile către principalele obiective. Zborurile intercontinentale le-au asigurat cei de la Air France, iar între capitala Mexicului și Merida am zburat cu AeroMexico. Odată cu biletele de avion și voucherele de cazare, am primit și un program, pe zile și ore, cu indicații despre modul de întâlnire cu șoferii și ghizii locali. Acest program a fost cel care ne-a asigurat și viza de Mexic, căci am avut un exemplar în limba spaniolă și abia după consultarea sa, personalul vamal ne-a permis intrarea în țară.
Călătoria se poate organiza și individual, dar la vremea respectivă pentru noi a fost mai convenabilă varianta aceasta. În prima partea a traseului, respectiv în Ciudad de Mexico și Merida, am fost însoțiți de alte două cupluri, între care unul în luna de miere. Sunt sigură că își vor aminti cu drag dacă vor citi articolul.
În Mexico City am fost cazați la NH Mexico City Reforma, un hotel modern, situat în Zona Roșie, aproape de Piața Independenței. Cum spuneam, în ciuda reputației, zona ni s-a părut una animată, locuitorii şi turiștii petrecând timpul liber într-un ritm vibrant la cafenelele și barurile din jur. Recomand totuși să vă informați temeinic și să manifestați precauție atunci când călătoriți singuri prin capitala mexicană, mai ales la ore târzii.
- Având în vedere problemele înregistrate deseori la intrarea pe teritoriul mexican, dar și restricțiile cauzate de pandemia COVID-19, vă recomand ca înainte de a plănui o vacanță în Mexic să consultați condițiile de călătorie pe pagina Ministerului Afacerilor Externe.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
