În Azore ne doream să ajungem de mulți ani, dar abia acum s-au așezat astrele. Și nici că puteau să o facă într-un moment mai bun. Am putut evada dintr-o Românie copleșită de pandemie, într-un loc izolat și cu accente paradisiace. În plus, mi-am petrecut în această minunăție de loc ziua de naștere și am revenit, doi ani mai târziu, pentru aniversarea a zece ani de căsătorie. Ce mai, definiția fericirii și a libertății!
Insula São Miguel este cea mai mare și, teoretic, cea mai diversă dintre insulele arhipelagului. São Miguel s-a dovedit a fi precum un parc imens, cu peisaje incredibile, care m-au făcut să epuizez rezerva de interjecții încă din prima zi. Tot ce pot să vă spun este că a urcat vertiginos în topul celor mai frumoase locuri vizitate de noi. Ba mai mult, își cam adjudecă un loc pe podium!
Elementul central al insulei este verdele. Paleta cromatică pornește de la un verde cald, abia perceptibil la nivel senzorial, cât să te acomodezi. Trece apoi la o varietate infinită de tonuri de verde crud, care te asaltează cu energie. Ajunge, în final, la acele nuanțe mai întunecate, care te transpun cu blândețe într-un soi de transă. În fața acestui carusel cromatic este imposibil să nu resimți sentimentul acela de încântare totală, până la lacrimi. Natura se dovedește (din nou) a fi cel mai talentat artist plastic!
Cel de-al doilea element definitoriu al insulei este apa, în diversele ei forme. Deși din punct de vedere matematic m-ați putea contrazice, din punct de vedere al senzației de început al lumii pe care o ai pe aceste meleaguri, aș putea plasa arhipelagul Azorelor în mijlocul Atlanticului. Dincolo de infinitul albastru ce înconjoară insula São Miguel, aceasta este brăzdată de lacuri, cascade și ape fierbinți care, alături de verdele despre care povesteam mai sus, dau naștere celor mai dramatice peisaje. Chiar și norii și stropii calzi de ploaie au rolul lor în crearea tabloului perfect!
Am să vă spun în continuare care sunt principalele motive pentru care trebuie să includeți în planurile voastre o călătorie în Azore, arhipelagul pierdut în mijlocul Atlanticului.
- Miradouros
Portughezii au un cult pentru așa numitele “miradouros”, puncte de belvedere amenajate în cele mai neașteptate și mai diverse locuri. Le-am întâlnit și în partea continetală a țării, dar și în Madeira. Așa că nu vă fie cu mirare că întreaga circumferință a insulei São Miguel, dar și crestele muntoase ale acesteia sunt înțesate cu astfel de locuri. Ba chiar sunt drumuri de kilometri întregi care duc doar către un astfel de miradouro. Unele sunt mai mici și mai simple, prevăzute doar cu câteva locuri de parcare și o rampă de unde se deschide, surprinzătoare, priveliștea. Altele sunt amenajate pe suprafețe mari, chiar terasate, cu foișoare, mese de picnic, grătare, dar și grădini cu vegetație luxurinată și flori tropicale, foarte bine întreținute. Însă toate au un scop comun: acela de a te lăsa fără suflare în fața spectacolului vizual.
Probabil cel mai renumit miradouro al insulei São Miguel este Miradouro da Boca do Inferno. De aici poate fi admirată cea mai cunoscută imagine a insulei, cea a celor două lacuri gemene, unul cu ape verzi, iar celălalt cu ape de un albastru profund, ambele încadrate într-o ramă de un verde aprins. Există și o legendă, a iubirii neîmpărtășite, care definește geneza celor două lacuri și îi conferă totodată romantism. Iar peisajul este completat de un al treilea lac, de dimensiuni mai mici, dar și de oceanul de pe fundal. O adevărată minune a naturii!
În imediata apropiere, Miradouro da Vista do Rei este ușor de recunoscut după hotelul abandonat care adaugă o doză de mister locului. Și puțină adrenalină, dacă te încumeți să te urci pe ziduri și să pătrunzi în camerele lăsate pradă abandonului. Contrastul dintre ruinele clădirii și priveliștea amplă asupra lacului Lagoa das Sete Citades nu are cum să te lase indiferent.
Miradouro do Pico da Barrosa se distinge între celelalte prin faptul că acesta este amplasat pe vârful cel mai înalt al insulei și are astfel deschidere către toate zările. Însă privirea îți va fi acaparată aproape hipnotic de imaginea lacului Lagoa do Fogo, ce se întinde la baza sa.
Miradouro do Pico do Ferro și Miradouro do Salto do Cavalo au ca obiectiv central craterul și, implicit, lacul Lagoa das Furnas. Iar Miradouro do Castelo Branco, cu deschidere spre aceeași calderă, dar și spre ocean, oferă în plus un element cu note istorice.
Panorame complexe, cu deschidere atât spre ocean, cât și spre dealurile înverzite ori spre micile localități, oferă și Miradouro do Pico dos Bodes sau Miradouro do Pôr-do-Sol, situate la scurtă distanță unul de altul.
Multe dintre miradouros au ca subiect oceanul, cu accent pe unele elemente adiacente precum stânci cu diverse forme, faruri, piscine naturale ori chiar plaje. Într-o ordine aleatorie, se încadrează aici Miradouro do Ilhéu de Rosto de Cão, Miradouro da Ilha Sabrina, Miradouro de Santa Iria ori Miradouro da Ponta do Arnel.
Cel mai fotogenic punct de belvedere rămâne totuși Miradouro da Ponta do Sossego, cadrul perfect pentru a celebra zece ani de căsătorie!
Unul dintre preferatele mele este Miradouro do Salto da Farinha, care dincolo de panorama asupra oceanului răzvrătit, care parcă încearcă să pună stăpânire pe pământurile fertile, te surpinde cu imaginea de un dramatism aparte a cascadei ce răsare aproape ireal din muntele împădurit.
Deși aș putea scrie pagini întregi despre astfel de puncte de belvedere, vă las pe voi să le descoperiți pe celelalte și mai amintesc de unul singur, atipic, respectiv Miradouro da Nossa Senhora da Paz. Acesta se prezintă ca o punte între natură și om, legând oceanul de creația umană închinată divinității, capela Ermida de Nossa Senhora da Paz.
- Cascadele
Aș putea numi cascadele un fel de viciu. De câte ori aflu că drumurile mi se învârt în jurul uneia, nu mai am stare până nu pornesc în căutarea ei. Odată descoperită, căderea de apă îmi creează o stare euforică și mă bucur ca un copil de răcoarea stropilor pulverizați pe chipul cu zâmbet larg și de zgomotul năprasnic. Iar dacă contextul îmi permite, nu ratez nici ocazia de a mă scălda în apele învolburate de la baza acestora. Insula São Miguel mi-a astâmpărat nesațul și m-a răsplătit cu cele mai diverse cascade. Unele te luau de-a dreptul prin surprindere la câte un colț de drum, la altele trebuia să depui ceva efort pentru a ajunge.
De departe cascada preferată din São Miguel este Salto da Farinha. Pentru a ajunge la baza sa, trebuie să cobori un drum virajat și destul de abrupt, iar apoi să parcurgi un scurt traseu de drumeție cu grad redus de dificultate. Înălțimea căderii de ape și întregul cadru natural înconjurător o plasează în topul celor mai frumoase cascade văzute de noi.
Nici cascada Salto do Prego nu e mai prejos. Traseul de 2 km, ce te poartă spre aceasta, urcă și coboară de-a lungul unui râu, oferind imagini și sunete dintre cele mai autentice. O adevărată incursiune în inima naturii! Iar pregătirea pentru spectaculoasa cădere de ape o faceți trecând pe lângă alte trei, de dimensiuni mai reduse.
Salto do Rosal, deși mai mică ca și dimensiune, concurează la spectaculozitate cu cele două de mai sus. Și aceasta este accesibilă tot în urma unei drumeții ușoare prin parcul Jardim José do Canto.
Situată la capătul unui drum neasfaltat ce înconjoară perimetrul unei centrale geotermale, cascada Salto do Cabrito oferă o imagine diferită. Aici, apa își croiește drum în trepte, printre stânci. Iar pentru o perspectivă diferită, vă puteți urca chiar deasupra cascadei, pe un traseu amenajat pe o conductă de apă de dimensiuni mari, ce conduce spre o veche hidrocentrală.
Mi-e greu să spun dacă cascadele pun în valoare parcul sau raportul este invers, dar nici căderile de ape din parcul natural Ribeira dos Caldeirões nu trebuie trecute cu vederea.
Pe lângă cascada Ribeira Quente ai toate șansele să treci fără să o observi, în ciuda faptului că este cea mai înaltă cascadă de pe São Miguel. Înconjurată de vegetație luxuriantă și complet ascusă de două tuneluri rutiere, cascada cu ape calde este considerată una dintre cele mai furmoase și mai greu accesibile de pe insulă. Pentru a o putea admira în toată splendoarea sa, trebuie să vă încumetați să parcurgeți pietonal unul dintre cele două tuneluri, până la poteca ce conducea odinioară la baza căderii de ape. Din păcate, o alunecare de teren face imposibilă avansarea spre baza cascadei, dar chiar și așa, de la distanță, este încântătoare!
În fine, Cascata da Ponta do Arnel m-a luat de-a dreptul pe neașteptate. Întâi a fost drumul, extrem de abrupt și virajat, care aproape mi-a creat un atac de panică. Noroc cu abilitățile de șofer ale soțului! Scopul era să ajungem la farul Arnel, dar am descoperit că mai jos, la baza acestuia, câteva barăci pescărești completau peisajul pitoresc. Însă mare ne-a fost uimirea când, mutând privirea spre dreapta, am zărit minunea ce izvora de-a dreptul din stâncă!
- Apele termale
Natura vulcanică a insulei este evidențiată de apele termale ce împânzesc peticul de pământ. Le regăsim captate în bazinele termale, înconjurate de vegetație luxuriantă, la Terra Nostra Park. În ansamblu, parcul este unul dintre acele locuri unde îți vine să plângi pentru că ochii și mintea nu pot percepe atâta frumusețe. Unul dintre acele locuri care nu poate fi furat în imagini, trebuie trăit.
Baia în bazinele cu apă fierbinte de la Poça da Dona Beija, la temperaturi de 39 – 40 °C, sub stropii neastâmpărați de ploaie, oferă o experiență Spa în aer liber incomparabilă cu oricare altă experiență similară. Bogate în sulf și fier, pe lângă efectul relaxant, apele vin la pachet și cu efecte terapeutice. Să mai adaug că întregul cadru natural, cu plantele exotice și cu aburul mistic ce se ridică timid deasupra apelor, te transpune într-o adevărată Grădină a Edenului?
Însă nici Caldeira Velha nu se lasă mai prejos, experiența fiind completată aici cu bălăceala sub apele călduțe ale unei cascade.
Un fenomen rar este cel de la piscina naturală Ponta da Ferraria, unde apele fierbinți, născute din adâncuri, se contopesc cu valurile reci ale oceanului. Din păcate, am ajuns la locul cu pricina când se disputa supremația oceanului asupra pământului, valurile învolburate ținându-ne la distanță de o experiență care s-ar fi dovedit unică. Motiv în plus să revenim!
Localnicii au găsit și un alt mod de a profita de apele termale, aceste daruri ale naturii. Astfel, izvoarele fierbinți din Furnas servesc drept “cuptoare” în care un amestec de cărnuri și legume este lăsat ceasuri întregi să se gătească domol. “Cozido das Furnas”, căci așa se numește felul de mâncare, este o specialitate locală ce nu trebuie ratată.
- Simplitatea vieții
La o primă vedere, localnicii de pe insula São Miguel duc o viață idilică. Amplasate în acest cadru natural de o frumusețe rară, casele albe, cu tușe de culoare și cu arhitectură simplă, dau o senzație de statornicie, de liniște. Doar detaliile clădirilor, din rocă neagră, vulcanică, creează impresia subliminală că liniștea este doar aparentă.
Gândul dispare însă de la sine pe măsură ce mașina înaintează pe drumurile aproape pustii, mărginite de hortensii uriașe și de pajiști întinse unde văcuțele rumegă alene, zi și noapte, de parcă ar fi împietrite. Atmosfera se animă abia spre asfințit, când camionetele cu mulgătoare trag la margine de drum și vacile se înșiră ascultătoare la muls. Într-o astfel de poveste în care “eco” și “bio” se subînțeleg, nu mai este necesar să spun că lactatele și fripturile de vită sunt delicatese ale locului!
Dacă sunteți dintre cei care ar alege oricând o cană cu ceai în detrimentul laptelui cald, aflați că pe insula São Miguel se găsesc cele mai vechi plantații de ceai din Europa. Ne-am bucurat și noi de verdele proaspăt, ce ne-a trezit nostalgii și ne-a purtat cu gândul la Sri Lanka, iar apoi am savurat o ceașcă cu licoarea energizantă la fabrica de ceai Chá Gorreana. Ah, și am văzut pentru prima dată delicatele flori de ceai. Miros divin!
Iar dacă vă doriți diveristate, câțiva kilometri mai încolo, o altă plantație, cu fabrica adiacentă, vă așteaptă să îi treceți pragul pentru o nouă degustare. Mai micuță și cumva mai intimă, Fabrica de ceai Porto Formoso te va răsfăța, în plus, cu o priveliște fabuloasă către ocean.
Clima (aproape) propice i-a determinat pe localnici să se aventureze și către o altă îndeletnicire: cultivarea ananașilor. E drept, contrar basmelor, aici ananașii cresc în doi ani cât alții într-unul singur. Dar ce contează? Important este că anual, de Crăciun, fiecare familie se bucură de savoarea fructului exotic. Am aflat și noi mai multe despre această tradiție la Herdade do Ananas, o fermă de ananas care oferă și spații de cazare și unde ne-am petrecut prima noapte pe insulă. Aici am văzut în premieră floarea de ananas și am aflat că ananasul este un multifruct. Mai mult, ni s-a dezvăluit și secretul despre tehnica de păcălire a plantelor să rodească simultan. Cât despre dulceața de ananas degustată la micul dejun, numai cuvinte de laudă!
Și pentru că ne-a plăcut turul prin serele de ananas, am decis să extindem experiența cu o bălăceală într-o astfel de seră, de data aceasta la Senhora da Rosa, Tradition & Nature Hotel.
Ca să nu ziceți că idealizez lucrurile, treaba cu simplitatea vieții are două tăișuri. Ca să combată plictiseala la finele unei zile de muncă, localnicii, în mare parte agricultori sau pescari, se refugiază uneori într-o lume a viciului. I-am regăsit în fiecare seară dincolo de ferestrele barurilor, cu paharul în față, comentând meciul de la TV. Și dacă nu aș fi citit povestea nescrisă din ridurile brăzdate de vânt, cu greu aș fi dat crezare legendei despre dependența de droguri ce a distrus mai multe generații din satul Rabo de Peixe.
Se spune că prin 2001, 5 tone de cocaină ar fi fost aruncate în apele oceanului și au ajuns la mal, în dreptul localității cu pricina. O parte din cantitate a fost confiscată de autorități, însă o altă parte a ajuns în posesia localnicilor, care au făcut abuz de praful alb. În decurs de trei săptămâni au avut loc 20 de decese și un număr menținut secret de cazuri de supradoză, iar efectele se resimt și astăzi printre localnici. Am ales să povestesc și despre această latură a lucrurilor pentru a sublinia încă o dată că și Paradisul poate fi imperfect! Iar dacă povestea vă sună interesant, vă recomand și serialul Netflix inspirat de aceasta. Îl regăsiți sub denumirea Valurile schimbării.
Detalii logistice
Pentru că sunt multe întrebări legate de cum poți organiza pe cont propriu o vacanță în insulele Azore, am considerat oportun să includ detaliile logistice într-un articol separat. Închei însă prin a vă spune că, pe această insuliță pierdută în Atlantic, până și drumurile sunt obiective în sine. Altfel, cum numiți voi așa frumusețe de drumeag? Alameda dos Plátanos este flancat de peste șase sute de platani impunători și de gardul viu de hortensii colorate (bineînțeles, în sezon). Acesta este unul dintre locurile secrete din São Miguel, care merită cu certitudine un ocol.
- Ce ne-am fi dorit să mai facem, dar nu am reușit? O plimbare cu barca, în căutarea balenelor și a delfinilor. Insulele Azore sunt considerate între cele mai bune locuri din lume pentru observarea balenelor. În funcție de sezon, apele din jurul acestora sunt populate cu numeroase specii de balene. Excursiile pentru observarea lor sunt puțin invazive, iar turiștii beneficiază de numeroase informații furnizate de biologi marini.
- Ce obiective ne-au mai rămas pe listă? Parcul Grená, deschis recent, traseul de drumeție Quatro Fábricas da Luz și Zidul celor Nouă Ferestre.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
