Ziua se anunța ploioasă, dar nu suficient cât să ne țină închiși în casă. Ne-am luat la noi pelerinele de ploaie şi am pornit la drum. Aveam de descoperit şi redescoperit palatele şi conacele din jurul Bucureștiului.
- Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi
Prima oprire am făcut-o la Palatul de la Potlogi, o emblemă a stilului brâncovenesc. Nu eram la prima vizită, am mai fost şi în urmă cu vreo doi ani. Îmi amintesc că şi atunci, tot pe ploaie l-am vizitat. Cu toate acestea, am fost plăcut impresionați de complexul care încearcă să redea atmosfera de odinioară a curții domnești, cu impozantul palat, poziționat central şi cu dependințele dispuse de jur-împrejurul incintei.
Situată cam la jumătatea distanței dintre București şi Târgoviște, Curtea Domnească de la Potlogi a fost construită în anul 1698, de către Constantin Brâncoveanu, pentru fiul său cel mare Constantin, prezumtivul succesor la tron. Domnitorul a construit câte un palat pentru fiecare din cei patru fii ai săi. Astăzi mai există doar cel de la Potlogi şi mult mai cunoscutul palat de la Mogoșoaia.
Odată ce treci de poartă, atenția îți este acaparată de construcția albă, ce se înalță dincolo de o pajiște verde şi de aleile acoperite cu pietriș perlat. Turul începe însă cu construcțiile anexe. În stânga, droşcăria adăpostește două trăsuri, amintind de faptul că palatul de la Potlogi era folosit de domnitor ca loc de popas, în drumul spre Târgoviște. Eu am surprins în imagini doar una, pe cealaltă vă las să o descoperiți singuri.
În partea dreaptă, cuhnia sau, mai pe înțelesul tuturor, bucătăria, adăpostește central, în locul în care în mod normal se făcea focul, un vas de dimensiuni considerabile. Acesta datează fix de pe vremea domnitorului şi în el se păstra uleiul de măsline. Vasul a fost restaurat şi este singurul element care captează cu adevărat atenția, deși încăperea este decorată şi cu alte vase şi chiar cu rețete specifice vremurilor Brâncovenilor. În continuarea bucătăriei, o clădire cu etaj și balustrade de lemn, amintește de vechea casă boierească, unde se cazau membrii curții. Clădirea nu se vizitează, dar am aflat că după încheierea celor cinci ani de la restaurarea făcută cu fonduri europene, aceasta va fi transformată în spațiu de cazare. Așadar, dacă vreți să vă simțiți precum înalții dregători ai Țării Românești, veți avea ocazia cât de curând.
Nucleul curții îl reprezintă palatul domnesc, a cărui structură include parterul, un etaj şi pivnița. Odată ce treci de foişorul înălțat, prima încăpere ce te invită să îi treci pragul este fosta sală de ospețe. Ghidul ne-a povestit că exista obiceiul ca la ospețe să se servească zeci de feluri de mâncare şi vasele se puneau unele peste altele, astfel că la un moment dat, participanții erau nevoiți să se ridice în picioare pentru a mânca şi a conversa. Încălzirea palatului se făcea prin pereți şi prin pardoseală, prin olane de ceramică, iar tavanele în formă boltită ajutau la menținerea unei temperaturi interioare plăcute. Pereții palatului erau împodobiți cu stucaturi albastre, în genul albastrului de Voroneț, sala de ospețe fiind singura unde am văzut o urmă de culoare.
Printr-o mică cancelarie se face trecerea către salonul de primire. În intrândul din spatele tronului, domnitorul şi dregătorii săi se relaxau, fumau narghilea, beau cafelele şi savurau desertul.
Din salon se face trecerea direct în camera de odihnă a domnitorului, către latrină, dar şi către logia care se deschide spre o grădină amenajată de un grădinar francez pe modelul celei de la Versailles şi care se întindea până la lunca Sabarului.
Din logie, turul continuă pe holul ce duce spre dormitorul doamnei, dispus simetric față de cel al domnitorului, dar şi spre camera chelarului. În lipsa stăpânilor casei, aceasta din urmă adăpostea întreaga avere a palatului, precum covoare, îmbrăcăminte, icoane prețioase sau piese din argint. În pardoseala camerei se afla o trapă secretă, prin care se ajungea la tainița unde se păstrau obiectele cele mai valoroase. Se pare că după execuția domnitorului, turcii, aflând de încăperea secretă, dar neștiind de trapa de acces, au săpat un tunel din exterior către tainiță, a cărui structură se vede şi astăzi. Aparent, nu au găsit mare lucru, averea domnitorului fiind păstrată în băncile austriece. Oare ce s-o fi întâmplat cu ea?
Ansamblul de la Potlogi a fost pe punctul de a deveni istorie, la fel ca cele de la Brâncoveni, judeţul Olt şi de la Doiceşti, lângă Târgovişte, construite de domnitor pentru cei doi mezini. În preajma anilor 1900, ultimele grinzi şi scânduri din planşee au fost luate de un arendaş pentru a fi folosite la propria casă şi tot pe atunci s-a dărâmat şi cuhnia. Prin Ordin Regal, ansamblul trece la 1910 în proprietatea Ministerului Culturii. Pe vremea comunismului, s-a încercat restaurarea, dar în anul 1979, Elena Ceauşescu s-a înfăţişat în persoană la şantier şi a orodnat oprirea oricărei lucrări, schimbând destinaţia clădirii în siloz pentru cereale. Lucrările de resturare au fost reluate abia după anul 1990, fiind finalizate în urmă cu cinci ani.
Pivnița am văzut-o pe grabă, căci spațiile erau închiriate pentru niște ateliere școlare. Ca idee, aceasta mai păstrează din structura originală tavanul boltit, iar în prezent găzduiește diverse evenimente educaționale sau culturale, putând fi închiriată. Iar ultima constucție adăugată, pe locul unde pe vremuri se afla o casă boierească, are rolul de bibliotecă, urmând a fi inclusă cât de curând în circuit.
Spre finalul turului s-a oprit şi ploaia, astfel că cei mici au putut alerga în voie pe aleile grădinii, înainte de a porni spre biserica ale cărei turle se înalță dincolo de zidul palatului. Aceasta a fost ridicată de Brâncoveanu în anul 1683, pe vremea când era încă spătar. La construirea palatului, a ales să lase biserica dincolo de ziduri, pentru ca satănii să aibă acces la ea.
Prin anul 1904 biserica a suferit modificări, fiind adăugat un strat de picturi de inspiraţie italiană, realizate în ulei chiar de către un pictor italian. Ulterior, pe la 1980, la o nouă etapă de restaurare, sub stratul adăugat a fost descoperită pictura originală, de inspiraţie bizantină. Aceasta a fost însă afectată de lucrările de la începutul secolului, fiind vizibile urmele loviturilor cu ciocanul. Totuşi, tabloul votiv a fost lăsat intact. Restaurarea şi repictarea bisericii, în forma actuală, s-a făcut în decursul anilor 2009 – 2013, fiind evidenţiată pictura originală, dar fiind păstrată şi o imagine de la restaurarea din 1904.
- Pe urmele lui Nicolae Grigorescu
Dacă tot am vorbit despre pictură, turul merită continuat cu un mic ocol până la Pitaru, satul natal al lui Nicolae Grigorescu. Deşi casa natală nu se mai păstrează, Primăria Potlogi a amenajat, pe locul unde se presupune că ar fi existat aceasta, o casă memorială dedicată marelui pictor. Casa simplă, ce reinterpretează arhitectura țărănească, a fost inaugurată în anul 2019. Atunci am vizitat-o şi noi, primind un bilet cu valoare zero, fiind printre primii vizitatori ai muzeului. Memorialul găzduieşte câteva copii ale tablourilor lui Nicolae Grigorescu, dar şi pânze originale ale unor artiști precum Theodor Aman. Pentru pasionaţii de artă, dar şi pentru încurajarea unor astfel de iniţiative ale autorităţilor locale, eu zic că merită vizita.
- Conacul Drugănescu
Continuând periplul nostru în căutarea bijuteriilor arhitecturale brâncoveneşti, am ajuns şi la Conacul Drugănescu, situat la mică distanţă faţă de Potlogi, pe drumul de retur spre capitală. Odată ajunşi, dincolo de pajiştea verde împodobită cu statui gri şi printre crengile plecate ale copacilor abia înmuguriţi, am întrezărit structura de cărămidă roşie a conacului. Am înaintat pe aleea centrală, străjuită de arbori înalţi. În stânga intrării, o biserică de lemn, despre care am aflat că a fost ridicată în 2014, te intorduce în atmosfera locului. Spun asta pentru că, spre suprinderea noastră, conacul aparţine de Episcopia Girgiului, fiind transformat în mănăstire.
Pentru că nimeni nu ne-a întâmpinat, am urcat scările foişorului şi am intrat în sala principală unde mobilierul era alcătuit din două mese din lemn masiv, iar pe pereţi, în cuiere, atârnau costume populare. Ne-am uitat în detaliu, la fiecare, până ce un tânăr s-a înfăţişat să ne prezinte conacul şi istoria acestuia.
Conacul a aparţinut, aşadar, boierului Gavril Drugănescu, mare vornic de Târgovişte. Construcţia conacului a început la 1710 şi a durat cinci ani, în apropiere fiind ctitorită şi o biserică, aflată în curs de restaurare. Clădirea este un exemplu clasic de arhitectură brâncovenească, cu linii elegante şi îndrăzneţe, cu foişor şi logie. Perioada sa de glorie a fost însă de scurtă durată, deja de la al doilea rând de moştenitori, începând degradarea.
În anul 1939, conacul ajunge în posesia prinţesei Marina Ştirbey, prima femeie pilot din România. Aceasta a recondiţionat şi a extins conacul, care ulterior a fost confiscat de comunişti şi transformat în Muzeu al Dunării. În perioada comunismului, pe platoul din faţa conacului se filma Cântarea României. După 1990, conacul este retrocedat moştenitorilor de drept şi apoi vândut unor italieni ce intenţionau să transforme locul într-o staţiune spa. Episcopia Giurgiului cumpără conacul de la aceştia, în 2012. La momentul respectiv, curtea era groapa de gunoi a satului, iar clădirea avea acoperişul spart în trei locuri. Conacul este restaurat şi, în prezent, aşa cum spuneam mai sus, în încăperile sale funcţionează o mănăstire înfiinţată în 2014, dar şi birourile Protoeriei Bolintin.
Am înconjurat conacul, trecând pe lângă un pom secular. Tânărul ne-a condus spre încăperea unde este amenajat un mic muzeu cu obiecte de uz casnic şi costume populare. Recunosc că în realitate ne-a atras mai mult pajiştea mare, umbrită în lateral de câţiva pomi, ce se întinde în spatele conacului. Şi poneii care păşteau în tihnă. Nu ştiu care au fost mai încântaţi: poneii la vederea copiilor sau invers! Din păcate, ploaia şi-a reintrat în drepturi şi ne-a gonit mai repede decât am sperat, altfel plimbarea pe aleile parcului ce înconjoară conacul ar fi meritat clipe în plus.
Detalii logistice
Vizitarea Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi se face în cadrul unui tur ghidat, preţul biletului fiind 10 lei. La Conacul Drugănescu intrarea este liberă şi periodic au loc evenimente la care sunteţi invitaţi să luaţi parte. Acestea sunt anunţate fie aici, fie pe pagina de Facebook a conacului.
Călătoria o puteţi încheia ca şi noi, cu un prânz tradiţional la Ferma Cocoşul Roşu. Neapărat să degustaţi pâinea lor de casă! La fermă ne-am întâlnit, fără să ştim, cu prietenii noşti de la Cuib Liniştit. Aşa că în timp ce vă faceţi siesta, cei mici se pot bucura de o plimbare cu poneiul sau de o lecţie de echitaţie.
- Până vă mobilizați să porniți la drum. vă invit la un mic tur virtual al Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi.
Dacă ți-a plăcut articolul, încurajează-mă să scriu și altele, distribuindu-l pe oricare dintre rețelele de mai jos!
